tropăiți-vă tramvaiele
pe patul meu de frunze
voi, atât de dulci
pieselor, toatelor,
tatuajelor, falselor.

mi-era dor să mă preling și să mă scurg
la adăpostul deltelor voastre;
și chiar dacă totul
a ieșit prost
mereu
îngenunchez c-un zâmbet strâmb
și mă consum în spasme apatride
și-mi revin.

sunt uluit și tulburat
de ceea ce se-ascunde în spatele meu,
în inima voastră,
în sufletul soarelui,
și râd și plâng și mor de viziunea
ce bântuie în noi și-n voi.

iată-mi țara
iată-mi mama
iată-vă, cum vă petreceți imposibile
ca o monedă-ntr-un joc de cărți
și miza sunt eu.

fascinat îmbrățișez
și privesc
nimicul de dincolo
de dincolo de granița voastră,
căci eu pot fi oricine
eu sunt nimeni.
Anunțuri