Crăciun fericit tuturor! Joi, Dec 24 2009 

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, someday we’ll all be dead…
The minute we’re born, we start dying,
We die a little more every day
Young or old, rich or poor,
There’s nothing we can do to stop it…
So look long at that Christmas tree,
It may be the last one that you see…
Decorate your house in green and red,
‘cos someday you’ll be dead..

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, someday we’ll all be dead…
It might happen in a couple months
Or 50 years from now..
But no matter when it happens
It will seem too soon to you…
So be sure on Christmas eve
When you snuggle into bed…
That you thank God for your family
‘cos someday they’ll be dead…

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, someday we’ll all be dead.
Who knows how many Christmas’s
Are left in their short lives?
Nobody knows, that’s my point!
Enjoy them while you can.
And so on Christmas morning
Let good tidings fill your head…
What a festive season,
Someday you’ll be dead!

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, everyone you know, dead.
A very Merry Christmas to you!
Dead, Dead, Dead…
Merry Christmas Everybody!

––––––––––––––––––––––––––––––––

v-am făcut urarea mea de Crăciun în stilul meu inconfundabil. bucuraţi-vă de acest Crăciun ca şi cum ar fi ultimul, pentru că viaţa e scurtă. mulţumiţi sorţii pentru ce aveţi, iertaţi pe cine puteţi, pentru că timpul nu se mai întoarce. nu prea mă pricep eu la urări, dar fie ca aceste Sărbători de iarnă să fie cu totul speciale. La mulţi ani, dragii mei! 🙂

antiboredom Marți, Dec 22 2009 

și iată-mă iar singur și plictisit. și iar îmi vărs gândurile pe blog. urăsc singurătatea. deși poate singurătatea e cea mai creativă stare posibilă. de ce oamenii urăsc singurătatea? când suntem singuri putem fi noi înșine, avem timp să ne gândim, să surâdem sincer, să ne facem planuri, să ne urâm și să ne adorăm în același timp pentru fiecare secundă irosită cu grație. în singurătate ne naștem, în singurătate murim. dorim să atenuăm această stare incontestabilă, dar sfârșim bufoni tragici și resemnați. singurătatea e prietena noastră cea mai bună.

privește pe geam strada pustie, arcadele vechi și sparte ale casei pe care îți arunci gunoiul, două ferestre cu lumina aprinsă la blocul de vizavi, probabil oameni care și-o  trag, câteva stele pe cer, vinul de pe pervaz ce așteaptă să fie fiert. totul este firesc și așezat. aprinde-ți o țigară, contempl-o uimit, deși nici ea nu e deloc nouă, au mai fost mii înaintea ei. bagă random la winamp, poate o să te uimească și el. și da, o face, cu Nirvana – Lithium, melodie după mood. trebuie să mă re-re-uimesc prin fiecare lucru mic dacă vreau să nu mă sufoc aici.

nu am învățat nimic la drept. dacă fac restanță? sunt un om slab și lipsit de ambiție. nu pot dormi de durere. cotul umflat, piciorul carne vie. nu mai patinez în viața mea. încă o țigară, dau o raită și prin frigider. mâine iar tgv, așa ar fi de bun simț. am cam ajuns turist în ultimul timp. the pack-unpack king. mi-e frig. frigul de afară e sincron cu frigul din mine. cred că nu o să mă mai prefac cald.

„i’m so happy – ‘cause today i found my friends, they’re in my head

i’m so ugly – but that’s ok, ‘cause so are you, we’ve broke our mirrors

sunday morning, it’s everyday for all i care, and I’m not scared

light my candles – in a daze ‘cause I’ve found god…”

despre zăpadă, copilărie, penitență și Dumnezeu Marți, Dec 15 2009 

dimineața asta m-am trezit și am privit pe geam. alb – un alb familiar. un alb părintesc. mi-am dărâmat toate planurile pentru săptămâna asta și mâine voi fi deja acasă. nu știu de ce, poate că subconștientul meu asociază ninsoarea, zăpada cu un fragment suspendat al copilăriei? poate că am dat peste un dor bine împachetat, care se prăfuia în pod? ca și cum ai găsi din nou o jucărie ce ți-a fascinat copilăria și ai redescoperi-o, chiar adult. ancore psihologice.

