genu’ ăla de dimineaţă în care te simţi absolut mizerabil. în care nu ai chef de nimic, nu vrei nimic, nu simţi nimic – eşti pur şi simplu amorţit în patul tău, urăşti pe toată lumea şi nu ştii de ce.
asculţi Riders on the Storm.
plouă. vrei vara înapoi.
pe stradă mai trece câte un om îngândurat. mergând nici repede, nici încet – un ecou agasant al paşilor săi. palton, pălărie, ascunzîndu-se sub o umbrelă – un fel de societate secretă – Morloci care au ieşit la lumină ca să pună mâna pe un Eloi. totul este uitat, decrepit, antic.

eşti sincron cu vremea. miile de picături ce cad imprevizibil pe strada pe care o contempli pierdut – mii de spasme şi schimonosiri ale sufletului. un spectacol complex, monoton, nesfârşit. o frământare inegală, infinită, indecisă. suntem legaţi de vreme cu lanţuri invizibile. oare sunt trist pentru că plouă sau plouă pentru că sunt eu trist?…

This must be the Nether Plain.

Reclame