vai vai vai Marți, Feb 2 2010 

am făcut un quiz pe facebook – „Tu ce fel de student ești în sesiune?”, și iată rezultatul (Mircea m-a ghicit încă dinainte să încep testul =))…):

„Nu ai niciun un stres, cat de mic ar fi el, viata e frumoasa, ingerii canta, floricele sunt pe campii, iar totul, mai putin foaia de examen, e roz. Esti genul care a mai si trecut pe la facultate in timpul anului si sesiunea este o alta modalitate de a-ti ocupa timpul, nicidecum una obositoare sau stimulenta. Esti constient ca examenul este ca si trecut, singura variabila ramanand doar nota . P.S. : Sesiunile vin si pleaca, tu cu ce te alegi ? „

Anunțuri

iar galopez Miercuri, Noi 4 2009 

sunt șef de serieeeee! 😀 and now, we celebrate… 😀

după care consiliul facultății, senat poate… the great ascension has begun 😛

last day in tgv Sâmbătă, Oct 3 2009 

azi e ultima mea zi ca târgoviştean. plouă. suntem sincron, se pare că simţim la fel, eu şi cerul. oftez, mă uit la geanta goală din mijlocul camerei. cu cât va fi ea mai plină, cu atât voi rămâne eu mai gol şi fără sens.

joi am fost la deschidere. s-a cântat Gaudeamus, au cuvântat câţiva profesori de seamă, după care au fost numiţi şi aplaudaţi primii 10 intraţi, printre care şi eu. am un program lejer, aproape 15 ore pe săptămână plus o zi liberă. cantina e la parter, preţurile sunt modice (felul I şi două porţii de felul II m-au costat 6 lei).toate orele o să le am în Moxa, adică 30 de secunde de mers pe jos. cuptor cu microunde, frigider, totul ok.

deşi totul se anunţă perfect, îmi pare rău că plec. de ce să mă mint? orăşelul ăsta a fost centrul universului meu timp de 19 ani, nu îmi concepeam existenţa altundeva decât în micul nostru târg. ascult The Beatles, privesc pe geam şi îmi amintesc. nu vreau să uit. nu vreau să mă schimb. îmi vreau timpul înapoi. nu pot să scot ceva frumos sau care măcar să nu sune a clişeu, sunt gol ca şi geamantanul meu…

The Beatles – All My Loving

Close your eyes and I’ll kiss you
Tomorrow I’ll miss you
Remember I’ll always be true.
And then while i’m away,
I’ll write home every day
And I’ll send all my loving to you.

I’ll pretend that I’m kissing
The lips I am missing
And hope that my dreams will come true.
And then while I’m away,
I’ll write home every day
And i’ll send all my loving to you.

All my loving I will send to you,
All my loving, darling, I’ll be true…

all in all. Miercuri, Sep 30 2009 

trebuie să scriu. trebuie să îmi iau gândurile, să le adun într-un mănunchi şi să le vărs în acest lighean. trebuie.

e ciudat. niciodată nu mi s-a mai întâmplat să nu pot exprima un sentiment în cuvinte. puteam să găsesc măcar o comparaţie pentru a exemplifica starea mea din acel moment. azi, nu pot. vreau mai mult ca niciodată să spun lumii, să urlu, să îmi cânt destinul şi tinereţea, sângele clocotind şi zâmbetul cu care mă grăbesc prin viaţă. dar unele lucruri nu pot fi explicate. nimeni nu-mi va putea explica de ce nu pot opri timpul, să suspend o clipă numai a mea şi să rămân acolo, tânăr, eul meu maxim, explozia de lumină.

