jajaja Marți, Iun 30 2009 

moved to wordpress, as you can see.

liveBac – 4 Marți, Iun 30 2009 

Dacă ieri eram de-a dreptul panicat de gândul că la matematică o să o dau în bară şi o să stric parcursul bun de acum, uite că azi, după probă, sunt extrem de liniştit. Într-adevăr, subiectele au fost oribile, de-a dreptul criminale, mai ales ultima problemă de analiză. Am fost plimbaţi prin toată matematica – de la geometrie la trigonometrie, probabilităţi, numere complexe până la chestii mai consistente gen matrice, sisteme, asimptote, integrale. O probă cu adevărat grea, îmi aproximez nota undeva în jurul la 9.50… mai mult decât speram! Iar acum, un binemeritat Sunday’s ;)) urmează mâine fizica, o delectare, sper…

islanded in a stream of stars

azi Duminică, Iun 28 2009 

încerc să scriu o propoziţie nu îmi place o şterg. azi sunt wordless
încerc să mă uit pe geam şi să îmi placă ploaia. senseless
muzica nu îmi place. să dorm nu pot. aflu numai veşti proaste. calculatorul stă să crape. foame nu mi-e. urăsc zâmbetele, mă cert cu toată lumea – azi sunt rău, mediocru, un punct negru şi găunos..

azi mă urăsc pe mine însumi

liveBac – 3 Vineri, Iun 26 2009 

veni, vidi, vici!

mă simt de parcă tot Universul ţine cu mine zilele astea. a picat exact după sufletul meu. tind spre 10, şi cred, chiar am şanse să ating acest ideal aparent intangibil al zecelui la română.
1. Înfrigurare de Blaga – o mai lucrasem şi înainte, doar o formalitate
2. A trebuit să vorbesc despre iubire – şi chiar am avut ce zice
3. Ultima noapte de dragoste – ceea ce îmi doream să îmi pice
toată lumea 4-5 pagini scrise, numai eu 11 :)) 50 % of Bac complete. urmează proba de foc, matematica.

And I was flowing through the hourglass, reaching for the warmth of my beloved pile of sand…

Delirul Joi, Iun 25 2009 

în clepsidră ne pictam – vitralii,

nisipu-şi mesteca invidia cu rumoare

şi-n cioburi sângele îl diluam

şi te vedeam culoare.


şi nopţile de valium ce mi-au recitat

marea ta glumă celestă

în forja-mi rece le-am topit şi le-am gravat

în pielea-mi flagelată şi azbestă.


prin coloana unui tunet larg

suflete întinse şi-ncordate

prea târziu se zbat, se osândesc

în stelele puţine, numărate.


opera scăzândă se-ntinde peste noi

şi visele le-mpunge-n piuneze;

peregrinare fără soţ, aş vrea

ca cerul peticit şi mort să te vegheze.

––––––––––––––––––

doar străzile şi timpul mă mai recunosc.

din urna-mi răspândit în frigul firii

frământat şi consumat

de mâna scorojită a iubirii.

liveBac – 2 Miercuri, Iun 24 2009 

oh, oh, am luat iar 10 😀

intru la 9 jumate, trag biletul 25, care la început mi se pare cam bizar. un text despre Yosemite National Park sau ceva de genul. 3 întrebări banale care îşi găsesc răspunsul în text (dimensiunile parcului, animalele sălbatice, interdicţia maşinilor în incinta rezervaţiei – la care mă simt nevoit să adaug opiniile mele despre poluare şi un mediu curat). după care mi se cere să vorbesc despre un parc. şi ce aleg? Chindia, ofc :)) am aberat despre zoo, despre lac, despre ruine etc. same old shit.
ei, acum urmează greul. vineri vine româna scris, la care să fie la fel de ok cum a fost şi până acum. pregătit sunt, mai trebuie un pic de noroc. 33,33 % of Bac complete! 😛

However long the night, the dawn still breaks

liveBac – 1 Luni, Iun 22 2009 

am luat 10.

eram programat la 10:35, am intrat pe la 10. căldură mare, monşer!
sunt al nouălea pe listă. iau biletul 99. am eu ceva cu numerele 9 şi 18, mereu m-au bântuit. Nişte articole din Monitorul Oficial despre dreptul la informare al cetăţenilor asupra a tot ce este public/politic. încontinuu e cineva care este ascultat şi nu e linişte totală, aşa cum mi-aş fi dorit. pun mâinile la urechi şi citesc textul de 2 ori. în vreo 15 minute îmi schiţez planul pe foaie.
1. scopul comunicării şi relaţia emiţător – receptor
2.de comentat dpdv morfosintactic, ortografie şi punctuaţie, lexicosemantic şi numaiştiuce.
3.abureală (am dat-o pe comunism, rolul mass-media etc)
în total cam 5 minute de ascultat, nicio întrerupere. s-au uitat semnificativ unul la altul, după care au consimţit să îmi dea nota 10. me happy. 16, 67 % din bac complete.

