Ulise Luni, Apr 5 2010 

aşteaptă-mă cuminte, voi veni. dar

lasă-mi o clipă să

îmi beau mările,

să sfârtec ciclopii,

să-mbrăţişez agorele pustii

să-ţi pângăresc vestalele albe,

gâfâit, să te plâng la oracol,

să-mi fie dor de tine,

să nu fii.

mai lasă-mă o clipă, o viaţă, un an,

cavaler peticit pe maidan,

epistole pe briză să-ţi picur,

cu fregate şi minciuni să murdăresc nisipul,

să păcălesc vântul,

să cresc şi să zac

să-mi tai aripele şi-avântul.

nu te merit, departeo, mă ştii,

amfore cu vise îţi trimit,

în goblenu-ţi, penelopă, să mă ţii,

eu vin, şi vin mai susur decât vântul

căci tu îmi eşti zăgazul, şi mormântul.

oricine ai fi. oriunde ai fi. Duminică, Feb 28 2010 

i’ve been roaming around, i was looking down at all i see
painted faces fill the places I can’t reach.
you know that i could use somebody
someone like you and all you know and how you speak
countless lovers under cover of the street
you know that I could use somebody
someone like you
.
off in the night while you live it up i’m off to sleep
waging wars to shake the poet and the beat
I hope it’s gonna make you notice
someone like me, someone like me
someone like me, somebody
im ready now, i’m ready now
i’m ready now. for someone like you.

I’ve been roaming around, I was looking down at all I see.

Căutătorul Joi, Feb 25 2010 

stelele-ți zâmbesc pe cerul nopții.

stelele îți joacă stigma sorții.

–––––––––––––––

I.

îți mai amintești, băiete?

cum străluceai, cum zâmbet crud spuneai,

glorios, răsfrânt, cum te pierdeai,

fiu lacustru, înger rece, demon,

mai cântă-ne din lira ta o dată!

cum ai venit, eclipsă pogorâtă

avântul cosmogonic stăvilit,

suflare despicată în dorințe,

lutul,

focul închistat în scoarță de granit.

croit din vise în trezie beată,

o spasmă, un secret, o briză deviată

ai simțit.

ai visat o orhidee, om sărman,

un lujer subțiratic și plăpând

petale plânse, așteptânde, suspinând

orhidee exilată-n iad rusesc,

în taiga sau poate tundră aruncată

acolo unde lacrimile și simțirea amorțesc.

și ți-ai jurat să o găsești, să-ți spargi avântul

într-o corolă albă, singură, să-ți moară cântul.

tu, căutător, cel mai iubit de soartă și de ea,

de tulpină să o vitregești, să o salvezi

de tine, tundră,

și de ea.

un drum înșerpuit, ecou năvalnic

te vei revărsa,

cu greu o vei găsi,

o vei găsi.

dar înainte de-a pleca, mai murmură-ți o dată cântul,

slăvește tinerețea, focul sanct și fumul,

drumul ne’nceput și orhideea,

ia un fum și speră că

nu vei sfârși ca scrumul.

II.

unde ești?

obraz aspru, gând fetid, băiete

te-ai răstălmăcit

noroiul îți sticlește de pe ghete…

în orhidee și în seva ei ai obosit

s-aluneci în cuvânt, să te-mbeți, să ne mai cânți.

băiete, ai crescut.

pierdut în tundră, frig turbat, tăcere

genunchi zdreliți în orhidei, cădere

să nu câștigi, să nu renunți.

vise în contur de fildeș. clocot furibund.

razele de soare, chin zădărnicit, săgeți în suflet te pătrund.

scânteia din privire undeva-n alt timp, sub alte stele-ți moare

sorțile enigma-ți devorează

dar ești amorțit, în lumea ta nu doare.

și câte orhidei în tropot ai ucis,

câte scandaluri și taverne ai strivit,

de câte ori ți s-a părut că ți s-a părut

că ea era acolo, unică și bună.

în fiecare zâmbet ce-ai crezut

în fiecare icoană din care ai picurat lacrimi

așteptându-i minunea.

ea e soarta ta sau tu ești soarta?

redundant, neobosit,

martir fricos în flori și orhidei încremenit,

ascunde-ți lacrima

mai ia un fum, bărbate, și zâmbește,

căci fumul, cancer frânt, te izbăvește.

