vitregit din cuvinte Sâmbătă, Apr 17 2010 

până și fierea mea

poate fi a ta,

cu scâncete stinse, poate o să-ți șoptesc și

povestea mea.

un interludiu să-ți cânt,

o viață să-ți mint,

să mă despici în cuvinte, din milă,

păcatul meu, în oameni de soare de mai,

dumnezeu de nicăieri, în strigăte aprinse de carne,  te tai.

aș vrea să renunț,

să-mi descleștez dinții, poate chiar mintea,

ești vie, cicatrice acum,

căci nu vei afla

povestea mea.

Anunțuri

Ulise Luni, Apr 5 2010 

aşteaptă-mă cuminte, voi veni. dar

lasă-mi o clipă să

îmi beau mările,

să sfârtec ciclopii,

să-mbrăţişez agorele pustii

să-ţi pângăresc vestalele albe,

gâfâit, să te plâng la oracol,

să-mi fie dor de tine,

să nu fii.

mai lasă-mă o clipă, o viaţă, un an,

cavaler peticit pe maidan,

epistole pe briză să-ţi picur,

cu fregate şi minciuni să murdăresc nisipul,

să păcălesc vântul,

să cresc şi să zac

să-mi tai aripele şi-avântul.

nu te merit, departeo, mă ştii,

amfore cu vise îţi trimit,

în goblenu-ţi, penelopă, să mă ţii,

eu vin, şi vin mai susur decât vântul

căci tu îmi eşti zăgazul, şi mormântul.

Căutătorul Joi, Feb 25 2010 

stelele-ți zâmbesc pe cerul nopții.

stelele îți joacă stigma sorții.

–––––––––––––––

I.

îți mai amintești, băiete?

cum străluceai, cum zâmbet crud spuneai,

glorios, răsfrânt, cum te pierdeai,

fiu lacustru, înger rece, demon,

mai cântă-ne din lira ta o dată!

cum ai venit, eclipsă pogorâtă

avântul cosmogonic stăvilit,

suflare despicată în dorințe,

lutul,

focul închistat în scoarță de granit.

croit din vise în trezie beată,

o spasmă, un secret, o briză deviată

ai simțit.

ai visat o orhidee, om sărman,

un lujer subțiratic și plăpând

petale plânse, așteptânde, suspinând

orhidee exilată-n iad rusesc,

în taiga sau poate tundră aruncată

acolo unde lacrimile și simțirea amorțesc.

și ți-ai jurat să o găsești, să-ți spargi avântul

într-o corolă albă, singură, să-ți moară cântul.

tu, căutător, cel mai iubit de soartă și de ea,

de tulpină să o vitregești, să o salvezi

de tine, tundră,

și de ea.

un drum înșerpuit, ecou năvalnic

te vei revărsa,

cu greu o vei găsi,

o vei găsi.

dar înainte de-a pleca, mai murmură-ți o dată cântul,

slăvește tinerețea, focul sanct și fumul,

drumul ne’nceput și orhideea,

ia un fum și speră că

nu vei sfârși ca scrumul.

II.

unde ești?

obraz aspru, gând fetid, băiete

te-ai răstălmăcit

noroiul îți sticlește de pe ghete…

în orhidee și în seva ei ai obosit

s-aluneci în cuvânt, să te-mbeți, să ne mai cânți.

băiete, ai crescut.

pierdut în tundră, frig turbat, tăcere

genunchi zdreliți în orhidei, cădere

să nu câștigi, să nu renunți.

vise în contur de fildeș. clocot furibund.

razele de soare, chin zădărnicit, săgeți în suflet te pătrund.

scânteia din privire undeva-n alt timp, sub alte stele-ți moare

sorțile enigma-ți devorează

dar ești amorțit, în lumea ta nu doare.

și câte orhidei în tropot ai ucis,

câte scandaluri și taverne ai strivit,

de câte ori ți s-a părut că ți s-a părut

că ea era acolo, unică și bună.