mâine plec la deschidere.nu voi sta decât o zi, abia duminică mă mut cu totul. am noroc. am noroc de o cameră de lux (uite că pun şi câteva poze cu ea), se pare că am şi colegi de cameră exact ca mine, am nenumărate motive ca să vreau să mă întorc cât mai des în Târgul meu iubit, nu am bani şi nici datorii, nu am permis dar îl voi lua eu, cunosc atâţia oameni speciali de care sunt sigur că ţin la mine, am făcut lucruri pe care sunt sigur că nu le-a mai făcut absolut nimeni înaintea mea, sunt FERICIT. „Dacă măcar pentru o clipă din lunga ta viaţă poţi spune că ai fost pe deplin fericit, înseamnă că nu ai trăit degeaba”, a grăit un mare înţelept…

privesc norii desprinşi parcă dintr-un tablou primăvăratic şi îmi dau seama că, într-un fel, suntem ca ei. au apărut printr-un hazard, la o răscruce a vântului, apei, presiunii şi multor alte chestii meteorologice. ei nu sunt conştienţi de minunea existenţei lor. se lasă mutaţi de ici-colo de curenţii de aer, mai plâng uneori când sunt supăraţi, alteori strălucesc şi toată lumea le admiră dantela fină şi intangibilă, iar într-un final, obosiţi de peregrinări incerte şi într-un final lipsite de scop se spulberă, se împrăştie, iar din esenţa lor fărâmiţată se vor forma la un moment dat, prin acelaşi proces complicat şi inexplicabil, alţi nori. un ciclu firesc, frumos, perfect. norii îşi acceptă soarta. ei sunt împăcaţi cu timpul.

all in all, dacă acum scriu după mult timp de pauză, promit să postez de câte ori voi putea, chiar dacă voi fi extrem de ocupat cu învăţatul (şi celelate :D).

Camera mea de cămin (scuzaţi şifonarea foilor, sunt scanate)

scan0001

scan0002

5 septembrie, adică azi. Sâmbătă, Sep 5 2009 

am parte de cea mai interesantă, palpitantă, frumoasă vacanţă ever! e ciudat că de fiecare când se întunecă un drum se luminează altul, că nu fac două zile la rând acelaşi lucru, că viaţa mea este un adrenaline rush, o explozie. că am găsit un nou obiectiv tangibil pentru care să mă zbat, că m-am reparat suddenly şi dintr-o dată.

şi cel mai ciudat este că am atins un fel de inner balance pe care îl căutam de mult timp şi pe care nimic şi nimeni nu îl pot perturba, că am devenit împăcat cu mine însumi.

o singură parte rea: de pe 25… îmi iau la revedere de la orăşelul ăsta, cu toate monotoniile sale, cu toate persoanele la care ţin. dar amintirile rămân. în 10 zile am examen pentru şcoala de şoferi, şi totuşi sunt atât de exaltat că mi-e o târşă absolută de a deschide cartea aia. peştele cel mare este aruncat în marele ocean. se termină un volum. sau poate doar un capitol.

iar acum, ca să nu fie postul prea plictisitor, vă voi prezenta nişte fotografii bizare, făcute între orele 3:00 şi 5:00, în diverse locuri, unul mai bizar decât altul, de nişte bizari.

photo 1 – „a fascinating discovery”

16092008137

photo 2 – „wtf man, is that a rock???”

16092008141

photo 3 – „călărind neantul”

16092008145

photo 4 – „altarul”

16092008147

photo 5 – „drag and drop”

16092008149

dap. icss scoate un copac din pământ şi aleargă cu el pe mijlocul străzii…

cam atât pentru acum. am muuuuulte de povestit, şi atât de puţin timp. promit să scriu mai multe şi mai explicit în viitorul apropiat 😛

galopez Miercuri, Iul 22 2009 

nu ai mai avut răbdare, Mihaie, să dau eu anunţul oficial… 🙂
în fine, aşa cum s-a dat un spoiler la postul trecut, sunt proaspăt student la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. dar hai să încerc să povestesc mai pe lung:

Ieri dimineaţă mă trezesc într-o stare de linişte totală. mă gândesc să mă duc totuşi la examen, deşi eram deja admis la Marketing, doar ca să văd cum e. Intru în sală, aştept subiectele, şi cu un minut înainte ca acestea să fie împărţite, în creieraşul meu se petrece ceva. Încep să fiu scârbit de felul în care gândeam şi în care încercam să mă „furişez” şi îmi jur că oricât de grele vor fi subiectele, eu o să fac tot ce pot şi voi lăsa în rest totul pe seama sorţii. bineînţeles, subiecte absolut criminale, după o singură privire deja regretam decizia. dar am avut 2 ore şi jumătate de sclipire şi am făcut tot. nu ştiu cum a fost posibil, ce s-a întâmplat cu mine, dar s-a întâmplat. ar fi fost o laşitate, o limitare calea pe care eram tentat să o apuc. niciodată nu am plecat capul în faţa greului. ar fi fost foarte ne-eu. m-am uitat în oglindă când am aflat rezultatul şi, deşi arătam ca un spectru, numai o umbră, obosit şi slab, totuşi mi s-a părut că străluceam. mi s-a părut că undeva în orbitele mele adâncite, deasupra cearcănelor arcuite sumbru, zăcea ceva ce mă deosebeşte de alţii. ceva ce alţii nu au.

Şi rezultatul? sunt al doilea din aproximativ 2000 de candidaţi, cu media de 9,955, intrat la cămin cu regim de hotel în centrul Bucureştiului, cu o bursă de nesimţit şi cu un viitor frumos. acum, că am rezolvat tot ce era de rezolvat, mă simt fără scop şi fără căpătâi.

în fine.vreau pe calea asta să îi felicit pe toţi cei care au susţinut examene până acum şi să le urez succes tutror celor care mai au. este ultimul post despre latura profesională a existenţei mele. cert este că următorii 5 ani voi fi BINE. aşa că de azi, blogul ăsta va fi axat numai pe filosofie, artă şi chestii (ne)plictisitoare.

în dulcele stil clasic Luni, Iul 20 2009 

Marketing – 96.55
Management Economic – 93.55
Comerţ – 96.55

prima zi s-a desfăşurat mult mai bine decât mă aşteptam. mâine mai am un singur examen (FABBV) – şi cel mai important sau poate nu. şi de ce? pentru că am 3 posibilităţi:
1. să nu mă duc deloc, şi să fiu admis la Marketing cu un cămin extrem de drăguţ
2. să mă duc, să văd că nu ştiu la nivelul la care mi-aş dori eu, şi să pun înadins rezultatele greşite, ca să fiu sigur că nu cumva intru la FABBV la fără taxă, dar fără cămin
3. să mă duc, să fac tot, să prind cămin drăguţ în Moxa, şi totul să fie bine când se termină cu bine.
în oricare dintre cele 3 cazuri, ies bine. Deeeeeci, deja mă pot numi ASEist 🙂 Bravo mie, succes tururor care mai am au examene zilele astea!

„tomorrow never knows” Duminică, Iul 19 2009 

haha, am intrat la buget la Administrarea Afacerilor 🙂 eu media 9,82, ultima medie de fără taxă 9,81 =)) totuşi, nu mă încălzeşte cu nimic, eu vreau la ASE şi pace! mâine am examene pentru Marketing (opţiunea 2), Management (opţiunea 3) şi Comerţ (opţiunea 5). toate examenele le dau în Amfiteatrul I din clădirea principală, amfiteatru despre care am înţeles că are 350 de locuri :O…
sper să fie ok. şi chiar dacă nu va fi, nu prea mai îmi pasă.