III.

zeu livid, magia ți-a murit.

în fum și flori și vise ofilit,

sărman bătrâne, mai cântă-ne o dată

eșecul tău, decepția, lumea toată.

deasupră-ți, stele stingi căuș în palmă,

răstignit în somn și dor și tânguire calmă.

cântec fals, refren flașnetic

un crez pervers șoptit de un eretic,

o scoarță găunoasă, flori meschine,

timpul a mușcat avid chiar și din tine…

și-ai eșuat, taigaua te-a învins…

crestat în limbi de ceață, umăr nins

zaci și îți aștepți deznodământul

din porțelanul tău cel ieftin a rămas numai cuvântul.

o lacrimă a apărut în cer pe pleoape,

destinul revărsat în mii de ape.

tu, bătrân nebun, zâmbește

copil nebun, uită de nimfele funeste,

tu, prin tine-ai luminat abrupte creste

tu cu bocancii tăi murdari

ai întinat cel mai frumos

potecile celeste.

și acum, ca să răsufli ultim liniștit,

tu, bard sărac, învins de-al tău elan ciuntit,

uită-te în buzunar, privește-o.

e orhideea ta, privește-o.

căutător  de vise sparte, cioburi colorate,

mai caută și-n buzunarul de la spate…

un ultim vers, balada-ți aruncată

o ultimă strigare, ultim fum, un ultim spasm,

și-acum, cu orhideea-ți preaiubită,

poți pica sleit pe scenă,

în dulcele și așteptatu-ți mort orgasm,

zâmbind.

–––––––––––––––––

stelele te plâng pe cerul nopții

stelele-ți adapă taina morții.

forma fără fond Marți, Ian 26 2010 

aș vrea să scriu ceva abstract și thought-provoking.  aș vrea să scriu ceva care să fie mai mult decât o crustă, o viziune superficială și ușor de cumpărat. dar gândurile mele sunt comerciale, și spațiile dintre rânduri prea mici ca să se poată citi și printre ele. toate energiile se transformă într-o masă rece și inertă de dogme și principii pe care nu numai că nici eu nu le cred, dar uneori le și resping. sunt sătul de contradicții, analogii, patetisme. poate că un adevăr mic spus simplu este mai frumos decât o minciună grandioasă, ascunsă după mii și mii de văluri.

și totuși, întotdeauna am avut o reținere în a exprima ceea ce simt. mi-e extrem de ușor să dezbat idei și concepte, mult mai ușor  decât să le raportez la eul meu. a destrăma un zid e mult mai ușor decât a-l clădi, tocmai de aceea mi-e teamă să vorbesc despre mine – pentru că știu că nu aș mai avea puterea să îl ridic din nou. mi-a spus cineva odată că a avea curajul să „te pui pe tavă” nu este o slăbiciune, ci un avantaj pe care nu mulți îl posedă.

„time is a flowing river with no island to rest your bones upon.” – timpul trece, și nu m-am vindecat. ar trebui să nu mai privesc în urmă. fiecare acțiune are consecința ei. eu mi-am asumat acțiunea, ar fi trebuit să îmi asum și riscul de a rămâne o formă fără fond. pentru că da, asta s-a întamplat. mintea acceptă înfrângerea și se resemnează într-o dulce stare de amorțire, iar sufletul suferă o implozie bruscă și lucidă. fragmentarea sentimentelor, that „not so fresh” feeling, sunt stigmate ce rămân împlântate adânc, distrugându-mă ca pe un arbore găunos, from the inside. asta se întâmplă când gândești în loc să simți, când nu îți poți sincroniza mintea cu inima, una din ele trebuie sacrificată.(probabil nu se înțelege nimic, dar nu pot fi prea concret,  nu de data asta).

și fantasma cu mâini albe și mici rămâne scopul unei existențe fără scop, acel El Dorado pe care l-am găsit pentru o clipă. mă gândesc la ea zi și noapte, îmi pare că o văd în oricine, după care clipesc dezamăgit. aș vrea să mă pot întoarce undeva în trecut, să repar ceea ce am greșit, adică totul. aș vrea să am eu curajul sau ea mărinimia. aș vrea ca totul să fie. dar nu e…

the age of fatality Joi, Ian 21 2010 

menestrel bufon ce sunt,

ți-am spus prea multe  și nimic.

