fatidicul timp. el mă schimbă și mă învelește în nepăsarea lui. mă face să înțeleg că nu au rost castelele de cărți. că nu au rost nopțile, uluirile, tremurul plin de căință, rotocoalele de fum șeruite. că el îmi fură totul, că degeaba-mi fură, că pe mine nu mă poate răpi. el mai joacă uneori la bursa inimii mele și câștigă. mai taie un nume pe o listă, rămân doar comentariile de rigoare.

a venit ziua când toate magazinele s-au închis, când contururile s-au dezvăluit false, cinice, întrerupte. când m-am tăiat în cărți de joc, când au săpat ca un cutter în mine și mi-am dat seama că am rămas cu o cicatrice și că jocurile de cărți nu duc nicăieri. o existență prăvălită în derizoriu, automatisme și stereotipii crunte, țigări peste țigări, suflul întrerupt, muțenia absolută.

totul e în van. o simfonie de drumeții pe marginea prăpastiei. o convalescență dezamăgitoare. am fumat o țigară strâmbă și frântă la mijloc, exact ca mine. îmi promisesem să o păstrez, totuși am fumat-o și mi-am făcut bagajele. am clipit, i-am promis timpului că nu s-a terminat, și am plecat, fără a privi în urmă la castelul de cărți ce ardea din temelii.

„time may change me/ but i can’t trace time…”

Anunțuri