Zilele astea am văzut Odiseea Spaţială a lui Kubrick. Tulburător. O meditaţie asupra condiţiei umane, asupra ingeniozităţii şi superiorităţii omului.
Un lucru am învăţat sigur din fimul ăsta: ca să fii om, trebuie să înveţi să faci rău. Ca să fii om, trebuie să faci rău pentru a-ţi atinge scopurile. Dacă eşti om, nu vei renunţa niciodată până când nu îţi vei atinge ţelul, indiferent de mijloace. Dacă eşti om, cauţi infinitul, sperând că te vei găsi pe tine. Te cauţi departe în Univers în loc să te cauţi de unde ai plecat. Cauţi nemurirea şi găseşti moartea.
Şi melodia… melodia…

„And no-one called us to the land
And no-one knows the wheres or whys
But something stirs and something tries
And starts to climb towards the light…”

Despair. Bloom. Art. Infinite.

Reclame