nimic nu te face să te simți mai puternic, mai nou, mai lustruit, decât soarele alungând noaptea groaznică și haină. e ora 5  și în 2 ore ai examen. știi că o să faci tot, pentru că o să scrii cu ură. cu ură pentru toți semenii tăi. te pedepsești cu o cafea tare. negrul de afară se transformă în contur, conturul prinde formă, forma se colorează, iar eu redescopăr ce îmi ascunsese noaptea. reînțeleg ceea ce uitasem, și anume că mie soarta nu îmi permite să mă abat de la ea. trebuie să-mi urc muntele de unul singur, fără distrageri și hazardări neprevăzute.

fumezi o țigară ce trebuia fumată demult, îți vine să vomiți – fiecare fum te doare, pătrunde artificial în plămâni și în creier. dar știi că trebuie să o fumezi. ca medicamentele zdrobite și pitite în dulciuri pe care mi le dădea mama când eram mic. cu fiecare fum, mai evapori ceva. e un proces dureros și necesar, această golire. îți dai seama că nici holurile întunecate și poate prea scurte, nici taxiurile gonind în miez de noapte, nici caritatea sentimentală, nu sunt noțiuni demne de tine. sunt căcaturi scornite de oameni mediocri, căcaturi cu care nu merită nici măcar să-ți încarci memoria.

te uiți din nou pe geam. nu a fost o noapte cu lună plină, asta-i clar. deasupra casino palace se arcuiește o aură rozalie, adorabilă, un fel de vulvă a cerului. te așezi pe gresie; lângă tine, țigara încă mai fumegă; îți pare rău de ea, dar numai pentru o clipă. dimineața asta ești fericit, pentru că te-a făcut mai bogat cu un răsărit.

––––––––––––––––––––––––––––––––––

da, blogul ăsta amărât este din nou vizibil. sper că am scăpat de hateri. am zeci de drafturi, infinite idei, transpir catharsis. nu știu dacă o să las commenturile, în fine, mă rog, voi vedea. deci, vă mai aștept.

Anunțuri