Traducerea în română a Cântecului Miercuri, Apr 29 2009 

„Trebuie să existe vreo ieşire de aici” spuse Măscăriciul către Hoţ,
„e prea multă confuzie, nu pot găsi alinare…
Afaceriştii îmi beau vinul, ţăranii îmi sapă pământul
dar niciunul nu ştie să le-aprecieze valoarea.”

„Nu e cazul să te agiţi”, spuse Hoţul cu blândeţe,
„sunt mulţi aici printre noi, care cred că viaţa e doar o glumă.
Dar tu şi eu am mai trecut prin asta, iar alta ne e soarta,
aşa că să nu mai vorbim aiurea acum, pentru că se face târziu”

Din turnul de veghe, prinţii scrutau orizontul
în timp ce femeile se preumblau, servitorii cei desculţi la fel.
Undeva departe un linx a scos un răget
doi călăreţi se apropiau, vântul a început să vuiască…

PURE ART

Anunțuri

Spune NU paştelui! Sâmbătă, Apr 18 2009 

urăsc paştele. urăsc credinţa prostească, iraţională, mersul la biserică, închinatul anumitor persoane de fiecare dată când trec pe lângă o biserică, pentru că „aşa se face”.

v-aţi întrebat vreodată de ce la biserică merg numai babele? pentru că se simt din ce în ce mai apropiate de Numărătoarea Inversă şi, într-o încercare disperată, laşă, inutilă de a se feri de retribuţia divină, speră că o să se strecoare şi ele pe o uşiţă dosnică în rai, poate au noroc.

e al doilea paşte pe care nu îl mai sărbătoresc alături de ceilalţi, pentru că:
1. mi se pare o prostie să ţii post, să te autoflagelezi, ca să ce? să diminuezi efectele recesiunii?
2. mi se pare sadic să celebrezi chinurile şi moartea unei fiinţe umane
3. nu simt niciun ataşament faţă de religie (a nu se confunda spiritualul cu credinţa)
4. mi se pare foarte dubioasă faza cu „roşitul ouălor”

aşa că, mă voi delecta cu o friptură în timp ce voi mâncaţi păstârnac. Ha!

Copii, jucaţi-vă Gothic! Luni, Apr 13 2009 

De mult timp mă simt nevoit să vorbesc jocul meu preferat, Gothic. Partea a 3-a. Un joc cu un potenţial imens, după părerea mea. Deşi a fost apreciat ca valoare sub primele două, mie mi se pare unul dintre jocurile ce vor rămâne mult timp în amintirea gamerilor.

Dar bineînţeles, fiecare joc are puncte bune şi puncte slabe. Să începem cu o punere în temă, pentru necunoscători: seria Gothic este considerată cea mai de succes trilogie RPG single player, produsă de nemţii de la JoWood şi Piranha Bytes. Jocul nu a fascinat niciodată prin efecte vizuale nemaivăzute, nici printr-o interfaţă inovatoare, ci prin POVESTE.

Această poveste, unică prin simplitatea şi frumuseţea ei, pune în lumină destinul Eroului fără Nume (numit de alţii şi The Decider, The Redeemer, The Chosen One, The Stranger), un tip cu barbă, un pic cam scund şi slab, cu codiţă, aparent prin nimic deosebit de semenii săi. Sub acest aspect în acelaşi timp misterios şi comun se ascunde o fire puternică, capabilă, destinată unor fapte măreţe.

În Gothic I, acesta este aruncat pur şi simplu în Valea Minelor de pe insula Khorinis, vale populată de scursurile societăţii unui întreg regat ( Myrtana), practic o închisoare imensă, încadrată de o barieră magică. Primul gând care îi vine acestuia în minte, imediat ce este aruncat în această adevărată groapă a ororilor, construită după principiul Infernului lui Dante, eroul trebuind să se adâncească din ce în ce mai tare în inima văii pentru a ajunge la adevărul final (no spoilers :D). Acesta este pus în faţa unor alegeri în dezvoltarea sa personală, nimerind într-un război de-a binelea în interiorul Văii Minelor, între nişte semibarbari, care vor să arunce în aer insula, grupaţi într-o peşteră imensă, care se confruntă cu criminalii şi hoţii lipsiţi de scrupule ce locuiesc într-un castel părăsit din centrul insulei. Balanţa între cele două tabere este fragil susţinută de o sectă ce locuieşte într-o mlaştină, în case suspendate în copaci, fumează încotinuu Swampweed şi slăvesc o entitate care le vorbeşte în somn.

În partea a doua, eroul reuşeşte să evadeze, dar se trezeşte pe jumătate mort şi lipsit de puteri. De data aceasta, eroul trebuie să decidă între a alege să devină paladin, protector al oraşului Khorinis, măcinat de hoţie, criminalitate, a-şi vinde serviciile ca mercenar unui mare bogătaş, sau a se retrage în munţi, la mănăstirea lui Innos, şi a deveni ulterior un Magician de Foc. Bineîneţeles, răul este prezent şi aici, orcii fiind din ce în ce mai numeroşi, conduşi de dragoni. Şi de această dată, eroul restabileşte ordinea şi pleacă pe continent cu o corabie, alături de cei mai buni prieteni ai săi.


