the doors – take it as it comes [remix] Duminică, Oct 11 2009 

Time to live
Time to lie
Time to laugh
Time to die
Takes it easy, baby
Take it as it comes
Don’t move too fast
If you want your love to last
Oh, you’ve been moving much too fast…
Time to walk
Time to run
Time to aim your arrows
At the sun
Takes it easy, baby
Take it as it comes
Don’t move too fast
If you want your love to last
Oh, you’ve been moving much too fast…
Go real slow
You like it more and more
Take it as it comes
Specialize in having fun
Takes it easy, baby
Take it as it comes
Don’t move too fast
If you want your love to last
Oh, you’ve been moving much too fast…
Moving much too fast…
Moving much too fast…

–––––––––––––––––

bucureştiul e super; e exact mediul pentru care am fost plămădit eu; freedom, fire, life;  pot avea orice, trebuie doar să întind mâna şi să iau.

şi totuşi mi-e teamă de bucureşti. mi-e teamă că o să mă sece de feeling, că o să devin un prădător fără inimă şi fără remuşcări. mă mişc prea repede. metroul mă fură. sunt damaged şi periculos. bucureşti, mi-e frică de tine şi de mine.

Anunțuri

despre vicii şi artă Duminică, Aug 30 2009 

„calea excesului conduce către palatul înţelepciunii” spunea odată William Blake. este ciudată această tendinţă a omului, o dată intrat pe o pantă descendentă, de a prinde gustul căderii, de a-şi savura declinul. scafandrii sunt întotdeauna tentaţi să se afunde mai mult şi mai mult în abis, numai din curiozitate, din dorinţa de a palpa fundul întunecat şi presupus intangibil, până când presiunea le zdrobeşte timpanele şi mor. asemenea, viciatul, în căutarea inimaginabilului, mereu dornic să arunce o privire furişă către partea cealaltă, inaccesibilă, se abandonează într-o continuă şi perseverentă agonie a simţurilor. şi totuşi…

şi totuşi… cei ce reuşesc să smulgă o fărâmă din ambrozia atât de căutată a revelaţiei universale devin ireversibil speciali, artişti – oameni al căror spirit a încorporat acea fărâmă, oameni al căror calm interior a fost tulburat pentru eternitate. oi ce se detaşează de turmă şi se metamorfozează în păstori, pentru că ei ştiu, sau măcar intuiesc drumul.

spunea cineva că suma tuturor viciilor este întotdeauna o constantă. şi aici nu ne referim numai la alcool, ţigări şi alte chestii nocive. orice activitate repetitivă, care te defineşte şi nu este neapărat necesară unei existenţe neieşite din comun este un viciu. cititul ziarului dimineaţa, rosul unghiilor, siesta de după masă, jocurile de pe calculator, chiar şi obsesiile construite în jurul unor persoane. dereglarea acestui echilibru mai sus menţionat poate duce la pieire sau la iluminare – numai soarta este în măsură să decidă.

teoria mea: cum ar fi lumea lipsită de vicii şi viciaţi? ar fi stagnantă, lipsită de artă, doar o frescă rece şi robotică.

„zona este pentru cei fără de speranţă

pentru că ei s-au învins pe ei înşişi” (STALKER)

Leapşa cu trupe Vineri, Iul 17 2009 

Primit-am leapşa de la Edy şi am acceptat-o. Jocul constă în a răspunde la 10 întrebări cu titluri de melodii ale unei formaţii. Am ales The Doors, bineînţeles. Dau şi eu leapşa mai departe cui intră pe blogul meu şi are blog. 🙂

Spirit-of-Jim-Morrison-Poster-C10284052

[1]. Eşti bărbat sau femeie?

Back Door Man

[2]. Descrie-te.

Soul Kitchen

[3]. Cum se simt oamenii în preajma ta?

People Are Strange

[4]. Cum ţi-ai descrie relaţia anterioară?

Indian Summer

[5]. Dar pe cea actuală?

Queen of the Highway

[6]. Unde ai vrea să te afli acum?

Moonlight Drive

[7]. Ce părere ai despre iubire?

Take It As It Comes

[8]. Cum e viaţa ta?

Me and the Devil Blues

[9]. Ce ai cere dacă ai putea să-ţi pui o singură dorinţă?

Break On Through (To The Other Side)

[10]. Spune ceva inteligent.

Cars Hiss by My Window

Ghroaznică dimineaţă Sâmbătă, Noi 22 2008 

genu’ ăla de dimineaţă în care te simţi absolut mizerabil. în care nu ai chef de nimic, nu vrei nimic, nu simţi nimic – eşti pur şi simplu amorţit în patul tău, urăşti pe toată lumea şi nu ştii de ce.
asculţi Riders on the Storm.
plouă. vrei vara înapoi.
pe stradă mai trece câte un om îngândurat. mergând nici repede, nici încet – un ecou agasant al paşilor săi. palton, pălărie, ascunzîndu-se sub o umbrelă – un fel de societate secretă – Morloci care au ieşit la lumină ca să pună mâna pe un Eloi. totul este uitat, decrepit, antic.

eşti sincron cu vremea. miile de picături ce cad imprevizibil pe strada pe care o contempli pierdut – mii de spasme şi schimonosiri ale sufletului. un spectacol complex, monoton, nesfârşit. o frământare inegală, infinită, indecisă. suntem legaţi de vreme cu lanţuri invizibile. oare sunt trist pentru că plouă sau plouă pentru că sunt eu trist?…

This must be the Nether Plain.

