şi ce aş fi putut să fiu. ce explozie. câtor aş fi putut să le dau puţin din explozia asta.
câte roluri aş fi putut juca. câte măşti aş fi putut schimba.

am vrut să văd cum e viaţa – să străpung cu lancea cortina, să o sfâşii, să fie numai a mea scena. am vrut să fiu singurul actor, să joc de unul singur, să primesc eu toate aplauzele. pe care nici nu le merit. egocentrist.orgolios.

am căpătat toleranţă la oameni. sunt dependent de oameni. îi urăsc, încerc să scap de ei, şi când aproape reuşesc, începe sevrajul şi cobor iar. nu mai îmi plac oamenii. nu mai mă pot ataşa decât de obiecte. de lucruri care nu m-au dezamăgit niciodată.

viaţa mea e ca un cântec. riff, refrene, riff, solo, refrene, refrene. aş vrea să mă întind pe un câmp şi să mă uit la nori. dar nici asta nu sunt în stare. îmi amintesc ce frumoase sunt luminile oraşului. sunt în oraş. luminile sunt moarte, reci, visez la un cer albastru, la un munte sfârtecător. Muntele este prea mic. sunt în vârful muntelui şi îmi dau seama ce puţin am urcat şi mai îmi dau seama că e frig şi că vântul îmi zgârie obrajii. şi nici muntele nu mai îmi place.

realitatea se contruieşte în mine ca un castel de cărţi. fragilă. şi o dărâm şi o reconstruiesc mereu. tot ce contează e acel unic moment, în care pun ultima carte şi îmi privesc opera. după care castelul se dărâmă şi îmi reîncep munca de Sisif.

îmi aruncă o privire pe care o recunosc. mă cheamă. probabil că va înţelege unde zace cancerul şi cu mâna va smulge demonul şi îl va ascunde undeva departe, sub o eşarfă tomnatică, şi mă va scoate la iveală pe mine, pe adevăratul eu. asta dacă va dori.
şi până atunci, voi rămîne cu stelele mele şi îmi voi fuma Parliamenturile mele şi voi fi dezamăgit de oameni şi de luminile oraşului şi de cerul înnorat şi de micimea muntelui şi de mine şi de tot.

„Baby I’ve been here before
I know this room, I’ve walked this floor
I used to live alone before I knew you.
I’ve seen your flag on the marble arch
Love is not a victory march
It’s a cold and it’s a broken Hallelujah

Reclame