I feel like a still point in a trembling universe.

liveBac – intro Duminică, Iun 21 2009 

mâine începe.
10:35.
al nouălea.
no fear. no mistake. Clockwork.
mi-am păstrat un Sunday’s pentru fiecare 10 pe care îl voi lua.
mâine voi fuma un Sunday’s, sper.

Fantasma Sâmbătă, Iun 20 2009 

gara se arcuia, nemiloasă,
oţelul cel rece pulsa
lumânările cum se holbau chircite
speranţe în praful umed nomad – ofilite.
eu, meschin, mă despicam în panglici
şi cu viaţă şi poveşti mă hrăneam
pe cioburi sparte pictând aşteptam

şi-un fulger a cântat. o boare
opreşte-ţi goana, clocot!
prin geam, inertă, mi-a plăcut
dar n-a-ncetat din tropot.
fantasmă suspendată, surâs livid, trecuşi
fugind atât de liberă
a nimănui, a nimănui.

––––––––––––

eram doar eu,
aşteptându-mă pe mine,
în clipe osândit mă număram
şi gara departe şi pustie o priveam.

future Joi, Iun 18 2009 

3 zile până la bac. sună ciudat; simt o fervoare la gândul că aici se sfârşeşte totul. dar asta e tot? asta fuse? sunt adult? e sfârşitul începutului sau începutul sfârşitului? voi reuşi?

3 zile până la bac. e absolut bizar.ieri am vorbit cu un prieten de la facultate. mi-a rămas în minte ceva ce a spus: „ce-mi doresc să fiu din nou la liceu. să opresc timpul în clipele alea de final. să trăiesc veşnic sfârşitul de clasă a 12a…”
nu mi s-a mai întâmplat niciodată să aştept cu atâta nerăbdare un examen. bacul miroase a viaţă şi a vară. faţă de întunecatul şi sălbaticul examen dintr-a 8a, peste care se arcuiau teama şi absurditatea, bacul este un zâmbet, un blackjack, o poartă spre viaţa cea liberă şi frumoasă. las în urmă totul – cărţile mele iubite; nopţile pierdute în fum de ţigară; cerurile pline de stele; camera mea galbenă cu postere cu spiderman; zilele pe care am preferat să le petrec învăţând şi gândul mi-a zburat şi am oftat şi m-am ambiţionat. tot ce iau cu mine sunt visele şi dorinţele.
„Iar visele se strecoară în viaţa mea şi mie îmi par viaţă şi altora par vise.”(Mircea Eliade)

am făcut tot ce trebuia făcut, mai trebuie să pun doar ultima cărămidă peste construcţia monumentală numită Dan. o simplă formalitate. şi totuşi, totul nu îmi ajunge ca să pot dormi noaptea. vreau mai mult decât tot. da, sunt egoist, cel mai egoist, fixist , perfecţionist, ambiţios om, nu o să mă las până nu voi dobândi ceea ce vreau.

sunt atâtea întrebări care îmi vin în cap. un mare amalgam în care abia aştept să plonjez. şi cea mai întrebare dintre întrebări: ce va mai urma? şi îmi răspund tot printr-o întrebare: Contează?… 🙂

„and we don’t know/ just where our bones will rest/ to dust, I guess/ forgotten and absorbed to the Earth below”

Timpul nu ţine cu noi Joi, Iun 11 2009 

Timpul vindecă tot, se spune. Timpul o să vindece toate feţele ce nu se vor mai vedea. Vieţile noastre sunt ca nişte peroane de gară. Lumea trece, staţionează, vine, pleacă. Tinereţea nu durează într-atât încât să poţi spune că ţi-ai petrecut-o aşa cum ai vrut, că ai făcut tot ce ai vrut să faci.
[da e răspunsul la întrebarea nepusă]

Cam ăsta a fost liceul, cam asta a fost cu partyurile tâmpite la care ne certam pe melodii şi le schimbam la fiecare 30 de secunde, cam asta a fost cu feelingul ăla de antsinmypants, totul devine din ce în ce mai transparent, mai ireal; Carabella e din ce în ce mai departe. Îmi vin în minte uşile de la F2 acoperite de piele în care era imposibil să ciocăni; vestiarul de la sala de sport cu mirosul său de sudoare – meciurile de “pimpong” îndeajuns de lungi încât să întârziem la ora următoare. Tot ceea ce uram la acest liceu, toate lucrurile mici care mă dezgustau îmi revin acum în cap şi capătă un farmec aparte, se aromează, devin un sigiliu pentru adolescenţă, pentru perioada în care cu toţii căutăm disperaţi ceva adevărat, ceva frumos în lumea asta care ne pare atât de bolnavă. Ei, cred că acum, după ce am pierdut acel lucru frumos şi adevărat, ne dăm seama că timp de 4 ani l-am avut chiar în faţa noastră şi am fost orbi, orbi. Dar, cum ar spune cineva: “nu regreta nimic din ce ai făcut sau nu ai făcut pentru că, la un moment dat, exact asta ai vrut să faci.”

