După cum probabil aţi observat, iată că m-am întors de la mare, viu şi nevătămat, cu 3 kile mai slab, deloc bronzat şi cu chef de explorare. După expediţia haotică de acum o săptămână, de data aceasta itinerariul ales a fost mult mai simplu şi cu un obiectiv precis: cercetarea şi cartografierea sectoarelor D, E şi H din Pagini Aurii, lol. Să încercăm să facem un raport cât mai minuţios al activităţilor întreprinse pe parcursul ambiţiosului traseu.

scan0002

Personajele: aceiaşi doi bizari (personaje principale), Domnul T, omul cu focul, femeia care alerga după copii şi alţii (personaje episodice)

Perioada: tot noaptea

Condiţii atmosferice: nu îndeajuns de rele încât să îi descurajeze pe cei doi temerari

Echipament: ţigări, gume, 1 sticlă Nestea, 1 sticlă Cola, telefon cu muzică dubioasă, brăţara magică (drept busolă)

Desfăşurarea evenimentelor:

1 – The Magic Backyard:

Cei doi aventurieri şi domnul T. se hotărăsc să plece într-o expediţie. Domnul T. renunţă după 50 de metri deoarece nu avea tricou. Nu mult după plecare, este întâlnită o femeie extrem de grasă care aleargă după aproximativ 5 copilaşi mici şi orăcăie. Pauză de râs.

2 – Shopping (aprovizionare cu merinde de la un bar). Aici începe urmărirea unui om pe care cei doi vor să îl bată.

3 – Cel urmărit este din ce în ce mai panicat, aşa că o ia la sănătoasa şi se face nevăzut. Cei doi se urcă pe podul de la Romlux pentru a admira priveliştea mirifică. De asemenea, aceştia urinează pe maşinile ce trec în viteză pe sub ei.

4 – Oprire la calea ferată. Sprijinindu-se de un copac, cei doi filosofează şi ascultă muzică. Îi bate serios gândul să se întoarcă.

5 – Cei doi dau peste o vacă moartă, ce se dovedeşte a fi de fapt… o chestie.

6 – Unul dintre cei doi îşi exprimă dorinţa de a face poză cu o maşină oarecare. Poza iese neagră şi o aplică drept fundal pentru telefon.

7 – Omul cu Focul:

Cei doi întâlnesc un personaj extrem de bizar, care a coborât din maşină pentru a incendia un şerveţel. Omul stă pe vine, privind atent cum şerveţelul arde. Expresia feţei sale denotă o stare extatică, conferită de priveliştea de neuitat, limbile de foc cuprinzând treptat şerveţelul.

Acest moment declanşează punctul culminant, întrucât cei doi exploratori înţeleg diversitatea preocupărilor fiinţei umane: unora le place să ardă şerveţele, altora să alerge după copii, altora să exploreze, altora să se bage sub pat etc. De asemenea, IcSs îşi pune o coroană de spini şi se aseamănă cu divinitatea.

8 – Benzinărie: proviziile sunt terminate, deci trebuie provizii noi. Un moment destul de ciudat, întrucât IcSs uită că are pe cap o coroană de spini şi intră cu ea în benzinărie.

9 – Valahia point: cei doi îşi iau la revedere şi îşi promit să mai exploreze şi în viitor.

Asemenea lui David Livingstone, fără de care probabil că Africa ar fi fost explorată în profunzime cu câteva zeci de ani mai târziu, bravii aventurieri au un rol extrem de important în filele istoriei, aceştia descoperind nu numai nordul, dar şi sudul peisajului târgoviştean, împreună cu toate atracţiile lor.

Anunțuri