și ninge, ninge cum nu a mai nins din timpuri imemoriale. un viscol, un vuiet mai antic și mai  dement ca  niciodată. în sfârșit, păcatele noastre au explodat într-un muget târziu și năprasnic, un muget care ne spală de noi. fulgii ce ni se topesc pe obraji suplinesc lacrimi ce nu au fost. acceptăm vremea fără a ne întreba dacă poate noi ne-am zidit-o. ne merităm oare vremea?

sună pueril poate, dar uneori mă întreb de ce ninge. poate că Dumnezeu (când eram mic, întotdeauna mi-l imaginam ca pe un domn stilat, în fotoliul său lăsat 45 de grade pe spate, privindu-ne și zâmbind cu un pahar de vin bun în mână) s-a hotărât să dea un cub mare de gheață la răzătoare. poate că nu e decât un tăvălug de factori meteorologici. poate că ninge doar ca să pună câte un zâmbet în colțul gurii. poate că fără niciun motiv.

dar tuturor ne place zăpada, cel puțin s-o contemplăm jumătate extatici, jumătate vexați. ne place zăpada pentru că este sinonimă copilăriei demult pierdute. ne place liniștea ei. ne plac avalanșele pe care le ascunde sub un văl de dantelată inocență. ne place pentru că este rece și sinceră. zăpada ne este ca o mamă unică, ancestrală, de care toți uităm și la care cu toții ne întoarcem de fiecare dată și o îmbrățișăm penitenți și melancolici. zăpada calmează orice spasm interior, zăpada ne resemnează și ne liniștește. în fața unei minuni așa de mari, înțelegem că noi suntem minunea cea mai mică.

nu știu dacă și când voi mai scrie, așa că vreau să vă urez tuturor să fiți fericiți, să zâmbiți chiar dacă sunteți triști și să încercați ca, măcar de Sărbători, să nu vă pese… 🙂

letter Joi, Dec 10 2009 

prostule,

nu mai da turnuri planificate. nu mai elabora scenarii. nu îți mai gândi sentimentele, lasă-le doar să curgă. nu mai înțelege unde s-a sufocat torentul, amintește-ți doar că nu mai e apă. cu cât le gândești și le diseci mai mult, cu atât le subțiezi mai tare… până când se rup. nu te juca cu sufletele, deși știi că poți. aici nu diseci broaște, băiete.
te plimbi grăbit, neștiind că lași urme. grăbit, grăbit, nu cumva să te ofilești și să nu fie timp. urmele bocancilor tăi murdari pe covoare persane frumoase, ce nu merită întinate. rămâi undeva sau pleacă, dispari. învață că poți tăia dâre pe unde treci. fă curat în urma ta. fă-ți curat în cameră. fă-ți curat în inimă.
du-te cu valul sau nu te mai duce deloc. prinde-te de moment și ține-te de el. acceptă-ți destinul, acceptă-te pe tine. cu cât lovești mai puternic în zidul ce a fost atât de solid împlantat de stele în huma din care până și tu te-ai născut (da, nu-ți place ideea), cu atât îți vei zdreli pumnii mai tare. așa a fost să fie. urăști expresia asta, băiete, știm…
spuneai că cea mai mare dorință a ta e să-ți dorești ceva. pierzi. mai pierzi și tu. așa o să înveți să îți dorești. știi că nu la glorie visezi, deși îți place să vorbești despre ea. ca despre o curvă pe care știi că ai avut-o, o ai și poți s-o mai ai când vrei tu. tu vrei altceva, dar ți-e frică și să pronunți cuvântul, ai o gamă largă de locuțiuni.
dă-ți măștile alea jos. chiar dacă s-ar putea să te doară. să sfârâie carnea. măcar o să vezi lumina cu ochii tăi. nu e o slăbiciune să fii vulnerabil, să știi. măcar pentru o clipă, mai lasă băiețelul să cerșească afecțiune.

