în clepsidră ne pictam – vitralii,

nisipu-şi mesteca invidia cu rumoare

şi-n cioburi sângele îl diluam

şi te vedeam culoare.


şi nopţile de valium ce mi-au recitat

marea ta glumă celestă

în forja-mi rece le-am topit şi le-am gravat

în pielea-mi flagelată şi azbestă.


prin coloana unui tunet larg

suflete întinse şi-ncordate

prea târziu se zbat, se osândesc

în stelele puţine, numărate.


opera scăzândă se-ntinde peste noi

şi visele le-mpunge-n piuneze;

peregrinare fără soţ, aş vrea

ca cerul peticit şi mort să te vegheze.

––––––––––––––––––

doar străzile şi timpul mă mai recunosc.

din urna-mi răspândit în frigul firii

frământat şi consumat

de mâna scorojită a iubirii.

Reclame