e atât de ironic să nu mai fi rămas nimic;
să conștientizezi fiecare bucată de tine ce ai pierdut-o
(sau ai aruncat-o scârbit, sau poate ai dăruit-o)
avântat, neinspirat.
să-ți dai seama că viața ta e din vina ta, și că,
într-o lume în care totul e făcut să se ciobească,
tu te-ai ciobit mai mult ca oricine.
că nu mai poți să simți nimic, nici frig, nici război, nici plăcere,
că amorțeala te-a lovit mai mult viclean decât moale
că gata cu tine cu cel vechi,
gata cu iubirile nătângi
gata cu știința și frica
a venit timpul
să-ți bei otrava.
