vitregit din cuvinte Sâmbătă, Apr 17 2010 

până și fierea mea

poate fi a ta,

cu scâncete stinse, poate o să-ți șoptesc și

povestea mea.

un interludiu să-ți cânt,

o viață să-ți mint,

să mă despici în cuvinte, din milă,

păcatul meu, în oameni de soare de mai,

dumnezeu de nicăieri, în strigăte aprinse de carne,  te tai.

aș vrea să renunț,

să-mi descleștez dinții, poate chiar mintea,

ești vie, cicatrice acum,

căci nu vei afla

povestea mea.

Anunțuri

Ulise Luni, Apr 5 2010 

aşteaptă-mă cuminte, voi veni. dar

lasă-mi o clipă să

îmi beau mările,

să sfârtec ciclopii,

să-mbrăţişez agorele pustii

să-ţi pângăresc vestalele albe,

gâfâit, să te plâng la oracol,

să-mi fie dor de tine,

să nu fii.

mai lasă-mă o clipă, o viaţă, un an,

cavaler peticit pe maidan,

epistole pe briză să-ţi picur,

cu fregate şi minciuni să murdăresc nisipul,

să păcălesc vântul,

să cresc şi să zac

să-mi tai aripele şi-avântul.

nu te merit, departeo, mă ştii,

amfore cu vise îţi trimit,

în goblenu-ţi, penelopă, să mă ţii,

eu vin, şi vin mai susur decât vântul

căci tu îmi eşti zăgazul, şi mormântul.

Căutătorul Joi, Feb 25 2010 

stelele-ți zâmbesc pe cerul nopții.

stelele îți joacă stigma sorții.

–––––––––––––––

I.

îți mai amintești, băiete?

cum străluceai, cum zâmbet crud spuneai,

glorios, răsfrânt, cum te pierdeai,

fiu lacustru, înger rece, demon,

mai cântă-ne din lira ta o dată!

cum ai venit, eclipsă pogorâtă

avântul cosmogonic stăvilit,

suflare despicată în dorințe,

lutul,

focul închistat în scoarță de granit.

croit din vise în trezie beată,

o spasmă, un secret, o briză deviată

ai simțit.

ai visat o orhidee, om sărman,

un lujer subțiratic și plăpând

petale plânse, așteptânde, suspinând

orhidee exilată-n iad rusesc,

în taiga sau poate tundră aruncată

acolo unde lacrimile și simțirea amorțesc.

și ți-ai jurat să o găsești, să-ți spargi avântul

într-o corolă albă, singură, să-ți moară cântul.

tu, căutător, cel mai iubit de soartă și de ea,

de tulpină să o vitregești, să o salvezi

de tine, tundră,

și de ea.

un drum înșerpuit, ecou năvalnic

te vei revărsa,

cu greu o vei găsi,

o vei găsi.

dar înainte de-a pleca, mai murmură-ți o dată cântul,

slăvește tinerețea, focul sanct și fumul,

drumul ne’nceput și orhideea,

ia un fum și speră că

nu vei sfârși ca scrumul.

II.

unde ești?

obraz aspru, gând fetid, băiete

te-ai răstălmăcit

noroiul îți sticlește de pe ghete…

în orhidee și în seva ei ai obosit

s-aluneci în cuvânt, să te-mbeți, să ne mai cânți.

băiete, ai crescut.

pierdut în tundră, frig turbat, tăcere

genunchi zdreliți în orhidei, cădere

să nu câștigi, să nu renunți.

vise în contur de fildeș. clocot furibund.

razele de soare, chin zădărnicit, săgeți în suflet te pătrund.

scânteia din privire undeva-n alt timp, sub alte stele-ți moare

sorțile enigma-ți devorează

dar ești amorțit, în lumea ta nu doare.

și câte orhidei în tropot ai ucis,

câte scandaluri și taverne ai strivit,

de câte ori ți s-a părut că ți s-a părut

că ea era acolo, unică și bună.

în fiecare zâmbet ce-ai crezut

în fiecare icoană din care ai picurat lacrimi

așteptându-i minunea.

ea e soarta ta sau tu ești soarta?

redundant, neobosit,

martir fricos în flori și orhidei încremenit,

ascunde-ți lacrima

mai ia un fum, bărbate, și zâmbește,

căci fumul, cancer frânt, te izbăvește.

III.

zeu livid, magia ți-a murit.

