mi-aş dori să văd un film despre viaţă. un film plictisitor. în care nu se întamplă nimic interesant sau frumos. vreau fraze repetate la infinit stereotipie cruntă dorinţe supralicitate ceva care să semene cu realitatea.

filmu începe aşa:

„stă pe o bordură şi fumează o ţigară. se uită la ea cum arde uşurel, se gândeşte ce trebuie să mai adauge la viaţa lui şi ce să mai scoată. ascultă Spanish Caravan şi se uită la vârful bocancului. prima zi în care nu a folosit deloc telefonul. nu ştie dacă l-a sunat cineva şi nici nu vrea să ştie. în seara asta e doar el.

îşi pune întrebarea dacă nu cumva s-a născut în locul şi la momentul nepotrivit. infatuarea lui penibilă îl face să creadă că nu mai e nimeni ca el: curiozitate, iresponsabilitate, inteligenţă cu carul – chiar proastă combinaţia. îşi dă seama că nu îi pasă de nimeni. i-ar fi absolut indiferent dacă lumea s-ar goli brusc de oameni – ar fi chiar tare, ar goli supermarketurile de chipsuri, ar bea numai frappeuri. dar are el dreptate?…”

Reclame