în fiecare zâmbet ce-ai crezut

în fiecare icoană din care ai picurat lacrimi

așteptându-i minunea.

ea e soarta ta sau tu ești soarta?

redundant, neobosit,

martir fricos în flori și orhidei încremenit,

ascunde-ți lacrima

mai ia un fum, bărbate, și zâmbește,

căci fumul, cancer frânt, te izbăvește.

III.

zeu livid, magia ți-a murit.

în fum și flori și vise ofilit,

sărman bătrâne, mai cântă-ne o dată

eșecul tău, decepția, lumea toată.

deasupră-ți, stele stingi căuș în palmă,

răstignit în somn și dor și tânguire calmă.

cântec fals, refren flașnetic

un crez pervers șoptit de un eretic,

o scoarță găunoasă, flori meschine,

timpul a mușcat avid chiar și din tine…

și-ai eșuat, taigaua te-a învins…

crestat în limbi de ceață, umăr nins

zaci și îți aștepți deznodământul

din porțelanul tău cel ieftin a rămas numai cuvântul.

o lacrimă a apărut în cer pe pleoape,

destinul revărsat în mii de ape.

tu, bătrân nebun, zâmbește

copil nebun, uită de nimfele funeste,

tu, prin tine-ai luminat abrupte creste

tu cu bocancii tăi murdari

ai întinat cel mai frumos

potecile celeste.

și acum, ca să răsufli ultim liniștit,

tu, bard sărac, învins de-al tău elan ciuntit,

uită-te în buzunar, privește-o.

e orhideea ta, privește-o.

căutător  de vise sparte, cioburi colorate,

mai caută și-n buzunarul de la spate…

un ultim vers, balada-ți aruncată

o ultimă strigare, ultim fum, un ultim spasm,

și-acum, cu orhideea-ți preaiubită,

poți pica sleit pe scenă,

în dulcele și așteptatu-ți mort orgasm,

zâmbind.

–––––––––––––––––

stelele te plâng pe cerul nopții

stelele-ți adapă taina morții.

malexistence Luni, Feb 1 2010 

te-am semănat în cuvinte

să răsari, o floare antagonă,

în câmpuri  naive să stai

și să erupi, simbiotic să-mi cânți

cum că tu mi-ai arătat

că e lipsă și e gol și aer frânt

să fii poet.

androgin sau poate separați sau poate nu

ai țipat acustic să te-aud. dar eu,

pe mâini mânjit de sevă brută,

ignorant

am râs prostește și comun.

când fumul cade,

actorul se sinucide. o moarte senzuală

sticlos, bolborosindu-și ultima replică

cu o țigară veche, hemoragic înfășurată

trăgând din ea,

înlăcrimând-o

de cancer și-nviere beat arde și el

și râde liber spirit și comun.

scrâșnit sălbatic

eșec extatic

o buză mușcată fanatic

zac aici fermecat soclu

mă închin nimănui bun

și-n cearcăne îmi sap orgasmic

un zâmbet rece și comun.

the age of fatality Joi, Ian 21 2010 

menestrel bufon ce sunt,

ți-am spus prea multe  și nimic.

„să ne gândim cu grjijă hainele

să mințim în stele

să le credem.”

––––––––––––-

tu erai difuză, și eu orb

te priveam cum te evaporai,

eclipsă de lumină, tu-mi spuneai

că azi începem noi, că mâine

vom cădea confesiuni

pe pietre reci tăcute.

când înfrânate spaime am clipit

când  beția și orașul ne-au zâmbit

te-am zgâriat pe coapsă și-am știut

că mâine a venit.

––––––––––––-

și ca să te păstrez

te-am ucis

te-am înecat

unde mi-am înecat și inima

demult.

delayed Sâmbătă, Ian 9 2010 

fake your breath, on tremble lean.

shut your mirrors,  haste downscene

angry habits, anxious lay,

don’t smile too fast, don’t die today.

i’m coming now. i will return

i’ll raise a pyre, feelings burn.

––––––––––––––

i might be dead, i might be here

don’t let me close, just fill with fear.

cut my skin and patch your soul

cut off my mask, unleash the ghoul.

for every step you wished you took

will gently stab me, easy hook.