„să ne gândim cu grjijă hainele

să mințim în stele

să le credem.”

––––––––––––-

tu erai difuză, și eu orb

te priveam cum te evaporai,

eclipsă de lumină, tu-mi spuneai

că azi începem noi, că mâine

vom cădea confesiuni

pe pietre reci tăcute.

când înfrânate spaime am clipit

când  beția și orașul ne-au zâmbit

te-am zgâriat pe coapsă și-am știut

că mâine a venit.

––––––––––––-

și ca să te păstrez

te-am ucis

te-am înecat

unde mi-am înecat și inima

demult.

delayed Sâmbătă, Ian 9 2010 

fake your breath, on tremble lean.

shut your mirrors,  haste downscene

angry habits, anxious lay,

don’t smile too fast, don’t die today.

i’m coming now. i will return

i’ll raise a pyre, feelings burn.

––––––––––––––

i might be dead, i might be here

don’t let me close, just fill with fear.

cut my skin and patch your soul

cut off my mask, unleash the ghoul.

for every step you wished you took

will gently stab me, easy hook.

–––––––––––––––

the ones you hurt, the ones you lose

cigars you waste, the dope you choose

the nauseous morning wakes,

the lonely nudes, orgasms you fake

are your gift from fate above

the sweet echo, delayed love.

––––––––––––––

[don’t wait for me. i won’t be home.

my shade is far in hopeless roam…]

smelting feelings Duminică, Ian 3 2010 

ieri, jucam amfore pe degete

cu obrazul zguduit de vânt.

şi te chemam: retrage-te

în vicii, arme, vise şi cuvânt.

te-aş fi topit insinuant

în soarele ce-l scrijeleam în umăr

ca să te devorez zâmbind

pe Timp călcând în clipe să te număr.

–––––––––––––––

azi, am ales să-mi răstignesc simţirea

într-un sipet vechi, cojit s-o încastrez

înfrânt, încerc să-mi conturez privirea

confuz de fum şi tine delirez…

aş vrea să fiu cruţat de ochi şi vise

de stele mici ce candid se preling

aş vinde Sipetul la târg, chiar pe nimica

numai o clipă, înger alb, ca să te-ating…

letter Joi, Dec 10 2009 

prostule,

nu mai da turnuri planificate. nu mai elabora scenarii. nu îți mai gândi sentimentele, lasă-le doar să curgă. nu mai înțelege unde s-a sufocat torentul, amintește-ți doar că nu mai e apă. cu cât le gândești și le diseci mai mult, cu atât le subțiezi mai tare… până când se rup. nu te juca cu sufletele, deși știi că poți. aici nu diseci broaște, băiete.
te plimbi grăbit, neștiind că lași urme. grăbit, grăbit, nu cumva să te ofilești și să nu fie timp. urmele bocancilor tăi murdari pe covoare persane frumoase, ce nu merită întinate. rămâi undeva sau pleacă, dispari. învață că poți tăia dâre pe unde treci. fă curat în urma ta. fă-ți curat în cameră. fă-ți curat în inimă.
du-te cu valul sau nu te mai duce deloc. prinde-te de moment și ține-te de el. acceptă-ți destinul, acceptă-te pe tine. cu cât lovești mai puternic în zidul ce a fost atât de solid împlantat de stele în huma din care până și tu te-ai născut (da, nu-ți place ideea), cu atât îți vei zdreli pumnii mai tare. așa a fost să fie. urăști expresia asta, băiete, știm…
spuneai că cea mai mare dorință a ta e să-ți dorești ceva. pierzi. mai pierzi și tu. așa o să înveți să îți dorești. știi că nu la glorie visezi, deși îți place să vorbești despre ea. ca despre o curvă pe care știi că ai avut-o, o ai și poți s-o mai ai când vrei tu. tu vrei altceva, dar ți-e frică și să pronunți cuvântul, ai o gamă largă de locuțiuni.
dă-ți măștile alea jos. chiar dacă s-ar putea să te doară. să sfârâie carnea. măcar o să vezi lumina cu ochii tăi. nu e o slăbiciune să fii vulnerabil, să știi. măcar pentru o clipă, mai lasă băiețelul să cerșească afecțiune.

