3 zile până la bac. sună ciudat; simt o fervoare la gândul că aici se sfârşeşte totul. dar asta e tot? asta fuse? sunt adult? e sfârşitul începutului sau începutul sfârşitului? voi reuşi?

3 zile până la bac. e absolut bizar.ieri am vorbit cu un prieten de la facultate. mi-a rămas în minte ceva ce a spus: „ce-mi doresc să fiu din nou la liceu. să opresc timpul în clipele alea de final. să trăiesc veşnic sfârşitul de clasă a 12a…”
nu mi s-a mai întâmplat niciodată să aştept cu atâta nerăbdare un examen. bacul miroase a viaţă şi a vară. faţă de întunecatul şi sălbaticul examen dintr-a 8a, peste care se arcuiau teama şi absurditatea, bacul este un zâmbet, un blackjack, o poartă spre viaţa cea liberă şi frumoasă. las în urmă totul – cărţile mele iubite; nopţile pierdute în fum de ţigară; cerurile pline de stele; camera mea galbenă cu postere cu spiderman; zilele pe care am preferat să le petrec învăţând şi gândul mi-a zburat şi am oftat şi m-am ambiţionat. tot ce iau cu mine sunt visele şi dorinţele.
„Iar visele se strecoară în viaţa mea şi mie îmi par viaţă şi altora par vise.”(Mircea Eliade)

am făcut tot ce trebuia făcut, mai trebuie să pun doar ultima cărămidă peste construcţia monumentală numită Dan. o simplă formalitate. şi totuşi, totul nu îmi ajunge ca să pot dormi noaptea. vreau mai mult decât tot. da, sunt egoist, cel mai egoist, fixist , perfecţionist, ambiţios om, nu o să mă las până nu voi dobândi ceea ce vreau.

sunt atâtea întrebări care îmi vin în cap. un mare amalgam în care abia aştept să plonjez. şi cea mai întrebare dintre întrebări: ce va mai urma? şi îmi răspund tot printr-o întrebare: Contează?… 🙂

„and we don’t know/ just where our bones will rest/ to dust, I guess/ forgotten and absorbed to the Earth below”

Reclame