Căutătorul Joi, Feb 25 2010 

stelele-ți zâmbesc pe cerul nopții.

stelele îți joacă stigma sorții.

–––––––––––––––

I.

îți mai amintești, băiete?

cum străluceai, cum zâmbet crud spuneai,

glorios, răsfrânt, cum te pierdeai,

fiu lacustru, înger rece, demon,

mai cântă-ne din lira ta o dată!

cum ai venit, eclipsă pogorâtă

avântul cosmogonic stăvilit,

suflare despicată în dorințe,

lutul,

focul închistat în scoarță de granit.

croit din vise în trezie beată,

o spasmă, un secret, o briză deviată

ai simțit.

ai visat o orhidee, om sărman,

un lujer subțiratic și plăpând

petale plânse, așteptânde, suspinând

orhidee exilată-n iad rusesc,

în taiga sau poate tundră aruncată

acolo unde lacrimile și simțirea amorțesc.

și ți-ai jurat să o găsești, să-ți spargi avântul

într-o corolă albă, singură, să-ți moară cântul.

tu, căutător, cel mai iubit de soartă și de ea,

de tulpină să o vitregești, să o salvezi

de tine, tundră,

și de ea.

un drum înșerpuit, ecou năvalnic

te vei revărsa,

cu greu o vei găsi,

o vei găsi.

dar înainte de-a pleca, mai murmură-ți o dată cântul,

slăvește tinerețea, focul sanct și fumul,

drumul ne’nceput și orhideea,

ia un fum și speră că

nu vei sfârși ca scrumul.

II.

unde ești?

obraz aspru, gând fetid, băiete

te-ai răstălmăcit

noroiul îți sticlește de pe ghete…

în orhidee și în seva ei ai obosit

s-aluneci în cuvânt, să te-mbeți, să ne mai cânți.

băiete, ai crescut.

pierdut în tundră, frig turbat, tăcere

genunchi zdreliți în orhidei, cădere

să nu câștigi, să nu renunți.

vise în contur de fildeș. clocot furibund.

razele de soare, chin zădărnicit, săgeți în suflet te pătrund.

scânteia din privire undeva-n alt timp, sub alte stele-ți moare

sorțile enigma-ți devorează

dar ești amorțit, în lumea ta nu doare.

și câte orhidei în tropot ai ucis,

câte scandaluri și taverne ai strivit,

de câte ori ți s-a părut că ți s-a părut

că ea era acolo, unică și bună.

în fiecare zâmbet ce-ai crezut

în fiecare icoană din care ai picurat lacrimi

așteptându-i minunea.

ea e soarta ta sau tu ești soarta?

redundant, neobosit,

martir fricos în flori și orhidei încremenit,

ascunde-ți lacrima

mai ia un fum, bărbate, și zâmbește,

căci fumul, cancer frânt, te izbăvește.

III.

zeu livid, magia ți-a murit.

în fum și flori și vise ofilit,

sărman bătrâne, mai cântă-ne o dată

eșecul tău, decepția, lumea toată.

deasupră-ți, stele stingi căuș în palmă,

răstignit în somn și dor și tânguire calmă.

cântec fals, refren flașnetic

un crez pervers șoptit de un eretic,

o scoarță găunoasă, flori meschine,

timpul a mușcat avid chiar și din tine…

și-ai eșuat, taigaua te-a învins…

crestat în limbi de ceață, umăr nins

zaci și îți aștepți deznodământul

din porțelanul tău cel ieftin a rămas numai cuvântul.

o lacrimă a apărut în cer pe pleoape,

destinul revărsat în mii de ape.

tu, bătrân nebun, zâmbește

copil nebun, uită de nimfele funeste,

tu, prin tine-ai luminat abrupte creste

tu cu bocancii tăi murdari

ai întinat cel mai frumos

potecile celeste.

și acum, ca să răsufli ultim liniștit,

tu, bard sărac, învins de-al tău elan ciuntit,

uită-te în buzunar, privește-o.

e orhideea ta, privește-o.

căutător  de vise sparte, cioburi colorate,

mai caută și-n buzunarul de la spate…

un ultim vers, balada-ți aruncată

o ultimă strigare, ultim fum, un ultim spasm,

și-acum, cu orhideea-ți preaiubită,

poți pica sleit pe scenă,

în dulcele și așteptatu-ți mort orgasm,

zâmbind.

