o săptămână până la admitere. mâine mă duc la Bucureşti să îmi depun dosarul. tocmai ce am terminat şi culegerea de economie – acum totul e în mâna sorţii. pot să spun foarte sincer că mi-e din ce în ce mai frică de examenul ce va să vină. cred că o să optez ceva gen Fabbv, Marketing, Management şi Comerţ. should be enough.

abia acum, când nu mai e  nimic de făcut, încep să realizez gravitatea acestui examen şi încep să regret tot timpul pierdut, toate golurile din pregătirea mea.  nimic nu mai mă mulţumeşte, citesc Patul lui Procust, dorm 3 ore pe noapte, beau prea multă cafea, fumez cât pot, îmi fac planuri inutile, visez cu ochii deschişi, mă rog. sunt trist deşi nu ar trebui să am niciun motiv pentru asta. nici să scriu nu mai pot. trec prin stări imposibil de transpus în cuvinte. alternez paranoia existenţială cu o detaşare prostească, cu un whatever absolut. Mi-am pierdut orice capacitate de autoanaliză… nu mai înţeleg nimic, nu fac decât să mă las dus de curent.

cred că ultimele răbufniri ale adolescenţei se zbat în conştiinţa mea. îmi răsună în minte nişte versuri de la OCS:”ai facut tot / in afara de faptul / sa faci ceva cu adevarat, / Ai rezolvat tot ce era de rezolvat / mai putin tot ce era cu adevarat important / Stai si intrebi si tu ca si mine / de ce la final nu iese bine…”

încă 7 zile planificate minuţios, după care nu am nici cea mai mică idee ce o să se mai întâmple… totuşi, însăşi fervoarea asta, faptul că nu am nici cea mai mică idee ce va mai urma, ce se va alege de Dan cel vechi, tocmai goana asta spre un viitor incert şi probabil ghroaznic, mă face să zâmbesc! mă privesc în oglindă şi nu mă mai recunosc. mi se pare că sunt ca un şarpe care a dat câteva straturi de piele jos în ultimele câteva luni. Asta să fie maturitatea?

Reclame