dar te iert, băiete. chiar dacă lași o dâră oțelită în urma ta. chiar dacă ai fost plămădit să calci strâmb. chiar dacă fugi și fugi și fugi de tot ce crezi că ar putea să-ți topească armura ta neprețuită. la un moment dat o să cazi și o să-ți dai seama că ai nevoie de o mână ca să te ridici.
tu ești un om bun care face numai lucruri rele, băiete. pentru asta, te iert.

alive Miercuri, Dec 2 2009 

o mână, un timp, un râset,

un prieten ușor, o soartă, un dor

o minciună în colț de zâmbet

prefă-te, prefă-te frumos

ca să știu de ce mor.

–––––––––––––

candid, îmi plimb stiletu-n pântec

mă-nvăluiesc cu-al lebedelor cântec

m-am născut să fug sau am fugit ca să mă nasc?

stricat și dezbinat, un suflet flasc

o licitație prăfuită,

o tânguire osândită,

o umbră ce nu trebuie s-o demasc.

orb și gol înaintez și mă zdrelesc

prin humă și nimic te deslușesc,

și totuși

nimic nu poate explica, nici consola

un trandafir ce-și pierde lent corola….

Ascensiunea Marți, Noi 17 2009 

orb și gol eu am ales ca să te caut

printre jucării și săbii. te visam

reflexie perfect-a mea

vorbind, trăind, râzând

prea mult

crezând că te-am văzut, zâmbind,

văzându-mă pe mine.

vise. vise.

mi-am cristalizat sentimentele

am pângărit elementele

și-am construit un munte

prea înalt, mult prea înalt

ca să-l urcăm.

și l-am urcat de unul singur.

odată m-am pierdut și nu m-am mai găsit.

într-un hău murdar și părăsit

un spectru mort și răstignit,

un zeu negru strălucind mocnit.

cifrele eterului m-au sfărâmat

eu, zdrobindu-mi inima, m-am deshumat

jurăminte reci am înrămat

și am rămas forever înstigmat.

am ales să urc.

fără să privesc panta sângerie ce se-ntinde-n urmă-mi.

am ales să urc.

fără să privesc decorul prăvălindu-se asupră-mi.

am ales să urc.

amorțit și rece, cu inima captivă într-un vis…

am ales

să nu mai pot alege.

noiembrie Sâmbătă, Noi 14 2009 

după o lună şi mai bine de exil, din nou acasă. niciun sentiment mai greu de explicat decât ce am simţit eu când am revăzut micul meu univers de aici. curtea plină de frunze, strugurii pe care nu i-am mai cules acum două luni, uscaţi şi legănându-se. pereţii desenaţi. treptele pe care am fumat ţigară după ţigară după ţigară la 3 noaptea şi am ascultat de atâtea ori „hotel california”. luna sub care îmi puneam dorinţe şi speram să fie îndeajuns să se îndeplinească. such a lovely place, such a lovely place..

toamna asta, suntem înecaţi de frunze moarte şi de timp.

 

„paradis pierdut devreme,

fără tine mă destram

fără mine te destrami.”

random thoughts Luni, Noi 2 2009 

e a 4a săptămână de când nu am mai călcat în Târgoviște. e ciudat. cred că am atins punctul în care mă simt total rupt de cuibul acela colcăind de mediocritate. întocmai cum puii proaspăt născuți își rod cordonul ombilical până la măreața, inevitabila rupere a acestuia. aici e bine și nu prea. îmi ocup timpul cu tot felul de prostii – doar, doar totul o căpăta un sens. fac mereu ceva, sperând că nu o să am timp să înțeleg nimic. cu cât înțeleg mai puțin, cu atât zâmbetul ce a-nflorit într-un incubator va persista mai mult.

cred că am o criză de anxietate. îmi simt inima cum bate. ceasul ticăie. vântul lovește ritmic în geam. totul e separat în cadențe, organizat în arii, o adevărată simfonie. oare de ce viața este izolată în fractale și nu curge pur și simplu? oare dacă nu am conștientiza timpul, momentul, ar fi mai bine? sunt neliniștit, nervos, speriat. nu îmi dau seama de ce. cu siguranță am o criză de anxietate.