–––––––––––––––

the ones you hurt, the ones you lose

cigars you waste, the dope you choose

the nauseous morning wakes,

the lonely nudes, orgasms you fake

are your gift from fate above

the sweet echo, delayed love.

––––––––––––––

[don’t wait for me. i won’t be home.

my shade is far in hopeless roam…]

smelting feelings Duminică, Ian 3 2010 

ieri, jucam amfore pe degete

cu obrazul zguduit de vânt.

şi te chemam: retrage-te

în vicii, arme, vise şi cuvânt.

te-aş fi topit insinuant

în soarele ce-l scrijeleam în umăr

ca să te devorez zâmbind

pe Timp călcând în clipe să te număr.

–––––––––––––––

azi, am ales să-mi răstignesc simţirea

într-un sipet vechi, cojit s-o încastrez

înfrânt, încerc să-mi conturez privirea

confuz de fum şi tine delirez…

aş vrea să fiu cruţat de ochi şi vise

de stele mici ce candid se preling

aş vinde Sipetul la târg, chiar pe nimica

numai o clipă, înger alb, ca să te-ating…

alive Miercuri, Dec 2 2009 

o mână, un timp, un râset,

un prieten ușor, o soartă, un dor

o minciună în colț de zâmbet

prefă-te, prefă-te frumos

ca să știu de ce mor.

–––––––––––––

candid, îmi plimb stiletu-n pântec

mă-nvăluiesc cu-al lebedelor cântec

m-am născut să fug sau am fugit ca să mă nasc?

stricat și dezbinat, un suflet flasc

o licitație prăfuită,

o tânguire osândită,

o umbră ce nu trebuie s-o demasc.

orb și gol înaintez și mă zdrelesc

prin humă și nimic te deslușesc,

și totuși

nimic nu poate explica, nici consola

un trandafir ce-și pierde lent corola….

Ascensiunea Marți, Noi 17 2009 

orb și gol eu am ales ca să te caut

printre jucării și săbii. te visam

reflexie perfect-a mea

vorbind, trăind, râzând

prea mult

crezând că te-am văzut, zâmbind,

văzându-mă pe mine.

vise. vise.

mi-am cristalizat sentimentele

am pângărit elementele

și-am construit un munte

prea înalt, mult prea înalt

ca să-l urcăm.

și l-am urcat de unul singur.

odată m-am pierdut și nu m-am mai găsit.

într-un hău murdar și părăsit

un spectru mort și răstignit,

un zeu negru strălucind mocnit.

cifrele eterului m-au sfărâmat

eu, zdrobindu-mi inima, m-am deshumat

jurăminte reci am înrămat

și am rămas forever înstigmat.

am ales să urc.

fără să privesc panta sângerie ce se-ntinde-n urmă-mi.

am ales să urc.

fără să privesc decorul prăvălindu-se asupră-mi.

am ales să urc.

amorțit și rece, cu inima captivă într-un vis…

am ales

să nu mai pot alege.

noiembrie Sâmbătă, Noi 14 2009 

după o lună şi mai bine de exil, din nou acasă. niciun sentiment mai greu de explicat decât ce am simţit eu când am revăzut micul meu univers de aici. curtea plină de frunze, strugurii pe care nu i-am mai cules acum două luni, uscaţi şi legănându-se. pereţii desenaţi. treptele pe care am fumat ţigară după ţigară după ţigară la 3 noaptea şi am ascultat de atâtea ori „hotel california”. luna sub care îmi puneam dorinţe şi speram să fie îndeajuns să se îndeplinească. such a lovely place, such a lovely place..

toamna asta, suntem înecaţi de frunze moarte şi de timp.

 

„paradis pierdut devreme,

fără tine mă destram

fără mine te destrami.”

îngeri Sâmbătă, Oct 24 2009 

fallen-i

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

îngeri deraiați pe rute pământene

îngeri cu formol în vene

au început să cadă. cerul,

flagel deschis,

de pasageri fără bilet s-a săturat

și molcom penele le-a sfârtecat,

îngerii clandestini în zloată și-n uitare i-a-necat.