Fate Duminică, Iul 19 2009 

în mai puţin de 24 de ore am primul examen. sunt atât de calm şi de împăcat. nu mai pot să fac nimic în legătură cu nimic. roţile s-au întors, cărţile s-au împărţit, mai trebuie doar date pe faţă.

am fost la biserică. în momentele grele, până şi cel mai înverşunat agnostic se refugiază în Dumnezeu. după prelungi tergiversări, am ajuns la inevitabilul adevăr; suntem mici, suntem nimic, doar praf suflat de vânt, răspândiţi în patru zări. nu suntem nici unici, nici măcar interesanţi, doar clipe suspendate, care după ce vor trece, vor fi uitate. nu putem decât să acceptăm şi poate să încercăm să uităm de adevărul peremptoriu; să fumăm o ţigară, să privim stelele, să citim, să vrem facultate, să ne prefacem că toate astea sunt măcar un pic importante.de fapt doar văluri şi văluri ce acoperă un mare gol.

ieşind din biserică, am strivit un melc. l-am răspândit pe trotuarul încă ud de ploaie şi nimeni nu a fost atent. graba mea de a pleca a transformat un biet melc într-o masă nedefinită de organe şi sucuri. şi nimeni nu a văzut. cu toţii păşeau cu ochii întredeschişi, atât de obişnuiţi cu melci striviţi. mi-e teamă de mine şi de ceea ce pot face. mi-e teamă că la un moment dat o să plusez prea mult şi nu o să mai pot să mă arunc. eu gândesc prost şi trăiesc prost. nu sunt decât un colecţionar de amintiri, un hoţ de vise, o umbră trecătoare care ocazional mai face rău.

Joy Division – The Eternal

„Procession moves on, the shouting is over,
Praise to the glory of loved ones now gone.
Talking aloud as they sit round their tables,
Scattering flowers washed down by the rain.
Stood by the gate at the foot of the garden,
Watching them pass like clouds in the sky,
Try to cry out in the heat of the moment,
Possessed by a fury that burns from inside.

Cry like a child, though these years make me older,
With children my time is so wastefully spent,
A burden to keep, though their inner communion,
Accept like a curse an unlucky deal.
Played by the gate at the foot of the garden,
My view stretches out from the fence to the wall,
No words could explain, no actions determine,
Just watching the trees and the leaves as they fall.”

jurnal de front Luni, Iul 13 2009 

o săptămână până la admitere. mâine mă duc la Bucureşti să îmi depun dosarul. tocmai ce am terminat şi culegerea de economie – acum totul e în mâna sorţii. pot să spun foarte sincer că mi-e din ce în ce mai frică de examenul ce va să vină. cred că o să optez ceva gen Fabbv, Marketing, Management şi Comerţ. should be enough.

abia acum, când nu mai e  nimic de făcut, încep să realizez gravitatea acestui examen şi încep să regret tot timpul pierdut, toate golurile din pregătirea mea.  nimic nu mai mă mulţumeşte, citesc Patul lui Procust, dorm 3 ore pe noapte, beau prea multă cafea, fumez cât pot, îmi fac planuri inutile, visez cu ochii deschişi, mă rog. sunt trist deşi nu ar trebui să am niciun motiv pentru asta. nici să scriu nu mai pot. trec prin stări imposibil de transpus în cuvinte. alternez paranoia existenţială cu o detaşare prostească, cu un whatever absolut. Mi-am pierdut orice capacitate de autoanaliză… nu mai înţeleg nimic, nu fac decât să mă las dus de curent.

cred că ultimele răbufniri ale adolescenţei se zbat în conştiinţa mea. îmi răsună în minte nişte versuri de la OCS:”ai facut tot / in afara de faptul / sa faci ceva cu adevarat, / Ai rezolvat tot ce era de rezolvat / mai putin tot ce era cu adevarat important / Stai si intrebi si tu ca si mine / de ce la final nu iese bine…”

încă 7 zile planificate minuţios, după care nu am nici cea mai mică idee ce o să se mai întâmple… totuşi, însăşi fervoarea asta, faptul că nu am nici cea mai mică idee ce va mai urma, ce se va alege de Dan cel vechi, tocmai goana asta spre un viitor incert şi probabil ghroaznic, mă face să zâmbesc! mă privesc în oglindă şi nu mă mai recunosc. mi se pare că sunt ca un şarpe care a dat câteva straturi de piele jos în ultimele câteva luni. Asta să fie maturitatea?