te-am visat azi noapte. da, pe tine. care tu? tu, oricine ai fi [acum]. sau poate nu am dormit deloc. eram doar noi doi. cer, nori, muzică, o țigară. filosofie ieftină. promisiuni naive. un vis prea scurt. poate că penitența ar ajuta cu ceva în procesul reabilitării mele sufletești. sau răbdarea. sau indiferența. le-am încercat pe toate. sau poate sunt un naufragiat. un naufragiat în lumea lui. și nicio minune nu se profilează. poate că sunt un idealist incurabil. poate sunt doar un prost cu pretenții. dar un lucru e sigur: iamnotokay…

bucureşti… Vineri, Oct 16 2009 

poate că mă iau prea în serios. poate că devin un nemernic fără suflet. un copac găunos şi exotic. poate că o să reuşesc din nou să scriu. poate că voi scăpa de acel fals self-contentment, de care am devenit scârbit şi în acelaşi timp dependent. poate voi reuşi să îmi dezlipesc masca de pe faţă fără a o lua cu tot cu piele şi a rămâne urâţit pe veci. poate că mâine nu voi dori. poate că deja nu îmi mai place postul ăsta. poate că voi sări în Marele Fluviu şi mă voi lăsa doar dus de curent, voi bate apa cu picioarele, aşa e mai comod…

tgv again. e ciudat că lucrul de aici pe care îl iubesc cel mai mult şi pentru care mă întorc este muzica mea… muzica adunată de mine în timp de 4 ani. fiecare melodie aleasă cu grijă. fiecare solo, fiecare notă. se spune că solourile scurte sunt cele mai horrorshow. „shine on you crazy diamond”, par examplu. nu am auzit un solo mai pur, mai echivoc, mai trist. 15 secunde de blândă agonie. acel avânt resemnat ce ştie că va fi decimat dacă se va dezlănţui, acel arc absolut conştient de faptul că, trimiţându-şi săgeata, se va şi rupe. sacrificiu mic. ce contează un arc?…

dar este total counterproductive să îmi lipsească tgvul. şi totuşi, ceea ce mă sperie cel mai mult la bucureşti este că singurele mele arme sunt visele mele. nu am nimic altceva. dacă le pierd… o să mă pierd.

bucureşti…

Tare mi-e teamă că n-am înţeles nimic din tine,

Tare mi-e teamă că n-ai înţeles nimic din mine,

Tare mi-e teamă că suntem chit.” (Marin Sorescu)

Darul Joi, Aug 27 2009 

catchingwishes

mai prind câte-o stea căzătoare

cu palme mari şi fără vlagă

şi o ţin în buzunar

s-o dau cuiva

dar oamenii s-ar frige cu ea

şi-ar vitregi palmele lor mici

şi croite din mătase

aşa că o ţin şi-o admir

stea arzândă şi stângace

cu inflexiuni opace

până când nu mai îmi place

şi-o arunc.

[postul atât de promis, despre aventurile de alaltăieri, îl voi posta. nu ştiu când, dar îl voi posta. e doar draft, so far]

scâncet Vineri, Aug 21 2009 

9f242bdf9b3089302089aa4454dbabee_we

închişi într-o arcadă picurată în sidef

simt paşi.

.

biciul se va-nfige-n lutul sterp

şi crunt  şi sfârâind mă va cresta

c-un zâmbet frenetic şi firesc

atât de-adânc că voi tăcea.

şi tundra-n drumuri se va despica.

.

în fiecare colţ de zâmbet decrepit

sub fiecare şoaptă străvezie

pe duşumeaua moale de granit

eu văd încolăcirea cum răsare şi se stinge

pulsând întru trezie oarbă şi râvnindă.

.

închid ochii

mă descompun şi cresc şi uit

că nu pot şti

că visul fuse vis.

temptation Vineri, Iul 24 2009 

oh you’ve got green eyes
oh you’ve got blue eyes
oh you’ve got grey eyes
and I’ve never seen anyone quite like you before
no, I’ve never met anyone quite like you before…

Delirul Joi, Iun 25 2009 

în clepsidră ne pictam – vitralii,

nisipu-şi mesteca invidia cu rumoare

şi-n cioburi sângele îl diluam

şi te vedeam culoare.