în fum și flori și vise ofilit,

sărman bătrâne, mai cântă-ne o dată

eșecul tău, decepția, lumea toată.

deasupră-ți, stele stingi căuș în palmă,

răstignit în somn și dor și tânguire calmă.

cântec fals, refren flașnetic

un crez pervers șoptit de un eretic,

o scoarță găunoasă, flori meschine,

timpul a mușcat avid chiar și din tine…

și-ai eșuat, taigaua te-a învins…

crestat în limbi de ceață, umăr nins

zaci și îți aștepți deznodământul

din porțelanul tău cel ieftin a rămas numai cuvântul.

o lacrimă a apărut în cer pe pleoape,

destinul revărsat în mii de ape.

tu, bătrân nebun, zâmbește

copil nebun, uită de nimfele funeste,

tu, prin tine-ai luminat abrupte creste

tu cu bocancii tăi murdari

ai întinat cel mai frumos

potecile celeste.

și acum, ca să răsufli ultim liniștit,

tu, bard sărac, învins de-al tău elan ciuntit,

uită-te în buzunar, privește-o.

e orhideea ta, privește-o.

căutător  de vise sparte, cioburi colorate,

mai caută și-n buzunarul de la spate…

un ultim vers, balada-ți aruncată

o ultimă strigare, ultim fum, un ultim spasm,

și-acum, cu orhideea-ți preaiubită,

poți pica sleit pe scenă,

în dulcele și așteptatu-ți mort orgasm,

zâmbind.

–––––––––––––––––

stelele te plâng pe cerul nopții

stelele-ți adapă taina morții.

forma fără fond Marți, Ian 26 2010 

aș vrea să scriu ceva abstract și thought-provoking.  aș vrea să scriu ceva care să fie mai mult decât o crustă, o viziune superficială și ușor de cumpărat. dar gândurile mele sunt comerciale, și spațiile dintre rânduri prea mici ca să se poată citi și printre ele. toate energiile se transformă într-o masă rece și inertă de dogme și principii pe care nu numai că nici eu nu le cred, dar uneori le și resping. sunt sătul de contradicții, analogii, patetisme. poate că un adevăr mic spus simplu este mai frumos decât o minciună grandioasă, ascunsă după mii și mii de văluri.

și totuși, întotdeauna am avut o reținere în a exprima ceea ce simt. mi-e extrem de ușor să dezbat idei și concepte, mult mai ușor  decât să le raportez la eul meu. a destrăma un zid e mult mai ușor decât a-l clădi, tocmai de aceea mi-e teamă să vorbesc despre mine – pentru că știu că nu aș mai avea puterea să îl ridic din nou. mi-a spus cineva odată că a avea curajul să „te pui pe tavă” nu este o slăbiciune, ci un avantaj pe care nu mulți îl posedă.

„time is a flowing river with no island to rest your bones upon.” – timpul trece, și nu m-am vindecat. ar trebui să nu mai privesc în urmă. fiecare acțiune are consecința ei. eu mi-am asumat acțiunea, ar fi trebuit să îmi asum și riscul de a rămâne o formă fără fond. pentru că da, asta s-a întamplat. mintea acceptă înfrângerea și se resemnează într-o dulce stare de amorțire, iar sufletul suferă o implozie bruscă și lucidă. fragmentarea sentimentelor, that „not so fresh” feeling, sunt stigmate ce rămân împlântate adânc, distrugându-mă ca pe un arbore găunos, from the inside. asta se întâmplă când gândești în loc să simți, când nu îți poți sincroniza mintea cu inima, una din ele trebuie sacrificată.(probabil nu se înțelege nimic, dar nu pot fi prea concret,  nu de data asta).

și fantasma cu mâini albe și mici rămâne scopul unei existențe fără scop, acel El Dorado pe care l-am găsit pentru o clipă. mă gândesc la ea zi și noapte, îmi pare că o văd în oricine, după care clipesc dezamăgit. aș vrea să mă pot întoarce undeva în trecut, să repar ceea ce am greșit, adică totul. aș vrea să am eu curajul sau ea mărinimia. aș vrea ca totul să fie. dar nu e…

alexandru andrieş – dor de tine Sâmbătă, Ian 16 2010 

acelaşi cântec de prea multe ori, (iubita ta din zori)
acelaşi cântec de prea multe ori, (iubita ta din zori)
aripi desfăcute, fără însă să zbori…

mi-e cald de tine şi-apoi deodată mi-e frig (vine iarna…)
mi-e cald de tine şi-apoi deodată mi-e frig (vine iarna…)
lumea crede că tac, când eu de fapt, te strig.

sunt ca o scrisoare afară din plic, (n-ai nimic, nimic…)
sunt ca o scrisoare afară din plic, (n-ai nimic, nimic…)
pe-o parte albă, pe-o parte un scris mic:
„Mi-e dor de tine,
Mi-e dor de tine,
Mi-e dor de tine,
Mi-e dor…”

half an hour Luni, Ian 11 2010 

6:15. privește culoarul pustiu. simți o separație, o ruptură ireversibilă ce te înspăimântă. ne-am înstrăinat, a început să tacă. înfundat. tac și eu. acea tăcere pasiv – agresivă, tensiunea. o vedenie se furișează, o pisică poate. cafeaua și al meu Parliament.