–––––––––––––––

stoluri de scrum se strâng, se-adună

fantomatice arcade se dărâmă,

iar îngerii, eroi carbonizați, se frâng

în amintirea păcatelor nebună.

––––––––––––––––

valea plângerii vuiește.

le-a venit vremea.

iată, îngerii își dreg funebrul cor,

iar eu, sfidând nezisul,

zbor și râd și-mi fac curaj și mor.

––––––––––––––-

a rămas raiul fără îngeri

sau îngerii fără rai?…

paranoia existenţială [medley] Luni, Sep 21 2009 

singin_in_the_rain_lampost_jpeg_bw-400-x-361

înoţi într-un acvariu şi mai lipeşti câte un ochi

de geamul opac. prea opac.

deşi tot ceea ce vezi e o reflexie slabă, cunoscută, un chip schimonosit şi obosit

îţi dai seama că

eşti privit.

–––––––––

sunt down şi plouă.

mă simt scuipat de undeva de sus

grinning faces mii şi mii

shiny teeth

privind cum eşuez  ca un ţestos bătrân

pe un uscat promiţător, nemeritat.

plouă. sfinţii mă scuipă. au gura plină de napalm

dulce.

noroc cu carapacea mea încercată.

şi totuşi privindu-mi mâna dreaptă

văd două găuri ce rânjesc din carnea-mi sfârâindă.

carapace fisurată?

Aş vrea să-mi croşetez pielea, timpul

sau sufletul

un goblen mare şi frumos

să împletesc fiecare nod

şi să privesc mândru.

–––––––––

pyroheart. flammable. take care.

arhitectul Duminică, Sep 6 2009 

The_Castle_Revisited_2007_by_radu_jm.png

îşi făcea planuri şi schiţe

fantezist se transcria în forme, culori

avea pretenţii înalte, pesemne voia

să construiască ceva mare şi rece

până la nori.

–––––––––––––––

hoţ lipsit de inimă, el zidea

suflete golaşe şi perverse

zvârcolindu-se-n eter şi-n zloata

viselor de el culese.

mai lua din stânga, în dreapta punea

şi la balansul dorit ajungea.

cărămizile urlau, se zbăteau,

prinse în mreaja dorinţelor lui, fumegau.

–––––––––––––––

şi-a reuşit. un castel de cristal, translucid

sfidând văzduhul aparent arvunit.

să-şi contemple creaţia dorind a privit

în oglinda zidului.

–––––––––––––––

cleştarul strălucitor lustruit proiecta

chipuri frumoase şi triste,

tâmple falnice pe care parcă le ştia…

a încercat să le-atingă. dar zidul

puternic, rece, strident, de el construit

l-a oprit.

–––––––––––––––

un fior, o remuşcare de-o clipă. şi-atât.

arhitectul a plecat

să-şi construiască alt castel, pe-un câmp arat,

mai urât, cu cărămizi, de data asta,

locuibil.

Prăbuşirea Sâmbătă, Aug 29 2009 

164483-main_Full

naiv, te-am împletit din origami

te-am privit

şi, mulţumit de mine, am zâmbit.

––––––––––––––

pe raftul colorat şi totuşi gol

cu vanitate te-am expus;

iar te-am privit…

şi c-un hohot lacom şi sălbatic eu am râs.

––––––––––––––

aripele de ceară ai mişcat

şi m-ai privit

pentru o clipă; mi-ai zâmbit şi tu

şi ai zburat.

––––––––––––––

stupefiat şi derbedeu m-am înecat

în zboru-ţi falnic şi de viaţă inundat

şi te-am privit cum fugi…

––––––––––––––

avid de tine m-am întins şi am sperat

să pot trişa şi să te fur.

dar erai deja doar un contur

pe ţesătura unui nor voalat.