–––––––––––––––––

stelele te plâng pe cerul nopții

stelele-ți adapă taina morții.

Anunțuri

the grand finale Luni, Feb 15 2010 

fiecare elan trebuie să-și înfrunte neputința undeva. fiecare fir întins își va atinge rezonanța, după care se va rupe. început firav, tentative turbulente, furia descleștată în excelență, vibrații din ce în ce mai pierdute, după care calmul final. așa e legea firii.

simt că potențialul meu creator se apropie de deces. acum e în spasme. poate m-am luat prea în serios. poate că nu trebuia să-mi caut un scop, ci doar să îmbrac într-o formă lipsa acestuia. poate că nu mai simt destul sau nu mă mai pot transmite în cuvinte, ca un Midas futurist și ieftin. poate am învățat să folosesc Backspace-ul.

acesta este penultimul post de pe acest blog. mi-era teamă de iminența acestui moment. pauză sau sfârșit, who knows? cert e că voi strânge toate peticele ce mi-au rămas, le voi aduna mănunchi și le voi înnădi  în ultima mea creație, cea mai anevoioasă. cântecul meu de lebădă. eu vărsat în cuvinte…

5 septembrie, adică azi. Sâmbătă, Sep 5 2009 

am parte de cea mai interesantă, palpitantă, frumoasă vacanţă ever! e ciudat că de fiecare când se întunecă un drum se luminează altul, că nu fac două zile la rând acelaşi lucru, că viaţa mea este un adrenaline rush, o explozie. că am găsit un nou obiectiv tangibil pentru care să mă zbat, că m-am reparat suddenly şi dintr-o dată.

şi cel mai ciudat este că am atins un fel de inner balance pe care îl căutam de mult timp şi pe care nimic şi nimeni nu îl pot perturba, că am devenit împăcat cu mine însumi.

o singură parte rea: de pe 25… îmi iau la revedere de la orăşelul ăsta, cu toate monotoniile sale, cu toate persoanele la care ţin. dar amintirile rămân. în 10 zile am examen pentru şcoala de şoferi, şi totuşi sunt atât de exaltat că mi-e o târşă absolută de a deschide cartea aia. peştele cel mare este aruncat în marele ocean. se termină un volum. sau poate doar un capitol.

iar acum, ca să nu fie postul prea plictisitor, vă voi prezenta nişte fotografii bizare, făcute între orele 3:00 şi 5:00, în diverse locuri, unul mai bizar decât altul, de nişte bizari.

photo 1 – „a fascinating discovery”

16092008137

photo 2 – „wtf man, is that a rock???”

16092008141

photo 3 – „călărind neantul”

16092008145

photo 4 – „altarul”

16092008147

photo 5 – „drag and drop”

16092008149

dap. icss scoate un copac din pământ şi aleargă cu el pe mijlocul străzii…

cam atât pentru acum. am muuuuulte de povestit, şi atât de puţin timp. promit să scriu mai multe şi mai explicit în viitorul apropiat 😛

Esenţă Vineri, Noi 28 2008 

o flaşnetă repetând monoton

sfârşit de toamnă rusesc

lumini din frig renăscute

spinul fără trandafir va înţepa mereu

şi lebăda de pe lac nu plânge.

„orice film se termină aşa cum a început”

şi băiatul îşi primi timpul înapoi.

Orvoar! Marți, Iul 29 2008 

Gata! Începe partea vacanţei de vară în care mă plimb 😛 Azi plec pe la munte… mai vin vineri. Sper să mă „repar” din mers, aşa cum fac de obicei. nu mă dă pe mine nimic/nimeni gata 🙂 De distrat sigur mă voi distra… mai ales că am găsit o… inovaţie >:) sper să pot şi să scriu ceva frumos-frumos… în fine 🙂

„Fate fell short this time

Your smile fades in the summer…”

Frateee… şi câte chestii urmează dup-aia 8-> încă o tabără la munte, alpinism, speologie, vamă – sper, tabără în Turcia, stat la Bucureşti, poate iar mare 😛

Da, ştiu. Sunt un zeu. 😀