tu copac plămadă verde,

de văzduh cuceritor,

cu ramuri infinitu-l cauţi. În cer te vezi nemuritor.

oceanul din zenit

ce secret ascunde oare:

ecoul vremilor apuse? ascunse spaime viitoare?

Vreun graal sau eldorado,

alchimie, divinaţii?

sau vreo vorbă solitară să îţi spună de ce cauţi…

tu, avânt naiv, nu cauţi

lut adânc sub rădăcină,

nu vrei să-ţi găseşti izvorul unde sorţii se îmbină?

să găseşti momentul alfa

să te regăseşti pe tine

să resimţi cosmogonia clocotind a tale vine?

însă toamna nu te iartă;

şi odată vei pica

copac veşted în pădure – asta e ursita ta…

Reclame