dependenţi de senzaţii de clipe momente. meduze duse de val, căutând un curent mai cald.

oricât de puţin ne place să recunoaştem, suntem mai mult animalici decât umani. inconştient, ne lăsăm ghidaţi de al nostru instinct, crezând că decorul scenei pe care jucăm este cel ce ne defineşte. un loc de dormit, hrană, şi eventual dacă specia se duce mai departe e şi mai bine. feerie totală. credem fără să punem vreo întrebare că ceea ce ni se spune că e bine chiar e bine şi nu cumva să încerci să faci ceva rău – ca să nu descoperi că de fapt răul e bine şi că ai fost minţit. în momentul ăla începi să te rupi inevitabil şi ireversibil de condiţia ta animalică, iar cînd animalele te vor simţi a nu mai face parte din regnul lor, vor încerca să te jupuie de viu…

mi-am adus aminte de o carte citită când eram mai mic – „Împăratul muştelor”. un avion plin cu copii se prăbuşeşte pe o insulă bla-bla. aceştia crează acolo practic o nouă societate, cu noi reguli, cu noi pedepse, cu noi mituri, societate ce eşuează în decrepitudine, crimă şi haos. tristă alegorie. pune multe semne de întrebare cartea.

Reclame