îmi amintesc că e doar 6:17 și am dormit numai o oră și încep cursurile. îmi dreg vina și privesc iar culoarul. culoarul. cafeaua proastă pe care o beau în fiecare dimineață. pune o linguriță de cafea, dă chiuveta la apă caldă, cana sub jet, gata cafeaua. culoarul tace.

6:22. 6:23.6:24. e frumos să-ți numeri viața. curge atât de grațios. „viața-flașnetă”. maimuțe, dansați!

e 6:26. nu văd sensul. nu văd direcția. de ce mă trezesc eu la 6:15? de ce trebuie să știu  Drept? unde. de ce. pentru ce… mă îndrept. credeam că mi-am răspuns. de atâtea ori am crezut. de atâtea ori cred că-mi răspund. „Dan, tu ești un mare căutător”, mi-ai spus.”și-mi pare atât de rău pentru tine… pentru că vei muri găsind.”

6:30 este o progresie aritmetică de rație -3. suntem reduși la cifre. am citit undeva despre noetică. au ajuns până a cântări și sufletele oamenilor. până și ultima noțiune care îmi rămăsese, era numai a mea, inexplicabilă, știu acum că are o masă.

6:35. o melodie în căști. random. Țapinarii – Tatuaj. contemplu. între dragoste și ură nu e o diferență așa mare. fără a doua nu poate exista prima. e o punte fragilă și alunecoasă. se preschimbă precum soarele în  lună și noaptea în zi. firesc. și cele mai frumoase perioade ale ciclului sunt apusurile și răsăriturile. eu nu pot iubi dacă sunt iubit. un cazan de indiferență. aș vrea să îl cântăresc, domnilor, se poate?

6:41. sunt obosit. nu fizic, nu psihic. spiritual. am obosit să mă prefac că vreau ceva, că sunt interesat. a murmurat ceva culoarul, poate a trântit o ușă, sătul de inepțiile mele. să nu mă iei în serios. vezi tu, noi nu semănăm deloc. tu ești gol, dar ai multe uși. eu sunt plin, dar nicio ușă. sunt încuiat și nu pot să mă descui. mă sufocă plinătatea asta, să știi.

e ora 6:45. nu merită. chiar nu merită. mă duc să dorm. prefer să visez.

„te vei pierde-n mine,
cândva,
din nou,
ca o adiere a ceea ce a fost
sau nu…
ai rămas
ca un tatuaj făcut la beție
pe care sunt mult prea rebel
să-l șterg.
m-ai lăsat în mine
cu mine
și cu ochii mei pierduți în tine…”

delayed Sâmbătă, Ian 9 2010 

fake your breath, on tremble lean.

shut your mirrors,  haste downscene

angry habits, anxious lay,

don’t smile too fast, don’t die today.

i’m coming now. i will return

i’ll raise a pyre, feelings burn.

––––––––––––––

i might be dead, i might be here

don’t let me close, just fill with fear.

cut my skin and patch your soul

cut off my mask, unleash the ghoul.

for every step you wished you took

will gently stab me, easy hook.

–––––––––––––––

the ones you hurt, the ones you lose

cigars you waste, the dope you choose

the nauseous morning wakes,

the lonely nudes, orgasms you fake

are your gift from fate above

the sweet echo, delayed love.

––––––––––––––

[don’t wait for me. i won’t be home.

my shade is far in hopeless roam…]

smelting feelings Duminică, Ian 3 2010 

ieri, jucam amfore pe degete

cu obrazul zguduit de vânt.

şi te chemam: retrage-te

în vicii, arme, vise şi cuvânt.

te-aş fi topit insinuant

în soarele ce-l scrijeleam în umăr

ca să te devorez zâmbind

pe Timp călcând în clipe să te număr.