şi m-am întins, şi m-am întins…

––––––––––––––

până când c-un răget antic cerul

la fel de-avid de tine ca şi mine

neostoit şi furibund m-a pedepsit

în trupu-mi sufocat s-a prăvălit

şi te-am pierdut…

––––––––––––––

acum sub molozul rece zac

singur şi uitat

de nimeni regretat

şi te privesc numai în vis

valsându-ţi zborul de hârtie…

––––––––––––––

lebădă frumoasă, ai să zbori şi ai să taci

pân-ai să cânţi…

Darul Joi, Aug 27 2009 

catchingwishes

mai prind câte-o stea căzătoare

cu palme mari şi fără vlagă

şi o ţin în buzunar

s-o dau cuiva

dar oamenii s-ar frige cu ea

şi-ar vitregi palmele lor mici

şi croite din mătase

aşa că o ţin şi-o admir

stea arzândă şi stângace

cu inflexiuni opace

până când nu mai îmi place

şi-o arunc.

[postul atât de promis, despre aventurile de alaltăieri, îl voi posta. nu ştiu când, dar îl voi posta. e doar draft, so far]

scâncet Vineri, Aug 21 2009 

9f242bdf9b3089302089aa4454dbabee_we

închişi într-o arcadă picurată în sidef

simt paşi.

.

biciul se va-nfige-n lutul sterp

şi crunt  şi sfârâind mă va cresta

c-un zâmbet frenetic şi firesc

atât de-adânc că voi tăcea.

şi tundra-n drumuri se va despica.

.

în fiecare colţ de zâmbet decrepit

sub fiecare şoaptă străvezie

pe duşumeaua moale de granit

eu văd încolăcirea cum răsare şi se stinge

pulsând întru trezie oarbă şi râvnindă.

.

închid ochii

mă descompun şi cresc şi uit

că nu pot şti

că visul fuse vis.

Uncertainty Vineri, Aug 14 2009 

lee_smithland1947

nesigur de mine, de cer, de tine

de sângele ce mi se-usucă-n vine

de ecourile tot mai slabe

de fiecare urmă ce-o gravez în orişicine.

nesigur m-aş retrage-n valuri sau în lună

nesigur dacă viermii-or să mă descompună

zâmbitor dac-o să joc cu ei pe mine frânt

şi din trupu-mi disipat să-mi împletesc cunună.

sigur voi călca pe mine

şi-o să-mi zdrobesc tendonul lui Ahile.

„Focul vânăt” de Serghei Esenin Marți, Aug 4 2009 

AutumnLeaves2

Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat sa mă mai doară…
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei si vodcă dam năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu – mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cât poate de supus să-ţi fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă racită prea devreme.
S-o pornesc desculţ din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O! Pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deşarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Delirul Joi, Iun 25 2009 

în clepsidră ne pictam – vitralii,

nisipu-şi mesteca invidia cu rumoare

şi-n cioburi sângele îl diluam

şi te vedeam culoare.


şi nopţile de valium ce mi-au recitat

marea ta glumă celestă

în forja-mi rece le-am topit şi le-am gravat

în pielea-mi flagelată şi azbestă.


prin coloana unui tunet larg

suflete întinse şi-ncordate

prea târziu se zbat, se osândesc

în stelele puţine, numărate.


opera scăzândă se-ntinde peste noi

şi visele le-mpunge-n piuneze;

peregrinare fără soţ, aş vrea

ca cerul peticit şi mort să te vegheze.

––––––––––––––––––

doar străzile şi timpul mă mai recunosc.

din urna-mi răspândit în frigul firii

frământat şi consumat

de mâna scorojită a iubirii.

Fantasma Sâmbătă, Iun 20 2009 

gara se arcuia, nemiloasă,
oţelul cel rece pulsa
lumânările cum se holbau chircite
speranţe în praful umed nomad – ofilite.
eu, meschin, mă despicam în panglici
şi cu viaţă şi poveşti mă hrăneam
pe cioburi sparte pictând aşteptam

şi-un fulger a cântat. o boare
opreşte-ţi goana, clocot!
prin geam, inertă, mi-a plăcut
dar n-a-ncetat din tropot.
fantasmă suspendată, surâs livid, trecuşi
fugind atât de liberă
a nimănui, a nimănui.

––––––––––––

eram doar eu,
aşteptându-mă pe mine,
în clipe osândit mă număram
şi gara departe şi pustie o priveam.

Pagina următoare »