smelting feelings Duminică, Ian 3 2010 

ieri, jucam amfore pe degete

cu obrazul zguduit de vânt.

şi te chemam: retrage-te

în vicii, arme, vise şi cuvânt.

te-aş fi topit insinuant

în soarele ce-l scrijeleam în umăr

ca să te devorez zâmbind

pe Timp călcând în clipe să te număr.

–––––––––––––––

azi, am ales să-mi răstignesc simţirea

într-un sipet vechi, cojit s-o încastrez

înfrânt, încerc să-mi conturez privirea

confuz de fum şi tine delirez…

aş vrea să fiu cruţat de ochi şi vise

de stele mici ce candid se preling

aş vinde Sipetul la târg, chiar pe nimica

numai o clipă, înger alb, ca să te-ating…

Anunțuri

antiboredom Marți, Dec 22 2009 

și iată-mă iar singur și plictisit. și iar îmi vărs gândurile pe blog. urăsc singurătatea. deși poate singurătatea e cea mai creativă stare posibilă. de ce oamenii urăsc singurătatea? când suntem singuri putem fi noi înșine, avem timp să ne gândim, să surâdem sincer, să ne facem planuri, să ne urâm și să ne adorăm în același timp pentru fiecare secundă irosită cu grație. în singurătate ne naștem, în singurătate murim. dorim să atenuăm această stare incontestabilă, dar sfârșim bufoni tragici și resemnați. singurătatea e prietena noastră cea mai bună.

privește pe geam strada pustie, arcadele vechi și sparte ale casei pe care îți arunci gunoiul, două ferestre cu lumina aprinsă la blocul de vizavi, probabil oameni care și-o  trag, câteva stele pe cer, vinul de pe pervaz ce așteaptă să fie fiert. totul este firesc și așezat. aprinde-ți o țigară, contempl-o uimit, deși nici ea nu e deloc nouă, au mai fost mii înaintea ei. bagă random la winamp, poate o să te uimească și el. și da, o face, cu Nirvana – Lithium, melodie după mood. trebuie să mă re-re-uimesc prin fiecare lucru mic dacă vreau să nu mă sufoc aici.

nu am învățat nimic la drept. dacă fac restanță? sunt un om slab și lipsit de ambiție. nu pot dormi de durere. cotul umflat, piciorul carne vie. nu mai patinez în viața mea. încă o țigară, dau o raită și prin frigider. mâine iar tgv, așa ar fi de bun simț. am cam ajuns turist în ultimul timp. the pack-unpack king. mi-e frig. frigul de afară e sincron cu frigul din mine. cred că nu o să mă mai prefac cald.

„i’m so happy – ‘cause today i found my friends, they’re in my head

i’m so ugly – but that’s ok, ‘cause so are you, we’ve broke our mirrors

sunday morning, it’s everyday for all i care, and I’m not scared

light my candles – in a daze ‘cause I’ve found god…”

vomit2 Miercuri, Feb 25 2009 

cam toată lumea mi se pare respingătoare. privesc atent feţele şi, oricât de frumoase, se schimonosesc, se transformă în icoane ale lipsei de semnificaţie. numai pentru o secundă. după care impresia fulgerătoare si totuşi atât de puternică pe care mi-au lăsat-o îmi pulsează în cap, îmi palpitează în faţa ochilor, îmi scrijeleşte obsesiv până şi cel mai ascuns cotlon al percepţiei.

creaturi androgine rupte dintr-o poveste abjectă, incestă, oameni nedefiniţi, intangibili. trăsături sub care nu se ascunde nimic, chipuri modelate parcă din lut. timp de numai o clipă, sub abandonul vostru simplu, sub ochii pierduţi undeva departe, lipseşte ceva esenţial ca să aveţi acea nobleţe umană, dar nu ştiu cu exactitate ce.

am crezut că e doar o părere până mai recent. dar în ultimul timp am fost foarte atent – disproporţii groteşti, tipare tremurânde, o compoziţie incompletă şi imperfectă a unui artist ce se vrea perfect şi complet.

în fond, cred că asta e problema mea – IMPERFECŢIUNEA

Parts VI-IX Marți, Dec 16 2008 

da. sunt eu. mă speriasem. ar fi fost şi ghroaznic să nu mai fiu eu.
dar VOI? voi de ce nu mai sunteţi voi?
cu cât vă am mai mult în jur, cu atât mă simt mai eu şi mai nu-voi.

ziduri peste ziduri. degeaba încercaţi să le dărâmaţi. sunt humanproof.

eclipsa Duminică, Dec 14 2008 

te ştiu, te cunosc, te uit

ne-apropie o dorinţă bizară

hedonistic am vrea să iubim

vegheaţi de-o resemnată fanfară.

te vreau, te repar , te arunc

perete de sticlă separă

contorsionate suflete frânte

într-o poveste ce nu poate să moară.

te chem, te opresc şi te pierd

mâna rece ţi-o scap într-o doară

pe-o scenă cu miros de film-noir

printre oameni cu privire murdară.

te-ntorc, te privesc şi te-aştept

o secundă vibrant milenară

cine-ar fi ghicit, chip sculptat,

că aşteptarea poate să doară?

te caut, dar eşti pierdută pierdută…

o muză de Olimp solitară

ascunsă undeva pe bolta stelară

o eclipsă ce-a-mpiedicat Soarele să răsară.

