Recent am citit un studiu despre efectele mass-media asupra comportamentului şi firii omului – şi am rămas cu gura căscată. Mi-am permis să selectez câteva paragrafe mai reprezentative despre caracterul aşa- zisului reprezentant al epocii comunicaţiilor:

Egoist şi individualist, ghidat numai de propriile interese si plăceri, este incapabil să se descurce singur în viaţă. […]ca şi cum i s-ar cuveni totul, îşi arogă toate drepturile si libertăţile, fără a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate. […] Astfel că şi atunci când în viaţă va vrea cu tot dinadinsul să-şi asume o anumită responsabilitate, din punct de vedere mental, va întâmpina mari dificultăţi.

Acest tânăr care lasă impresia că ştie totul, că are raspuns la toate, maschează de fapt în spatele pseudoculturii afişate cu suficienţă o incultură crasă. […] Tânărul care şi-a format astfel o percepţie falsă despre lume şi despre sine este, practic, lipsit de orizontul de înţelegere şi cunoştinţe.

Acest tânăr, gata oricând să se distreze, să cheltuiască banii pe diferite lucruri, este incapabil să îşi asume o activitate ce presupune un anumit efort, să se concentreze cu atenţie asupra unei lucrări oarecare. Pasiv, delăsător şi neglijent, îi este greu să se obişnuiască cu munca şi să facă un lucru de care să fie mulţumit şi el, şi ceilalţi. Deşi caută permanent colectivitatea, vorbeşte despre prieteni şi prietenie, tânărului obişnuit cu comportamentul pasiv şicomod al telespectatorului, egoist şi individualist, îi este greu să dezvolte o profundă comunicare interpersonală, o prietenie de durată care să prespună fidelitate şi seriozitate.

În privinţa relaţiei de dragoste, lucrurile stau cu mult mai rău. Cu toate că-şi cheltuieşte o mare parte a tinereţii cu această problemă, nu ştie mai nimic despre ce înseamnă cu adevărat dragostea. Nu ştie practic să iubească pentru că nu a învăţat să rabde, să ierte, să se jertfească, să-l compătimească pe celălalt, să-i asume neputinţele şi să-l sprijine. Crezând că dragostea se reduce la povestea sentimentală încheiată cu o relaţie sexuală, la distracţie şi plăcere, acest tânăr este permanent deziluzionat de persoana celuilalt şi de propria persoană. De fapt, aceasta este drama cea mare a copilului sau a tânărului culturii mediatice: discrepanţa uriaşă dintre pretenţiile sau drepturile pe care televiziunea l-a învăţat să şi le revendice şi capacităţile mentale, disponibilităţile emoţionale, afective şi abilităţile practice pe care tot pasivitatea i le-a modelat.

Acest handicap îl resimte în tot ceea ce face. Astfel, dacă pe ceilalţi reuşeşte să-i păcălească într-o anumită măsură, deşi chiar pe el însuşi se minte încontinuu, folosindu-se de mijloacele euforizante, amnezice şi anestezice puse la dispoziţie de cultura divertismentului, în adâncul sufletului se simte complexat de slăbiciunile pe care le are, nemulţumit şi frustrat de propriile neputinţe. Acest tânăr , care aparţine prin creştere mai mult televiziunii, culturii medicatice sau nihiliste decât părinţilor şi lumii reale, nu a apucat să-şi formeze şi să-şi dezvolte forul de conştiinţă. Raportul său cu lumea reală este redus, orizontul de înţelegere – foarte îngust. Nu este capabil să se descurce în viaţă, să-şi evalueze acţiunile, să-şi planifice viitorul. Trăieşte doar clipa de faţă prin senzaţiile pe care aceasta i le furnizează, incapabil să se detaşeze reflexiv pentru a-şi da seama ce se întâmplă cu el. gândurile, sentimentele, emoţiile şi acţiunile îi sunt dictate şi dirijate de altcineva. . Este, aşadar, un om bolnav, neputincios, care, mai mult sau mai puţin conştient, poate să facă rău celorlalţi, el însuşi suferind pentru infirmităţile pe care le are, pentru faptul că nu se poate realiza în mod desăvârşit ca om.”

Partea tristă e că mă regăsesc pe alocuri… suntem o generaţie futută rău-rău… 8-|



Anunțuri