m-am schimbat. asta e sigur. dacă în bine sau în rău, asta nu voi afla niciodată; pentru că binele meu poate fi răul altcuiva şi invers.

nu mai ştiu unde sunt, de unde vin sau încotro merg. ştiu doar că trebuie să merg. chiar dacă fiecare pas mai rupe câte o fâşie din ceea ce am fost şi ce nu voi mai fi. fiecare pas mă săgetează. dar durerea nu e una sălbatică, ghroaznică, ci una plăcută, ca un fior al noului, ce îmi străbate întreaga fiinţă până la ultimul nerv. e trist – e al naibii de trist. dar la un moment dat va deveni vesel – al naibii de vesel. când voi fi deasupra tuturor şi voi privi cu dispreţ muşuroaiele şi le voi strivi. suferinţa…

suferinţa este o idee. suferinţa declanşează evoluţia. cine suferă, suferă pentru că asta vrea. pentru că suferinţa îl purifică. suferinţa ne depărtează de oameni şi ne apropie de noi, de potenţialul nostru. nietzche zicea odată că cei mai puternici şi valoroşi oameni sunt aceia care au în spate un trecut trist – pentru că acesta i-a ridicat deasupra celor care au crezut că au lumea în mâini prea devreme şi au uitat să se clădească pe ei înşişi.

vreau totul. absolut totul. chiar de ar trebui să-mi vând sufletul. contract iscălit şi pecetluit – victoria şi distrugerea mea. vreau totul prin orice mijloace. şi nu vreau să împart cu nimeni. nu vreau persoane care să mă cunoască sau care să mă iubească. vreau să revărs un fluviu peste lumea asta şchioapă care să o cureţe de cei ce nu merită să existe. vreau haos, dezordine. să distrug existenţa asta albastră – amară a voastră pentru a construi una nouă, mai bună.

mi-am jurat că voi reuşi. totul e să pot să vreau…

„Come in here, dear boy, have a cigar.
You’re gonna go far,
You’re gonna fly high,
You’re never gonna die,
You’re gonna make it, if you try…”

Reclame