Cică m-am schimbat…

Două noaptea, şi eu privesc pe geam stelele. Mă întreb dacă a mea a intrat in concediu sau ceva. Mă simt aiurea, ăsta e cuvântul cel mai potrivit. Aiurea, pentru că simt că m-am schimbat. În numai câteva luni, am renunţat la valori esenţiale pentru mine, am făcut lucruri pe care nu le concepeam, şi cel mai rău, mi-am dat seama că pot fi un mare fals.

Cică m-am schimbat…

Privesc lumea în ochi şi mint cu nonşalanţă. Îmi vorbesc prietenii pe la spate, râd de ei şi simt o remuşcare, dar numai o secundă. Mă ascund in spatele hainelor, părului aparent deloc studiat şi măştii de « whatever ». Pretind că deţin adevărul absolut, recit citate adunate de prin cărţi, care sună frumos, dar în care nici eu nu cred. Mă cred important, deştept, unic, esenţial pentru lumea asta… dar sunt infim, minim, comun.

Cică m-am schimbat…

Aştept ca dragostea să dea năvală peste mine. Strâng amintiri. Scriu prostii la 2 noaptea. Caut să scap, să mă plimb, să râd, să trăiesc, să uit de mine şi de idealurile mele irealizabile. Nu sunt in stare decât să îmi neg stările şi problemele. Poate şi ceea ce scriu acum nu este sincer, o fac doar cu un anume scop.

Cică m-am schimbat…

Cu toţii sunt aşa de minimi şi se mulţumesc cu puţin. Azi m-am zgâriat pe ochi când la testul de inteligenţă vizuală nu mi-a ieşit « Excepţional », ci numai « Mult peste medie ». Eu nu vreau puţin de la viaţă, vreau Totul. Ăsta este poate cel mai sincer lucru legat de mine.

Cică m-am schimbat…

Eşti artificial, deşi nu laşi să se vadă. Când cunoşti o fată, vorbeşti mult- şi numai tâmpenii (ca să îi faci impresie deh), iar dacă începi să te implici, vrei sa spui multe, vrei sa spui totul, şi cuvintele nu ies, nu iese decât zâmbetul tău nevinovat şi tâmp, ochii mari işi fac treaba.

Cică m-am schimbat…

Înca un an îmi face cu mâna. Încă o desagă cu amintiri bune/rele, aruncate într-un cotlon. Asta va fi vara în care plonjez in Marele Nimic. Vara în care mă dau la fund. M-am săturat să fiu deosebit. Voi fi nesimţit, superficial, mediocru, comun, târgoviştean. Vara în care plonjez in Marele Nimic. Sper să nu mă înec.

M-am schimbat.

Anunțuri