14 februarie cică. nu am subscris niciodată la această sărbătoare. nu cred în ceea ce reprezintă ea, nu cred că există genul ăla de sentiment inexplicabil şi absurd; majoritatea oamenilor o confundă cu stări adiacente – cum ar fi aviditatea după banii partenerului, nevoia de a avea pe cineva cu care să ţi-o tragi când nu ai ce face, confortul psihologic ce rezultă din faptul că lumea ştie că „eşti combinat, hî, hî”, plictiseala, afecţiunea prostească ce rezultă după mult timp de convieţuire împreună etc.
felicitări, îngeraşi, inimioare, vitrine roz – depresia Sf. Valentin. toate chestiile astea mici ce încearcă să transpună în plan material un sentiment presupus grandios, spiritual, mă fac să cred că toată lumea asta e o mare minciună. mă minte pe mine şi pe ea.
e, hai că deja aberez. aşa cum spunea şi Kurt Cobain, „Oh well, whatever, nevermind”.

Ps: la mulţi ani, Grasule! 🙂 eşti cel mai bun frate din lume 🙂

Reclame