all in all. Miercuri, Sep 30 2009 

trebuie să scriu. trebuie să îmi iau gândurile, să le adun într-un mănunchi şi să le vărs în acest lighean. trebuie.

e ciudat. niciodată nu mi s-a mai întâmplat să nu pot exprima un sentiment în cuvinte. puteam să găsesc măcar o comparaţie pentru a exemplifica starea mea din acel moment. azi, nu pot. vreau mai mult ca niciodată să spun lumii, să urlu, să îmi cânt destinul şi tinereţea, sângele clocotind şi zâmbetul cu care mă grăbesc prin viaţă. dar unele lucruri nu pot fi explicate. nimeni nu-mi va putea explica de ce nu pot opri timpul, să suspend o clipă numai a mea şi să rămân acolo, tânăr, eul meu maxim, explozia de lumină.

mâine plec la deschidere.nu voi sta decât o zi, abia duminică mă mut cu totul. am noroc. am noroc de o cameră de lux (uite că pun şi câteva poze cu ea), se pare că am şi colegi de cameră exact ca mine, am nenumărate motive ca să vreau să mă întorc cât mai des în Târgul meu iubit, nu am bani şi nici datorii, nu am permis dar îl voi lua eu, cunosc atâţia oameni speciali de care sunt sigur că ţin la mine, am făcut lucruri pe care sunt sigur că nu le-a mai făcut absolut nimeni înaintea mea, sunt FERICIT. „Dacă măcar pentru o clipă din lunga ta viaţă poţi spune că ai fost pe deplin fericit, înseamnă că nu ai trăit degeaba”, a grăit un mare înţelept…

privesc norii desprinşi parcă dintr-un tablou primăvăratic şi îmi dau seama că, într-un fel, suntem ca ei. au apărut printr-un hazard, la o răscruce a vântului, apei, presiunii şi multor alte chestii meteorologice. ei nu sunt conştienţi de minunea existenţei lor. se lasă mutaţi de ici-colo de curenţii de aer, mai plâng uneori când sunt supăraţi, alteori strălucesc şi toată lumea le admiră dantela fină şi intangibilă, iar într-un final, obosiţi de peregrinări incerte şi într-un final lipsite de scop se spulberă, se împrăştie, iar din esenţa lor fărâmiţată se vor forma la un moment dat, prin acelaşi proces complicat şi inexplicabil, alţi nori. un ciclu firesc, frumos, perfect. norii îşi acceptă soarta. ei sunt împăcaţi cu timpul.

all in all, dacă acum scriu după mult timp de pauză, promit să postez de câte ori voi putea, chiar dacă voi fi extrem de ocupat cu învăţatul (şi celelate :D).

Camera mea de cămin (scuzaţi şifonarea foilor, sunt scanate)

scan0001

scan0002

Anunțuri

killing / dying Joi, Sep 17 2009 

aşa cum m-a rugat Vlad, m-am gândit şi eu la câteva chestii pentru care aş fi în stare să mor sau să omor. mi-a fost foarte greu să găsesc câteva, cred că iubesc şi apreciez prea mult viaţa. totuşi, am ajuns la concluzia că aş fi în stare să (o)mor dacă:

  • în felul acesta l-aş salva pe frate-miu de la moarte
  • ţara mi-ar cere-o
  • prin asta aş rămâne în istorie (măcar pe wikipedia)
  • ar fi singurul mod de a ieşi dintr-o monotonie cruntă şi prelungită
  • în schimb aş căpăta măcar o clipă de fericire totală, neîngrădită
  • prin asta aş putea schimba lumea în bine

nu este un clasament, este o listă. cam lame, ştiu. Great idea, Vlad!

Dintr-o carte (iar) Miercuri, Iun 25 2008 

„Nimeni nu trebuie să se întrebe: de ce sunt nefericit? Întrebarea asta închide în ea virusul distrugerii complete. Dacă ne întrebăm aşa ceva, vom dori să aflăm ce ne face fericiţi. Dacă ce ne face fericiţi e diferit de ceea ce trăim, fie ne schimbăm dintr-o dată, fie devenim şi mai nefericiţi.”