Uneori, nici nu îmi vine să cred că eu sunt eu. Mă simt ca un musafir în propria viaţă. “Băiatul de provincie pleacă să îşi încerce soarta în Oraşul cel Mare.” Sună a titlu de roman.

aşa-zisul meu discurs „spontan” de la ultima oră de dirigenţie de mâine Marți, Iun 9 2009 

În primul rând, aş dori să vă prezint scuzele mele dacă o să mă emoţionez şi o să mă bâlbâi, pentru că acest moment este cu totul special pentru mine şi mi-e extrem de greu să rămân calm.

Îmi scrisesem un discurs de acasă prin care încercam să evidenţiez punctele tari şi punctele slabe ale vieţii de liceu, discurs care în momentul de faţă mi se pare total inadecvat, aşa că voi încerca să vorbesc liber şi să spun exact ce simt acum, la finalul clasei a 12a.

În clasa a 9a, pe uşile maaarelui liceu Constantin Carabella, vestit prin renumele său, intra un băieţel dezorientat, plin de teamă faţă de viitorul neclar şi misterios ce se profila în faţa lui. Acum părăseşte liceul un om în toată firea, cu o personalitate formată, cu obiective ambiţioase, gata să se arunce în vâltoarea vieţii. Pentru asta aş dori să vă mulţumesc dumneavoastră, domnilor profesori, că pe lângă pachetul de informaţii pe care mi l-aţi oferit, mi-aţi arătat ce e important şi ce nu, că mi-aţi insuflat o gândire pozitivistă, că m-aţi învăţat că cel mai important este să fii şi să rămâi om.

Adevărul este că, părăsind viaţa de licean, mă simt dezrădăcinat. Da, cred că acesta este cuvântul cel mai potrivit pentru ceea ce simt acum – dezrădăcinat. Simt că nu mai aparţin. Îmi pare rău că, după această ultimă oră de dirigenţie, oficial nu voi mai fi elev al acestui liceu. În ultimii 4 ani, cu toţii aţi făcut parte din micul meu univers şi nici nu am conceput viaţa fără prezenţa dumneavoastră.

Ca să închei, vreau să vă mulţumesc tuturor că existaţi, că v-am cunoscut şi mă declar profund întristat că ne despărţim. Totuşi, aici am dobândit amintiri de neuitat, prietenii pe viaţă, la care nu am de gând să renunţ niciodată. Sper că peste 10 (de fapt nu 10, chiar 5!) ani, ne vom reîntâlni în aceeaşi formaţie, la fel de optimişti şi încrezători în destinele noastre.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

sunt jalnic. ştiu că va suna perfect. ştiu că va suna prea perfect ca să emoţioneze pe cineva. sunt jalnic pentru că nu pot spune ce simt. sunt jalnic pentru că planific până şi ceea ce ar fi trebuit să vină din inimă…

crâşma pentu inimi ieftine Duminică, Iun 7 2009 

crâşma pentru inimi ieftine
înşerpuieşte buzele subţiri
venin bolborosit în şoapte
venin filtrat prin ţepi de trandafiri.

cad ţepene şi moarte la pământ
şi-nlănţuite de-aburii alcoolului
se-mprăştie ca păpădiile în vânt
inimi singure şi ieftine

şi iau lumea, o-mbrăţişează, o tac
fluvii prizoniere-n colivii
vagabonzi avizi de-a fi-mblânziţi
inimi ieftine şi vii.

ascending Sâmbătă, Iun 6 2009 

în momentele grele,când tot universul lor se destramă, până şi scepticii renunţă la crezul lor (de fapt la lipsa lui) şi se roagă. şi atunci când totul revine la normal, ca după un coşmar prelungit, sunt mult mai recunoscători pentru viaţă, pentru ceea ce au, pentru fiecare prieten care i-a sunat, pentru fiecare moment frumos pe care l-au primit. şi învaţă să îşi trieze visele.

sunt mai bine ca niciodată, no more delir, no more faint, no more gaură în braţ.

„up, down, turn around,
please don’t let me hit the ground
tonight I think I’ll walk alone
I’ll find my soul as I go home…”