–––––––––––––––

azi, am ales să-mi răstignesc simţirea

într-un sipet vechi, cojit s-o încastrez

înfrânt, încerc să-mi conturez privirea

confuz de fum şi tine delirez…

aş vrea să fiu cruţat de ochi şi vise

de stele mici ce candid se preling

aş vinde Sipetul la târg, chiar pe nimica

numai o clipă, înger alb, ca să te-ating…

Ascensiunea Marți, Noi 17 2009 

orb și gol eu am ales ca să te caut

printre jucării și săbii. te visam

reflexie perfect-a mea

vorbind, trăind, râzând

prea mult

crezând că te-am văzut, zâmbind,

văzându-mă pe mine.

vise. vise.

mi-am cristalizat sentimentele

am pângărit elementele

și-am construit un munte

prea înalt, mult prea înalt

ca să-l urcăm.

și l-am urcat de unul singur.

odată m-am pierdut și nu m-am mai găsit.

într-un hău murdar și părăsit

un spectru mort și răstignit,

un zeu negru strălucind mocnit.

cifrele eterului m-au sfărâmat

eu, zdrobindu-mi inima, m-am deshumat

jurăminte reci am înrămat

și am rămas forever înstigmat.

am ales să urc.

fără să privesc panta sângerie ce se-ntinde-n urmă-mi.

am ales să urc.

fără să privesc decorul prăvălindu-se asupră-mi.

am ales să urc.

amorțit și rece, cu inima captivă într-un vis…

am ales

să nu mai pot alege.

i’m sorry i met you darling Marți, Noi 3 2009 

Ceremony Vineri, Mar 6 2009 

abia acum realizez că Victor Petrini are dreptate.
ultimul rând al cărţii.
rezumă tot. separă oamenii care există de cei care nu există cu adevărat.
eu nu exist.

„This is why events unnerve me,
They find it all, a different story,
Notice whom for wheels are turning,
Turn again and turn towards this time,
All she asks the strength to hold me,
Then again the same old story,
World will travel, oh, so quickly,
Travel first and lean towards this time.

Oh, I’ll break them down, no mercy shown,
Heaven knows, it’s got to be this time,
Watching her, the things she said,
The times she cried,
Too frail to wake this time.

Oh I’ll break them down, no mercy shown
Heaven knows, it’s got to be this time,
Avenues all lined with trees,
Picture me and then you start watching,

Watching forever, forever,
Watching love grow, forever,
Letting me know, forever.”

vomit Sâmbătă, Feb 14 2009 

14 februarie cică. nu am subscris niciodată la această sărbătoare. nu cred în ceea ce reprezintă ea, nu cred că există genul ăla de sentiment inexplicabil şi absurd; majoritatea oamenilor o confundă cu stări adiacente – cum ar fi aviditatea după banii partenerului, nevoia de a avea pe cineva cu care să ţi-o tragi când nu ai ce face, confortul psihologic ce rezultă din faptul că lumea ştie că „eşti combinat, hî, hî”, plictiseala, afecţiunea prostească ce rezultă după mult timp de convieţuire împreună etc.
felicitări, îngeraşi, inimioare, vitrine roz – depresia Sf. Valentin. toate chestiile astea mici ce încearcă să transpună în plan material un sentiment presupus grandios, spiritual, mă fac să cred că toată lumea asta e o mare minciună. mă minte pe mine şi pe ea.
e, hai că deja aberez. aşa cum spunea şi Kurt Cobain, „Oh well, whatever, nevermind”.

Ps: la mulţi ani, Grasule! 🙂 eşti cel mai bun frate din lume 🙂

Unloved Marți, Feb 10 2009 

this story speaks of shattered dreams,
of caged wishes, widowed wings,
it worships autumn leaves that fall
– the story of a broken soul.

––––––––––––

portret schiţat pe sticlă spartă
spirit diluat şi uns cu trup
stângaci, preschimb durerea-n artă
din cer şi din pământ mă rup.

fantasme joacă vag pereţii
încing hotar cu nesfârşitul
eu culeg stele dintr-o carte
şi răbdător îmi construiesc zenitul.

îmi trag oftatul pe un caier
privesc ceasul cu stupoare
dorinţe gri plutesc în aer
azi, singurătatea doare…

––––––––––––-

ideal ascuns pe-un cer străin,
unghii sfâşiind pereţii;
întreg împrăştiat în zări!
spre tine mână biciul vieţii.

un perete ne desparte,
piele arsă, suferinţă;
aş vrea să scap, să evadez,
dar eşti doar o năzuinţă…

––––––––––––-

cer vâscos pitit sub o sprânceană!
închide-mă cu grijă în al tău abis
înfierează-mă pe un inevitabil soclu
veghează al meu aşteptat apus.

un car roman zdrobeşte tâmple grele
zgâriindu-le cu ramuri verzi de pin
iar vântul mătură iubirea
cu pulberea-i pierdută-n timp divin.

eşecul cugetu-mi atinge
sortit de-a resemnării stea
şi-n sânge cald un dor se stinge
mort forever – pururea…

––––––––––––-

still you haunt my lonely dreams,
mixing, stirring them like hell.
my heart might seem a bit more lame
I’m a symphony of frost and flame.