Sketch Duminică, Noi 23 2008 

când eram mic, obişnuiam să desenez o barcă în mijlocul oceanului; o singură barcă. în barcă, un om. întotdeauna doar un om. trist, îngândurat, privind în gol. în jurul său, imensitatea calmă, răbdătoare.
o lună palidă străjuieşte deasupra capului său. lumina ei bolnăvicioasă îmbracă silueta într-o aură lividă, apocaliptică. dincolo de luna cea prevestitoare nu este nimic – nicio stea, doar întuneric şi nimic mai mult.
întregul scenariu este calm, impasibil. nimic nu poate schimba în vreun fel lumina lunii, somnul oceanului sau soarta tânărului. fiecare are propria-i strigmă, fiecare condamnat la repaus etern.
nedezvăluind nimic. nesperând la nimic. ei sunt doar martori.

„All that is now
and all that is gone
and all that’s to come
And everything under the sun is in tune,
BUT THE SUN IS ECLIPSED BY THE MOON…”

The Stranger Vineri, Noi 14 2008 

mi-aş dori să văd un film despre viaţă. un film plictisitor. în care nu se întamplă nimic interesant sau frumos. vreau fraze repetate la infinit stereotipie cruntă dorinţe supralicitate ceva care să semene cu realitatea.

filmu începe aşa:

„stă pe o bordură şi fumează o ţigară. se uită la ea cum arde uşurel, se gândeşte ce trebuie să mai adauge la viaţa lui şi ce să mai scoată. ascultă Spanish Caravan şi se uită la vârful bocancului. prima zi în care nu a folosit deloc telefonul. nu ştie dacă l-a sunat cineva şi nici nu vrea să ştie. în seara asta e doar el.

îşi pune întrebarea dacă nu cumva s-a născut în locul şi la momentul nepotrivit. infatuarea lui penibilă îl face să creadă că nu mai e nimeni ca el: curiozitate, iresponsabilitate, inteligenţă cu carul – chiar proastă combinaţia. îşi dă seama că nu îi pasă de nimeni. i-ar fi absolut indiferent dacă lumea s-ar goli brusc de oameni – ar fi chiar tare, ar goli supermarketurile de chipsuri, ar bea numai frappeuri. dar are el dreptate?…”

vinolamine Luni, Iul 21 2008 

multe vinolamine

Sinceritate Miercuri, Iul 16 2008 

E ghroaznic să simţi că nu aparţii. Şi mai ghroaznic de atât e să încerci să aparţii şi să nu îţi iasă. Să ai o aşa-zisă viaţă socială activă, când de fapt cauţi doar să îţi ocupi timpul cu orice ca să uiţi micul şi tristul tău secret. Să faci orice ca să uiţi de tine, să te „pasezi” unei ţigări, unui pahar, unei stele, unei fete, unei melodii, unei nopţi, unei amintiri, unei mâini. Să încerci să [te] minţi şi să o dai în bară mai mereu. În spatele ceva-ului din ceilalţi să maschezi nimicul tău.

E ghroaznic să simţi că toată viaţa ta e un rol care nu a fost scris pentru tine – şi să îl joci fără a putea riposta, să ai parcă un păpuşar deasupra. Desigur, doar eu pot distinge foaia cu replici, ţesătura costumului, crăpăturile măştii. Aş vrea ca măcar o dată să fiu ceea ce pretind că sunt. Să îmi doresc ceva cu adevărat, nu doar pentru că aşa îmi spune rolul. Să ştiu un adevăr. Şi dacă adevărul ăla aş fii eu însumi, ar fi super.

„Cartea se termină când el îşi acceptă singurătatea.”

Sweet Waiting Sâmbătă, Iun 28 2008 

Ca o lumânare

ce sub propriul foc

îşi schimbă trupu-n seu,

ca un aluat

lovit

şi netezit

la infinit,

ca legendar proscrisul Prometeu,

ce corbii cu festin – ficat adapă,

tot aşa mistuie al timpului abis,

cu jalnic ticăit slăvind un vis

ce tocmai moare.

9 iunie, down Luni, Iun 9 2008 

Ce ciudată a fost noaptea asta… mi-a distrus falsul echilibru cu mine însumi pe care credeam că l-am atins. Ceva/cineva m-a tulburat rău de tot, o să îmi ia ceva timp ca să îmi revin – până atunci o să mă pierd în nimicurile ce mă ţin în viaţă. Probabil nu voi mai scrie un timp.

Some of us will never fit.