trebuie să scriu. trebuie să îmi iau gândurile, să le adun într-un mănunchi şi să le vărs în acest lighean. trebuie.
e ciudat. niciodată nu mi s-a mai întâmplat să nu pot exprima un sentiment în cuvinte. puteam să găsesc măcar o comparaţie pentru a exemplifica starea mea din acel moment. azi, nu pot. vreau mai mult ca niciodată să spun lumii, să urlu, să îmi cânt destinul şi tinereţea, sângele clocotind şi zâmbetul cu care mă grăbesc prin viaţă. dar unele lucruri nu pot fi explicate. nimeni nu-mi va putea explica de ce nu pot opri timpul, să suspend o clipă numai a mea şi să rămân acolo, tânăr, eul meu maxim, explozia de lumină.
mâine plec la deschidere.nu voi sta decât o zi, abia duminică mă mut cu totul. am noroc. am noroc de o cameră de lux (uite că pun şi câteva poze cu ea), se pare că am şi colegi de cameră exact ca mine, am nenumărate motive ca să vreau să mă întorc cât mai des în Târgul meu iubit, nu am bani şi nici datorii, nu am permis dar îl voi lua eu, cunosc atâţia oameni speciali de care sunt sigur că ţin la mine, am făcut lucruri pe care sunt sigur că nu le-a mai făcut absolut nimeni înaintea mea, sunt FERICIT. „Dacă măcar pentru o clipă din lunga ta viaţă poţi spune că ai fost pe deplin fericit, înseamnă că nu ai trăit degeaba”, a grăit un mare înţelept…
privesc norii desprinşi parcă dintr-un tablou primăvăratic şi îmi dau seama că, într-un fel, suntem ca ei. au apărut printr-un hazard, la o răscruce a vântului, apei, presiunii şi multor alte chestii meteorologice. ei nu sunt conştienţi de minunea existenţei lor. se lasă mutaţi de ici-colo de curenţii de aer, mai plâng uneori când sunt supăraţi, alteori strălucesc şi toată lumea le admiră dantela fină şi intangibilă, iar într-un final, obosiţi de peregrinări incerte şi într-un final lipsite de scop se spulberă, se împrăştie, iar din esenţa lor fărâmiţată se vor forma la un moment dat, prin acelaşi proces complicat şi inexplicabil, alţi nori. un ciclu firesc, frumos, perfect. norii îşi acceptă soarta. ei sunt împăcaţi cu timpul.
all in all, dacă acum scriu după mult timp de pauză, promit să postez de câte ori voi putea, chiar dacă voi fi extrem de ocupat cu învăţatul (şi celelate :D).
Camera mea de cămin (scuzaţi şifonarea foilor, sunt scanate)
Bafta la inceperea acestui nou drum:)
Felicitari pt camin [am uitat sa-ti zic asta ieri :)) ]
Te astept maine prin „oraselul nostru mic” 😀
aaa. si un inceput stralucitor iti mai urez :> [asa, ca’cu’colgate 😀 ]
>:D<
deci…sa iti stapanesti sanatos camera. arata bene:))
app. stai „la etaj”?
bafta
In A8 e mai marfa
bro… ce pot sa zic… sunt extrem de entuziasmat pentru viata ta. nu te-am vazut vreo data in toti astia 16 ani de cand te cunosc sa fi atat de fericit (nici cand existau influente extra-sezoniere, gen). imi pare atat de bine ca esti fericit. kiar nu conteaza motivul si nici nu incerca sa explici sentimentul sau „de ce?”. as fi vrut din tot sufletul sa fiu cu tine sa pornim aman2 „pe treaba” si totusi sunt impacat ca macar unu din noi face asta. iti urez bafta multa si sa nu uiti ca exista o persoana care a fost cu tine in multe chestii, (poate nu asa multe ca altii) si care mereu a tinut la tine ca la un frate. 🙂
plm, gen 🙂
@Deea: Ştiu că în A8 e mai frumos, căminul fiind mai nou, dar eu am cantina la parter şi facultatea la 30 de secunde de mers pe jos 😀 nu trebuie să străbat jumătate de Bucureşti în fiecare zi. more sleep, more time for phun 😀
@Vlad: Probabil e doar subconştientul meu amorţit de o falsă senzaţie de self-contentment ? who knows… oricum, trec printr-o perioadă extrem de fructuoasă din toate punctele de vedere 😀
@Waa: yep, la „etaj” >:) am o pasiune de când eram mic pentru înălţimi :)) cu cât mai high, cu atât mai bine =))
@Gabipies & Dany: mulţumesc! cu siguranţă ne vom vedea prin Bucale 🙂