Crăciun fericit tuturor! Joi, Dec 24 2009 

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, someday we’ll all be dead…
The minute we’re born, we start dying,
We die a little more every day
Young or old, rich or poor,
There’s nothing we can do to stop it…
So look long at that Christmas tree,
It may be the last one that you see…
Decorate your house in green and red,
‘cos someday you’ll be dead..

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, someday we’ll all be dead…
It might happen in a couple months
Or 50 years from now..
But no matter when it happens
It will seem too soon to you…
So be sure on Christmas eve
When you snuggle into bed…
That you thank God for your family
‘cos someday they’ll be dead…

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, someday we’ll all be dead.
Who knows how many Christmas’s
Are left in their short lives?
Nobody knows, that’s my point!
Enjoy them while you can.
And so on Christmas morning
Let good tidings fill your head…
What a festive season,
Someday you’ll be dead!

Dead, Dead, Dead, someday you’ll be dead
Dead, Dead, Dead, everyone you know, dead.
A very Merry Christmas to you!
Dead, Dead, Dead…
Merry Christmas Everybody!

––––––––––––––––––––––––––––––––

v-am făcut urarea mea de Crăciun în stilul meu inconfundabil. bucuraţi-vă de acest Crăciun ca şi cum ar fi ultimul, pentru că viaţa e scurtă. mulţumiţi sorţii pentru ce aveţi, iertaţi pe cine puteţi, pentru că timpul nu se mai întoarce. nu prea mă pricep eu la urări, dar fie ca aceste Sărbători de iarnă să fie cu totul speciale. La mulţi ani, dragii mei! 🙂

alive Miercuri, Dec 2 2009 

o mână, un timp, un râset,

un prieten ușor, o soartă, un dor

o minciună în colț de zâmbet

prefă-te, prefă-te frumos

ca să știu de ce mor.

–––––––––––––

candid, îmi plimb stiletu-n pântec

mă-nvăluiesc cu-al lebedelor cântec

m-am născut să fug sau am fugit ca să mă nasc?

stricat și dezbinat, un suflet flasc

o licitație prăfuită,

o tânguire osândită,

o umbră ce nu trebuie s-o demasc.

orb și gol înaintez și mă zdrelesc

prin humă și nimic te deslușesc,

și totuși

nimic nu poate explica, nici consola

un trandafir ce-și pierde lent corola….

killing / dying Joi, Sep 17 2009 

aşa cum m-a rugat Vlad, m-am gândit şi eu la câteva chestii pentru care aş fi în stare să mor sau să omor. mi-a fost foarte greu să găsesc câteva, cred că iubesc şi apreciez prea mult viaţa. totuşi, am ajuns la concluzia că aş fi în stare să (o)mor dacă:

  • în felul acesta l-aş salva pe frate-miu de la moarte
  • ţara mi-ar cere-o
  • prin asta aş rămâne în istorie (măcar pe wikipedia)
  • ar fi singurul mod de a ieşi dintr-o monotonie cruntă şi prelungită
  • în schimb aş căpăta măcar o clipă de fericire totală, neîngrădită
  • prin asta aş putea schimba lumea în bine

nu este un clasament, este o listă. cam lame, ştiu. Great idea, Vlad!

în tăcere Duminică, Mar 15 2009 

sufocant pierdute într-o hală de metrou

priviri călcate, pietruite

capete întoarse

şoptindu-mi nume şi poveşti îngrămădite

în tăcere.

în frânte degete de şarpe

bulevarde căţărându-se pe nori

tobe ritmic prevestesc

orchestre şi fanfare nevăzute

în tăcere.

un regret şi-o stea, dar nu mai mult.

din ce în ce mai translucid

surd şi orb şi pas cu pas

plec

în tăcere.

sounds from heaven Joi, Feb 12 2009 

ieri am văzut „Control”. azi iar.
ieri am ascultat numai Joy Division. azi iar.
18 mai 1980 – moare Ian Curtis la vârsta de 23 de ani.
18 mai 1990 – se naşte eu.
Atmosphere – parcă raiul plânge. plânge pentru tot ce e frumos, trist, nedrept.

„Walk in silence,
Don’t walk away, in silence.
See the danger,
Always danger,
Endless talking,
Life rebuilding,
Don’t walk away…

Walk in silence,
Don’t turn away, in silence.
Your confusion,
My illusion,
Worn like a mask of self-hate,
Confronts and then dies.
Don’t walk away…

People like you find it easy,
Naked to see,
Walking on air.
Hunting by the rivers,
Through the streets,
Every corner abandoned too soon,
Set down with due care.
Don’t walk away in silence,
Don’t walk away…”

Borrowed dream Vineri, Dec 5 2008 

For someone who was never meant for this world, I must confess I’m suddenly having a hard time leaving it. Of course, they say every atom in our bodies was once part of a star. Maybe I’m not leaving… maybe I’m going home.

About Death Sâmbătă, Iul 12 2008 

Întotdeauna m-a fascinat moartea.
Nu vorbim despre moarte, încercăm să nu ne gândim la cum/când va avea loc propria moarte, urâm moartea. Mă enervează oamenii care încearcă să fugă de moarte mâncând sănătos, nefumând, culcându-se la 10 în fiecare noapte, minţindu-se că e bine ceea ce fac – şi vai ce frumoasă e viaţa. Dacă e să mori, mori oricum, deci chill.
Cred că fiecare persoană, atunci când moare, simte o puternică oftică. Oftică pentru că ar fi dorit să trăiască mai mult, pentru că nu şi-a trăit viaţa aşa cum şi-ar fi dorit, pentru că este neputincioasă în faţa sorţii sale nesemnificative.
Şi totuşi, moartea ne face pe toţi.