dar te iert, băiete. chiar dacă lași o dâră oțelită în urma ta. chiar dacă ai fost plămădit să calci strâmb. chiar dacă fugi și fugi și fugi de tot ce crezi că ar putea să-ți topească armura ta neprețuită. la un moment dat o să cazi și o să-ți dai seama că ai nevoie de o mână ca să te ridici.
tu ești un om bun care face numai lucruri rele, băiete. pentru asta, te iert.

fugicâtmaipoți Luni, Dec 7 2009 

i’m gonna break your heart,
i’m gonna let you down,
i’m gonna walk away,
i’m gonna fool around,
i’m gonna tell you lies,
i’m gonna be untrue,
i’m gonna make you cry,
i’m gonna come unglued,
so what you, what you, what you, what you, what you, what you gonna do?

you’d better run away!
you’d better run and hide!
you’d better make your escape!

viață de student Sâmbătă, Dec 5 2009 

și când foamea e mare

și când e 5 jumate dimineața

și când ai dansat 6 ore

și când ai ajuns la cameră

…..

te pui în cur ca ursu’

și MĂNÂNCI, FRATE

[5:43, după bal. Happy and hungry]

că tot își dau cu părerea toți proștii despre politică… Sâmbătă, Dec 5 2009 

după cum se știe, duminică sunt alegeri… again.

acum două săptămâni am încercat și eu să votez, dar nu am reușit. 4 lei mi s-a părut un preț prea mare pentru a-mi muta domiciliul în București, așa că eram obligat să votez la secție specială, pe proprie declarație bla-bla. m-am pus la coada imensă de la Gara de Nord pe la 8 seara, la 9 s-a închis votul. după cum probabil majoritatea știți, sunt liberal și aș fi votat cu Antonescu. era cel mai vertical, cel mai promițător, un om cu idei deschise și claritate în gândire, exact de ce avea nevoie țara asta în momentul de cumpănă prin care trecem.

Crin Antonescu nu „s-a ales”, că na, românul de rând… dacă nu îi promiți marea cu sarea, nu îi dai o sacoșă cu mâncare sau nu îl ataci pe alt candidat subversiv, crede că nu ai inițiativă. vorba lui Lăpușneanu – „Proști, da’ mulți!” Lăsându-l la o parte pe Antonescu, care e scos din cursă și tardiv pentru compătimiri, voi încerca să mă concentrez asupra duelului Geoană – Băsescu. Probabil vă mirați că scriu eu despre politică (întrucât în general nu îmi place să influențez părerea oamenilor în niciun fel), dar de data asta mi se pare că suntem cu toții pe marginea unei prăpăstii imense.

Q:DE CE?

A: Pentru că Băsescu.

Băsescu este un om periculos, un om periculos în postura de lider. În acești 5 ani, am observat cu mare atenție parcursul său ca președinte. Un traseu sinuos, plin de scandaluri și peripeții; zâmbărețul s-a strecurat ca un șarpe, datorită sprijinului necontenit și încrederii nețărmuite a poporului în bunele sale intenții, care nu au fost niciodată puse la îndoială. Un personaj oarecum ieșit din tiparele politice, mârlan, misogin, miștocar – se pliază pe trăsăturile românului de rând, nu? Ne place Băsescu pentru că se comportă ca noi.

Totuși, toată paleta asta de trăsături este oarecum neimportantă, dacă nu ar fi coroborată cu ceea ce îl face pe Băsescu cu adevărat periculos: setea de putere… Băsescu a ajuns președinte al României într-un timp oarecum scurt – fost marinar, câțiva ani primar al capitalei, după aceea direct președinte. niciun alt personaj nu a avut o ascensiune fulminantă ca a lui. Cu toții știm de lacrimile de crocodil, așa zisele probleme de sănătate ale lui Stolojan, care de fapt au fost un simplu șantaj sfârșit cu un compromis. Eh, și băiatul, o dată ajuns președinte, își pune în gând să rămână acolo cu orice preț. Conflictele permanente cu Parlamentul, guvernele ce au fost schimbate, Băsescu, cu fiecare decizie, cu fiecare mutare gândită, a dat turnuri ce au concentrat din ce în ce mai multă putere politică în mâna lui.

