gara se arcuia, nemiloasă,
oţelul cel rece pulsa
lumânările cum se holbau chircite
speranţe în praful umed nomad – ofilite.
eu, meschin, mă despicam în panglici
şi cu viaţă şi poveşti mă hrăneam
pe cioburi sparte pictând aşteptam

şi-un fulger a cântat. o boare
opreşte-ţi goana, clocot!
prin geam, inertă, mi-a plăcut
dar n-a-ncetat din tropot.
fantasmă suspendată, surâs livid, trecuşi
fugind atât de liberă
a nimănui, a nimănui.

––––––––––––

eram doar eu,
aşteptându-mă pe mine,
în clipe osândit mă număram
şi gara departe şi pustie o priveam.

Reclame