e ciudat cum asupra mea evenimentele au întotdeauna un efect întârziat. ca un front de undă ce izbucneşte şi se amplifică până când începe să doară. pe moment sunt imobilizat psihic, total detaşat şi inconştient. abia apoi vin gândurile şi o dată cu ele realizez că e chiar vorba de mine, de viaţa mea şi că tocmai am afectat-o într-un mod probabil ireversibil. privirea goală şi crudă dispare şi încep să mă frământ, să îmi analizez fiecare reacţie, să o disec, deşi sunt perfect conştient că ce-i făcut e bun făcut şi că tortura pe care mi-o aplic singur este în acelaşi timp inutilă şi tardivă. de azi voi încerca să nu mai îmi trăiesc trecutul cu întârziere.  părerile de rău rămân totuşi, pentru că e mai confortabil să mă consider victimă decât asasin prost. îmi plac constantele din viaţa mea, şi abia acum realizez că eu sunt cea mai hazardată variabilă din sistem. aşa că o să mă citez: „shame on me, shine on me”

„drain the pressure from the swelling,
this sensation’s overwhelming,
give me a long kiss goodnight
and everything will be alright
tell me that I won’t feel a thing
so give me novacaine”

Reclame