după o lună şi mai bine de exil, din nou acasă. niciun sentiment mai greu de explicat decât ce am simţit eu când am revăzut micul meu univers de aici. curtea plină de frunze, strugurii pe care nu i-am mai cules acum două luni, uscaţi şi legănându-se. pereţii desenaţi. treptele pe care am fumat ţigară după ţigară după ţigară la 3 noaptea şi am ascultat de atâtea ori „hotel california”. luna sub care îmi puneam dorinţe şi speram să fie îndeajuns să se îndeplinească. such a lovely place, such a lovely place..

toamna asta, suntem înecaţi de frunze moarte şi de timp.

 

„paradis pierdut devreme,

fără tine mă destram

fără mine te destrami.”