şi nopţile de valium ce mi-au recitat

marea ta glumă celestă

în forja-mi rece le-am topit şi le-am gravat

în pielea-mi flagelată şi azbestă.


prin coloana unui tunet larg

suflete întinse şi-ncordate

prea târziu se zbat, se osândesc

în stelele puţine, numărate.


opera scăzândă se-ntinde peste noi

şi visele le-mpunge-n piuneze;

peregrinare fără soţ, aş vrea

ca cerul peticit şi mort să te vegheze.

––––––––––––––––––

doar străzile şi timpul mă mai recunosc.

din urna-mi răspândit în frigul firii

frământat şi consumat

de mâna scorojită a iubirii.

Fantasma Sâmbătă, Iun 20 2009 

gara se arcuia, nemiloasă,
oţelul cel rece pulsa
lumânările cum se holbau chircite
speranţe în praful umed nomad – ofilite.
eu, meschin, mă despicam în panglici
şi cu viaţă şi poveşti mă hrăneam
pe cioburi sparte pictând aşteptam

şi-un fulger a cântat. o boare
opreşte-ţi goana, clocot!
prin geam, inertă, mi-a plăcut
dar n-a-ncetat din tropot.
fantasmă suspendată, surâs livid, trecuşi
fugind atât de liberă
a nimănui, a nimănui.

––––––––––––

eram doar eu,
aşteptându-mă pe mine,
în clipe osândit mă număram
şi gara departe şi pustie o priveam.

future Joi, Iun 18 2009 

3 zile până la bac. sună ciudat; simt o fervoare la gândul că aici se sfârşeşte totul. dar asta e tot? asta fuse? sunt adult? e sfârşitul începutului sau începutul sfârşitului? voi reuşi?

3 zile până la bac. e absolut bizar.ieri am vorbit cu un prieten de la facultate. mi-a rămas în minte ceva ce a spus: „ce-mi doresc să fiu din nou la liceu. să opresc timpul în clipele alea de final. să trăiesc veşnic sfârşitul de clasă a 12a…”
nu mi s-a mai întâmplat niciodată să aştept cu atâta nerăbdare un examen. bacul miroase a viaţă şi a vară. faţă de întunecatul şi sălbaticul examen dintr-a 8a, peste care se arcuiau teama şi absurditatea, bacul este un zâmbet, un blackjack, o poartă spre viaţa cea liberă şi frumoasă. las în urmă totul – cărţile mele iubite; nopţile pierdute în fum de ţigară; cerurile pline de stele; camera mea galbenă cu postere cu spiderman; zilele pe care am preferat să le petrec învăţând şi gândul mi-a zburat şi am oftat şi m-am ambiţionat. tot ce iau cu mine sunt visele şi dorinţele.
„Iar visele se strecoară în viaţa mea şi mie îmi par viaţă şi altora par vise.”(Mircea Eliade)

am făcut tot ce trebuia făcut, mai trebuie să pun doar ultima cărămidă peste construcţia monumentală numită Dan. o simplă formalitate. şi totuşi, totul nu îmi ajunge ca să pot dormi noaptea. vreau mai mult decât tot. da, sunt egoist, cel mai egoist, fixist , perfecţionist, ambiţios om, nu o să mă las până nu voi dobândi ceea ce vreau.

sunt atâtea întrebări care îmi vin în cap. un mare amalgam în care abia aştept să plonjez. şi cea mai întrebare dintre întrebări: ce va mai urma? şi îmi răspund tot printr-o întrebare: Contează?… 🙂

„and we don’t know/ just where our bones will rest/ to dust, I guess/ forgotten and absorbed to the Earth below”

prea aproape de foc Vineri, Mai 15 2009 

cerul se revarsă peste ele
arbalete străpungând fiecare inch
un urlet ce sună aproape a refren
se revarsă.
marionete se înfruntă
aţele de sus le dor, le dor
ţărână sânge scuipă,
dar nu mor.

păpuşarul candid cum zâmbeşte
creaţia lui cea dulce se revarsă
într-o vâlvătaie moartă
rug uitat între ruine
rugul marionetelor
defecte.

[asta visai eu după amiaza asta]

Pagina următoare »