„Cel mai iubit dintre pamanteni” a fost caracterizat drept „romanul unui destin care-si asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin”. (Eugen Simion)
Titlul romanului poate fi inteles abia la sfarsit si constituie o ironie amara: cel mai iubit dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat atat, insasi Soarta nu-l iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand din el un ucigas fara voie.
Existenta lui Petrini s-ar putea asemana cu destinul luciferic: „caderea” in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va urma (istoria absurda, detentia, iubirea convertita in ura, cele doua crime) constituie „treptele” coborarii in „subterana”.

Victor Petrini este un idealist – pentru el, sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre: credinta in ideal, prietenia, devotamentul, iubirea. Dezamagit de nenumarate ori, acesta devine un Mare Singuratic, un instrainat orgolios si revoltat impotriva lui Dumnezeu, personaj fascinant si unic in literatura romana.

(hmmmm, suna cunoscut…)

Reclame