În sfârşit, ajungem la Gothic 3. Întorcându-se pe continent, eroul, care spera să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi, găseşte o ţară subjugată de orci. Rebelii, conduşi de rege, trăiesc ascunşi, aşteptând momentul prielnic ca să lovească în orci şi mercenarii lor. Rangerii, protectori ai pădurii, conduşi de liderii lor spirituali, druizii, refuză să se implice. Între toate aceste tabere, eroul mai poate alege barbarii din nord, animaţi doar de 3 dorinţe : să bea, să vâneze orci, şi să îl slăvească pe Innos, nomazii, o civilizaţiea deşertului, pe cale de dispariţie, conduşi de liderii lor, Water Mages, aflaţi şi ei în conflict cu Hashishinii, negustorii de sclavi, ce au ridicat adevărate palate şi s-au îngropat în aur.
Lumea este imensă, variind de la ţinuturi acoperite de zăpadă până la vastele deşerturi ale Varantului. Spre deosebire de jocurile gen Oblivion, în Gothic 3, fiecare peisaj este construit grandios, minuţios, nu vei avea niciodată o impresie de deja-vu când intri într-o peşteră. No Lego Style. Niciun alt joc nu a reuşit să recreeze atmosfera naturală, societatea construită de seria Gothic.
Lanţul de questuri este genial, poate cel mai complex ever, construit după principiul lui Huygens (cine ştie fizică ştie şi la mă refer). Eh, punctul de început al oscilaţiei îl constituie apariţia eroului într-o lume care îşi găsise un echilibru aparent, acesta creând astfel unde în jurul său, în toate direcţiile. Mult superior rivalului Oblivion, care are questuri liniare, complet neinventive, care puteau ţine treji numai pe geekşi. Ceea ce nu mi-a plăcut este faptul că primele două Gothicuri erau bazate mai mult pe intuiţie, pe mister şi descoperire, Gothic 3 este ucis la cifre… gen ai 56 % reputaţie cu nomazii, ai Ancient Knowledge 231 etc.
Încă ceva ce nu mi-a plăcut la joc, vocile sunt schimbate, la bagă prea mult bas, toţi bărbaţii au mai mulţi muşchi (de exemplu, Diego a fost transformat dintr-un tip subtil, viclean, abil tocmai prin inteligenţa sa, cu o voce pe care greu o uitai, într-un muşchiuleţ cu vocea total schimbată, care nu are prea mare rol în questul principal…).Rezultă o grămadă de tipi testosteronizaţi, lipseşte chiar şi umorul sadic al eroului principal, care făcea haz de necaz exact când era nevoie pentru a destinde atmosfera.

De o lună, mă tot joc Gothic 3, l-am terminat în toate felurile posibile, am nivelul 79 (80 poţi face doar foarte greu, pentru că nu prea mai ai ce omorî). Concluzie, un joc genial, antrenant, care după numai 5 minute de joc de acaparează total. Dovadă stau toate persoanele care au jucat seria Gothic, care mi-au dat dreptate de altfel. 😛 so, kids, stop plying WoW, DotA, CS, NFS and FIFA. Gothic > all. Totuşi, aş sugera să începeţi cu Gothic 1, dacă vă hotărâţi să vă apucaţi.

no purpose, no fear. Miercuri, Apr 8 2009 

şi ce aş fi putut să fiu. ce explozie. câtor aş fi putut să le dau puţin din explozia asta.
câte roluri aş fi putut juca. câte măşti aş fi putut schimba.

am vrut să văd cum e viaţa – să străpung cu lancea cortina, să o sfâşii, să fie numai a mea scena. am vrut să fiu singurul actor, să joc de unul singur, să primesc eu toate aplauzele. pe care nici nu le merit. egocentrist.orgolios.

am căpătat toleranţă la oameni. sunt dependent de oameni. îi urăsc, încerc să scap de ei, şi când aproape reuşesc, începe sevrajul şi cobor iar. nu mai îmi plac oamenii. nu mai mă pot ataşa decât de obiecte. de lucruri care nu m-au dezamăgit niciodată.

viaţa mea e ca un cântec. riff, refrene, riff, solo, refrene, refrene. aş vrea să mă întind pe un câmp şi să mă uit la nori. dar nici asta nu sunt în stare. îmi amintesc ce frumoase sunt luminile oraşului. sunt în oraş. luminile sunt moarte, reci, visez la un cer albastru, la un munte sfârtecător. Muntele este prea mic. sunt în vârful muntelui şi îmi dau seama ce puţin am urcat şi mai îmi dau seama că e frig şi că vântul îmi zgârie obrajii. şi nici muntele nu mai îmi place.

realitatea se contruieşte în mine ca un castel de cărţi. fragilă. şi o dărâm şi o reconstruiesc mereu. tot ce contează e acel unic moment, în care pun ultima carte şi îmi privesc opera. după care castelul se dărâmă şi îmi reîncep munca de Sisif.

îmi aruncă o privire pe care o recunosc. mă cheamă. probabil că va înţelege unde zace cancerul şi cu mâna va smulge demonul şi îl va ascunde undeva departe, sub o eşarfă tomnatică, şi mă va scoate la iveală pe mine, pe adevăratul eu. asta dacă va dori.
şi până atunci, voi rămîne cu stelele mele şi îmi voi fuma Parliamenturile mele şi voi fi dezamăgit de oameni şi de luminile oraşului şi de cerul înnorat şi de micimea muntelui şi de mine şi de tot.

„Baby I’ve been here before
I know this room, I’ve walked this floor
I used to live alone before I knew you.
I’ve seen your flag on the marble arch
Love is not a victory march
It’s a cold and it’s a broken Hallelujah

trecutul în devenire Luni, Apr 6 2009 

şi aprilie.
şi cafea şi benzoD. up down up down mă dau în umbreluţe.
flagelat trecut. şi totuşi trecut.
şi pus într-o mare dilemă. şi înconjurat de minciuni. necesare.
şi aş fi vrut să scriu o scrisoare. şi mă opresc după primul rând. dar asta e. trecut.
şi 1 mai. şi sarea în nări. şi miroase a foc şi a viaţă.
şi voi scrie iar.