E ciudat cum toate se rezolvă de la sine. Te bagi în pat, adormi, ai parte de una dintre cele mai liniştite nopţi ever, iar dimineaţă te trezeşti ALTFEL. Unicul tău scop, atunci când ai adormit, era să te trezeşti (şi apoi mai vedeai tu); şi totuşi, se întâmplă ceva; unii îi spun maturizare; în faţa ta se prevede o potecă şerpuită, cu multe obstacole, trebuie să faci eforturi titanice pentru fiecare pas; dar nu te sperii; îţi dai seama că soarta nu te-a ales, că trebuie să te alegi tu de unul singur; îţi dai seama că, în loc să îţi pui întrebări, trebuie să găseşti răspunsuri; îţi dai seama că, în loc să contempli micile miracole ale acestei lumi, poţi deveni tu însuţi un miracol.

Şi îţi mai dai seama că cea mai frumoasă etapă a vieţii tale, perioada marilor întrebări, adolescenţa, s-a cam terminat.

Anunțuri