pe jumătate mort
nemişcat
capul strâns într-o menghină
burning throat
încerc să scuip urgia, dar fălcile-mi sunt încleştate, tânguie un urlet tăcut şi repetitiv
văd negru, negru, fade to black
din piept şi până în cel mai ascuns colţişor al creierului
o cană de apă tremurândă
izolat blestem binecuvântat
mă întreb, fără afecţiunea asta, care a început să muşte din ce în ce mai găunos, aş mai fi eu? aş mai putea scrie? ascult balada lui porumbescu. o vioară închisă. numai iarna de afară o poate auzi. acordurile îmi sfredelesc mintea în delir. durerea se amplifică, se amplifică. şi scriu.
cea mai cruntă durere de cap de până acum.

Reclame