după cum se știe, duminică sunt alegeri… again.

acum două săptămâni am încercat și eu să votez, dar nu am reușit. 4 lei mi s-a părut un preț prea mare pentru a-mi muta domiciliul în București, așa că eram obligat să votez la secție specială, pe proprie declarație bla-bla. m-am pus la coada imensă de la Gara de Nord pe la 8 seara, la 9 s-a închis votul. după cum probabil majoritatea știți, sunt liberal și aș fi votat cu Antonescu. era cel mai vertical, cel mai promițător, un om cu idei deschise și claritate în gândire, exact de ce avea nevoie țara asta în momentul de cumpănă prin care trecem.

Crin Antonescu nu „s-a ales”, că na, românul de rând… dacă nu îi promiți marea cu sarea, nu îi dai o sacoșă cu mâncare sau nu îl ataci pe alt candidat subversiv, crede că nu ai inițiativă. vorba lui Lăpușneanu – „Proști, da’ mulți!” Lăsându-l la o parte pe Antonescu, care e scos din cursă și tardiv pentru compătimiri, voi încerca să mă concentrez asupra duelului Geoană – Băsescu. Probabil vă mirați că scriu eu despre politică (întrucât în general nu îmi place să influențez părerea oamenilor în niciun fel), dar de data asta mi se pare că suntem cu toții pe marginea unei prăpăstii imense.

Q:DE CE?

A: Pentru că Băsescu.

Băsescu este un om periculos, un om periculos în postura de lider. În acești 5 ani, am observat cu mare atenție parcursul său ca președinte. Un traseu sinuos, plin de scandaluri și peripeții; zâmbărețul s-a strecurat ca un șarpe, datorită sprijinului necontenit și încrederii nețărmuite a poporului în bunele sale intenții, care nu au fost niciodată puse la îndoială. Un personaj oarecum ieșit din tiparele politice, mârlan, misogin, miștocar – se pliază pe trăsăturile românului de rând, nu? Ne place Băsescu pentru că se comportă ca noi.

Totuși, toată paleta asta de trăsături este oarecum neimportantă, dacă nu ar fi coroborată cu ceea ce îl face pe Băsescu cu adevărat periculos: setea de putere… Băsescu a ajuns președinte al României într-un timp oarecum scurt – fost marinar, câțiva ani primar al capitalei, după aceea direct președinte. niciun alt personaj nu a avut o ascensiune fulminantă ca a lui. Cu toții știm de lacrimile de crocodil, așa zisele probleme de sănătate ale lui Stolojan, care de fapt au fost un simplu șantaj sfârșit cu un compromis. Eh, și băiatul, o dată ajuns președinte, își pune în gând să rămână acolo cu orice preț. Conflictele permanente cu Parlamentul, guvernele ce au fost schimbate, Băsescu, cu fiecare decizie, cu fiecare mutare gândită, a dat turnuri ce au concentrat din ce în ce mai multă putere politică în mâna lui.

Ca de exemplu, referendumul recent – oare de ce vrea Băsescu Parlament unicameral? oare salariile a 160 de deputați sunt cele care ne împiedică să ieșim din criza asta? sau poate ne dorim o țigară cu un singur filtru în locul uneia double-filter?… Parlamentul bicameral este o condiție și o garanție a păstrării unui regim democratic, asta o învățăm din clasa a 7-a, de la Cultură Civică. Ar fi mult mai ușor, domnule Băsescu, cu Parlament unicameral, nu-i așa?

Nu pot la ora aceasta să scot mai multe despre intențiile ascunse ale lui Băsescu, dar pun o întrebare și vă las pe voi să reflectați: Găsiți cumva vreo asemănare între profilul psihologic al lui Băsescu și cel al lui Ceaușescu?

Încă 3 chestii semnificative:

1) lovitul copilului – toată lumea a susținut că scena nu e trucată, numai Băsescu nu. Să lovești un copil? și să nici nu recunoști că ai greșit și să nu îți ceri măcar scuze?…

2)cadoul dăruit de Geoană la confruntarea directă: un Cod al Bunelor Maniere. să sperăm că îl va folosi pe viitor.

3)m-a scârbit strategia de folosi un manelist pentru a câștiga mai multe voturi de la țigani și tărani. e absolut jalnic. De la Patapievici la Guță în 5 ani e o performață fabuloasă, domnule Băsescu!

Cu Geoană nu am nimic, știu că unii îl consideră marionetă, jalnic etc. Dar cu siguranță nu va pune niciodată în pericol regimul democratic. Ar fi un președinte comun, care și-ar face treaba pur și simplu, fără tam-tam, glumițe, scandaluri. El are votul meu. Și de data aceasta, mă voi trezi de la 7 dimineața duminică și mă voi așeza frumos la coadă.

ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM?

– Dacă iese din nou Băsescu președinte, nu știu. Probabil va da un decret nou prin care președintele are dreptul la mai mult de doar două mandate pe viață, sau probabil pur și simplu se va desemna singur peste 5 ani. Ideea e că dacă nu scăpăm acum de el, nu mai scăpăm deloc. Totalitarism, tiranie, spuneți-i cum vreți. Bine nu va fi, asta e sigur. Și eu am întotdeauna dreptate, toată lumea știe asta.

– Dacă nu iese din nou Băsescu, PDL se va descotorisi de el în maximum 2 luni de la eșec. Ar rămâne un balast inutil, la care cu toții ar renunța fără nicio remușcare. Nu am mai auzi nimic de el, s-ar da la fund de tot.

Cam atât pe ziua de azi. Poate că v-am pus un pic pe gânduri. Exercitați-vă dreptul la vot așa cum considerați, dacă totuși am reușit să schimb o părere sau două, ar însemna că nu am pierdut o jumătate de oră din viața mea degeaba.

Reclame