The Stranger Vineri, Noi 14 2008 

mi-aş dori să văd un film despre viaţă. un film plictisitor. în care nu se întamplă nimic interesant sau frumos. vreau fraze repetate la infinit stereotipie cruntă dorinţe supralicitate ceva care să semene cu realitatea.

filmu începe aşa:

„stă pe o bordură şi fumează o ţigară. se uită la ea cum arde uşurel, se gândeşte ce trebuie să mai adauge la viaţa lui şi ce să mai scoată. ascultă Spanish Caravan şi se uită la vârful bocancului. prima zi în care nu a folosit deloc telefonul. nu ştie dacă l-a sunat cineva şi nici nu vrea să ştie. în seara asta e doar el.

îşi pune întrebarea dacă nu cumva s-a născut în locul şi la momentul nepotrivit. infatuarea lui penibilă îl face să creadă că nu mai e nimeni ca el: curiozitate, iresponsabilitate, inteligenţă cu carul – chiar proastă combinaţia. îşi dă seama că nu îi pasă de nimeni. i-ar fi absolut indiferent dacă lumea s-ar goli brusc de oameni – ar fi chiar tare, ar goli supermarketurile de chipsuri, ar bea numai frappeuri. dar are el dreptate?…”

sigh Sâmbătă, Iul 26 2008 

Eu mă văd pe mine însumi ca pe un om inteligent, sensibil, dar cu un temperament de măscărici, care mă împinge mereu să o dau în bară atunci când nu trebuie. This is the strangest life I’ve ever known. just like Jim.

Aş vrea să nu mai am o plăcere nebună în a chinui persoanele de care mă ataşez[nu chin fizic, se înţelege]. Aş vrea să am măcar o dată curajul de a spune ce simt. Aş vrea să nu mai fiu aşa laş şi să nu mai pretind că sunt untouchable. Aş vrea ca măcar o dată să renunţ la mândrie şi orgoliu. Dar ăsta sunt, congelat în propria-mi fire. Osândit de mine însumi. Ce farmec ar mai fii dacă ar fii totul simplu, nu? Dacă aş fii eu simplu? Mă simt incomplet, întemniţat. Şi nu mă pot salva de unul singur… just give me a[nother] sign.

Vineri, Iul 25 2008 

„Things are about to explode. You can feel it in the air. The war’s right out there. Sides are being chosen. People wanna fight or fuck, love or kill, everything’s gonna flame. The planet’s screaming for change. Make the myths, man!” (Ray Manzarek)

About Death Sâmbătă, Iul 12 2008 

Întotdeauna m-a fascinat moartea.
Nu vorbim despre moarte, încercăm să nu ne gândim la cum/când va avea loc propria moarte, urâm moartea. Mă enervează oamenii care încearcă să fugă de moarte mâncând sănătos, nefumând, culcându-se la 10 în fiecare noapte, minţindu-se că e bine ceea ce fac – şi vai ce frumoasă e viaţa. Dacă e să mori, mori oricum, deci chill.
Cred că fiecare persoană, atunci când moare, simte o puternică oftică. Oftică pentru că ar fi dorit să trăiască mai mult, pentru că nu şi-a trăit viaţa aşa cum şi-ar fi dorit, pentru că este neputincioasă în faţa sorţii sale nesemnificative.
Şi totuşi, moartea ne face pe toţi.

Îmi răsună în cap nişte versuri ale celor de la The Doors:

„This is the end
Beautiful friend
This is the end
My only friend, the end

Of our elaborate plans, the end
Of everything that stands, the end
No safety or surprise, the end
I’ll never look into your eyes…again

Can you picture what will be
So limitless and free
Desperately in need…of some…stranger’s hand
In a…desperate land…

It hurts to set you free
But you’ll never follow me
The end of laughter and soft lies
The end of nights we tried to die…”

Fell Marți, Iul 8 2008 

Nietzsche a zis
„toate lucrurile minunate mai întâi trebuie să poarte măşti oribile…
pentru a se putea include
în inimile umanităţii.”
Ascultaţi, copii…
sunetul nopţii din Nurnberg.
La o şedinţă de spiritism şamanul transmite o panică senzuală.
Se poartă ca un nebun. O isterie profesională.
L-aţi văzut vreodată pe
Dumnezeu?
Mandala?
un înger simetric…
Am obţinut ultima viziune prin gonoree.
Pantalonii lui Columb s-au umplut de moarte verde.
I-am atins coapsa…
… şi moartea zâmbi.
Lumea asta, un monstru de energie.
Fără început, fără sfârşit.
De asemenea, fără a creşte.
Nedezvăluind nimic.
Lumea asta.
Lumea asta e căutarea puterii
şi nimic nimic altceva.

In Memoriam Vineri, Iun 27 2008 

“I see myself as a huge fiery comet, a shooting star. Everyone stops, points up and gasps „Oh look at that!” Then- whoosh, and I’m gone…and they’ll never see anything like it ever again… and they won’t be able to forget me- ever.” (Jim Morrison)

Modele de urmat Miercuri, Iun 25 2008 

Nu mă pot hotărî care este mai tare. Sunt idolii mei 🙂