Ca de exemplu, referendumul recent – oare de ce vrea Băsescu Parlament unicameral? oare salariile a 160 de deputați sunt cele care ne împiedică să ieșim din criza asta? sau poate ne dorim o țigară cu un singur filtru în locul uneia double-filter?… Parlamentul bicameral este o condiție și o garanție a păstrării unui regim democratic, asta o învățăm din clasa a 7-a, de la Cultură Civică. Ar fi mult mai ușor, domnule Băsescu, cu Parlament unicameral, nu-i așa?

Nu pot la ora aceasta să scot mai multe despre intențiile ascunse ale lui Băsescu, dar pun o întrebare și vă las pe voi să reflectați: Găsiți cumva vreo asemănare între profilul psihologic al lui Băsescu și cel al lui Ceaușescu?

Încă 3 chestii semnificative:

1) lovitul copilului – toată lumea a susținut că scena nu e trucată, numai Băsescu nu. Să lovești un copil? și să nici nu recunoști că ai greșit și să nu îți ceri măcar scuze?…

2)cadoul dăruit de Geoană la confruntarea directă: un Cod al Bunelor Maniere. să sperăm că îl va folosi pe viitor.

3)m-a scârbit strategia de folosi un manelist pentru a câștiga mai multe voturi de la țigani și tărani. e absolut jalnic. De la Patapievici la Guță în 5 ani e o performață fabuloasă, domnule Băsescu!

Cu Geoană nu am nimic, știu că unii îl consideră marionetă, jalnic etc. Dar cu siguranță nu va pune niciodată în pericol regimul democratic. Ar fi un președinte comun, care și-ar face treaba pur și simplu, fără tam-tam, glumițe, scandaluri. El are votul meu. Și de data aceasta, mă voi trezi de la 7 dimineața duminică și mă voi așeza frumos la coadă.

ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM?

– Dacă iese din nou Băsescu președinte, nu știu. Probabil va da un decret nou prin care președintele are dreptul la mai mult de doar două mandate pe viață, sau probabil pur și simplu se va desemna singur peste 5 ani. Ideea e că dacă nu scăpăm acum de el, nu mai scăpăm deloc. Totalitarism, tiranie, spuneți-i cum vreți. Bine nu va fi, asta e sigur. Și eu am întotdeauna dreptate, toată lumea știe asta.

– Dacă nu iese din nou Băsescu, PDL se va descotorisi de el în maximum 2 luni de la eșec. Ar rămâne un balast inutil, la care cu toții ar renunța fără nicio remușcare. Nu am mai auzi nimic de el, s-ar da la fund de tot.

Cam atât pe ziua de azi. Poate că v-am pus un pic pe gânduri. Exercitați-vă dreptul la vot așa cum considerați, dacă totuși am reușit să schimb o părere sau două, ar însemna că nu am pierdut o jumătate de oră din viața mea degeaba.

alive Miercuri, Dec 2 2009 

o mână, un timp, un râset,

un prieten ușor, o soartă, un dor

o minciună în colț de zâmbet

prefă-te, prefă-te frumos

ca să știu de ce mor.

–––––––––––––

candid, îmi plimb stiletu-n pântec

mă-nvăluiesc cu-al lebedelor cântec

m-am născut să fug sau am fugit ca să mă nasc?

stricat și dezbinat, un suflet flasc

o licitație prăfuită,

o tânguire osândită,

o umbră ce nu trebuie s-o demasc.

orb și gol înaintez și mă zdrelesc

prin humă și nimic te deslușesc,

și totuși

nimic nu poate explica, nici consola

un trandafir ce-și pierde lent corola….