Îmi răsună în cap nişte versuri ale celor de la The Doors:

„This is the end
Beautiful friend
This is the end
My only friend, the end

Of our elaborate plans, the end
Of everything that stands, the end
No safety or surprise, the end
I’ll never look into your eyes…again

Can you picture what will be
So limitless and free
Desperately in need…of some…stranger’s hand
In a…desperate land…

It hurts to set you free
But you’ll never follow me
The end of laughter and soft lies
The end of nights we tried to die…”

Sweet Waiting Sâmbătă, Iun 28 2008 

Ca o lumânare

ce sub propriul foc

îşi schimbă trupu-n seu,

ca un aluat

lovit

şi netezit

la infinit,

ca legendar proscrisul Prometeu,

ce corbii cu festin – ficat adapă,

tot aşa mistuie al timpului abis,

cu jalnic ticăit slăvind un vis

ce tocmai moare.

Insomniakk Vineri, Iun 6 2008 

Mi-e milă de ceilalţi. Pur şi simplu simt că sunt singura persoană de pe lumea asta care nu este pierdută în marele ocean de Nimic. Văd fete care iau quote-uri de pe net, şi le pun pe Hi5 şi cred că ştiu totul despre viaţă, despre dragoste – cuvinte drăguţe, reguli bătute în cuie. Pe dracu! Nu e nicio regulă – e doar un ritual în care fiecare îşi face numărul, un joc barbar în care fiecare se mulţumeşte cu puţin; se mai şi plictisesc şi fac schimb între ei cu puţinul lor. Cât despre iubire – de fapt ei nu iubesc persoana, iubesc ideea de a şti că e cineva pe care chiar îl interesează de soarta lor infimă. Întotdeauna m-am întrebat dacă este adevărată chestia cum că iubirea ar fi cel mai altruist sentiment. Sincer, nu mi se pare… teoretic, a iubi înseamnă a avea puterea şi voinţa să te dai la o parte, să vrei ca persoana X să fie fericită – chiar dacă tu nu intri în peisajul fericirii ei. Dar câţi oameni oameni ar face aşa ceva? Iubirea este cel mai egoist sentiment.

Uneori mă gândesc că nu o sa fiu niciodată fericit – şi asta pentru că niciodată nu mă mulţumesc cu ceea ce am. Cum obţin un lucru, încetez să mă mai gândesc la el, deci uit şi să mă bucur de el. Poate de aia nu mi-au mers niciodată relaţiile 😕 văd fetele ca pe trofee, cum le obţin, cum nu mă mai interesează. Îmi place să cred că, acolo undeva, soarta o să îmi scoată în cale o fată; deseori am impresia că fata aia e chiar sub ochii mei, că e ca o carte deschisă, dar eu sunt prea orb ca să o văd. Sunt prea idealist. (pun pariu că mâine, citind ce scriu acum, voi râde cu lacrimi :D)

am prea multe gânduri în cap; nu ştiu de ce, dar îmi inchipui mintea umană ca pe un mare veceu -ha!

Mă uit pe geam – şi văd nişte copaci. de ce oare a creat Dumnezeu atâţia copaci mici şi prin nimic ieşiţi din comun?… când ar fi putut să creeze un singur copac foarte horrorshow, care să ne facă să ne plecăm capetele în faţa minunii Creaţiei. Uite de aia nu o să fiu niciodată fericit – vreau Copacul şi primesc copăcei, vreau glorie şi primesc mediocritate,vreau :X şi primesc amăgiri, vreau totul şi primesc câte ceva.

sunt egoist – egocentrist – egomaniac.

Frate, am alergie la oamenii care zâmbesc atunci când eu am draci, mă uit la ei şi mă întreb dacă îşi pun vreo problemă mai adâncă decât cele de ordin material – haine, mâncare, bârfe etc.

Mă întreb cum o fi să mori – pur şi simplu. Aşa, într-o singură secundă, te transformi din centrul mic şi cald al Universului, din sensul existenţei, într-un obiect, o chestie, o halcă mare de carne. E un gând foarte ciudat – să nu mai fii. Bineînţeles, nemaiexistând, nu o să îţi mai dai seama că nu mai eşti, sau că ai fost. E chiar straniu să îţi închipui nimicul – nici măcar un negru mare nu îţi poţi închipui, pentru că totuşi negrul e ceva.

Lol cât am umplut aici cu prostii. aş fi în stare să mai scriu încă pe atâta, gânduri disipate, cugetări întrerupte, idei frânte. cum spuneam – mintea omului e un mare mare mare mare mare mare veceu!

Chiar sunt în pană de idei! Eu, Dan, cea mai luminată minte pe care am cunoscut-o vreodată, eu, fără idei! Îmi răsună în cap melodia aia – Deep Purple „Child in time”. Deşteaptă melodie.

Singurul element care contează, singura forţă care ne aruncă în vâltoarea asta de carne şi iluzii, unicul lucru în care cred şi mă încred – soarta. Cine ştie ce scop măreţ mi-a pregătit mie soarta să stau la ora asta să scriu prostii în loc să bag nişte muzică :)) Mdea, mai bine încerc să dorm.