Că veni vorba de ghicitori Luni, Feb 9 2009 

Bibelou de porţelan,

din acela chinezesc superscump

absolut horrorshow,

şi totuşi toţi ni-l permitem, da

şi îl spargem mereu si mereu,

şi îl lipim neglijent strâmb

cu scotch

over and over,

până când deja nu mai place

deloc…

Earth’s Most Beloved Son Miercuri, Feb 4 2009 

„Cel mai iubit dintre pamanteni” a fost caracterizat drept „romanul unui destin care-si asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin”. (Eugen Simion)
Titlul romanului poate fi inteles abia la sfarsit si constituie o ironie amara: cel mai iubit dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat atat, insasi Soarta nu-l iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand din el un ucigas fara voie.
Existenta lui Petrini s-ar putea asemana cu destinul luciferic: „caderea” in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va urma (istoria absurda, detentia, iubirea convertita in ura, cele doua crime) constituie „treptele” coborarii in „subterana”.

Victor Petrini este un idealist – pentru el, sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre: credinta in ideal, prietenia, devotamentul, iubirea. Dezamagit de nenumarate ori, acesta devine un Mare Singuratic, un instrainat orgolios si revoltat impotriva lui Dumnezeu, personaj fascinant si unic in literatura romana.

(hmmmm, suna cunoscut…)

Simple Vineri, Dec 19 2008 

„The point is, what’s so wonderful is that every one of these flowers has a specific relationship with the insect that pollinates it. There’s a certain orchid look exactly like a certain insect so the insect is drawn to this flower, its double, its soul mate, and wants nothing more than to make love to it. And after the insect flies off, spots another soul-mate flower and makes love to it, thus pollinating it. And neither the flower nor the insect will ever understand the significance of their lovemaking. I mean, how could they know that because of their little dance the world lives? But it does. By simply doing what they’re designed to do, something large and magnificent happens. In this sense they show us how to live – how the only barometer you have is your heart. How, when you spot your flower, you can’t let anything get in your way…” (John Laroche)

eclipsa Duminică, Dec 14 2008 

te ştiu, te cunosc, te uit

ne-apropie o dorinţă bizară

hedonistic am vrea să iubim

vegheaţi de-o resemnată fanfară.

te vreau, te repar , te arunc

perete de sticlă separă

contorsionate suflete frânte

într-o poveste ce nu poate să moară.

te chem, te opresc şi te pierd

mâna rece ţi-o scap într-o doară

pe-o scenă cu miros de film-noir

printre oameni cu privire murdară.

te-ntorc, te privesc şi te-aştept

o secundă vibrant milenară

cine-ar fi ghicit, chip sculptat,

că aşteptarea poate să doară?

te caut, dar eşti pierdută pierdută…

o muză de Olimp solitară

ascunsă undeva pe bolta stelară

o eclipsă ce-a-mpiedicat Soarele să răsară.

va recomand… Marți, Iul 22 2008 

…WALL-E!!! sau, cu alte cuvinte, Waste Allocation Load Lifter: Earth class 🙂

De departe cel mai frumos film de desene animate pe care l-am vazut vreodata. 2 robotei se indragostesc! Si ceea ce este si mai tare este ca ei nu pot comunica, intrucat tot ceea ce pot sa spuna sunt numele lor. Chiar daca s-ar fi dorit o mult prea evidenta si patetica drama ecologica, filmul isi depaseste conditia si devine pur si simplu cea mai profunda poveste de dragoste. Magia filmului n-a fost niciodata mai palpabila, mai adevarata si mai prezenta ca in imaginea celor 2 dansand si sarutandu-se in spatiu. Nota 10/10

Vama – 17 ani… infinit Marți, Iul 8 2008 

17 ani, bairame, timiditate, inceput,
Saliva, buze, rasuflare,
Noapte alba, lacul tei,
Ciorapi de dama, suferinta fotografie, ramas-bun,
Disperare, hohote de ras, politie, rasarit, metrou,
Prietenie, plaja, foc, dragoste, putere, tinerete, fum,
Iubire, amintire, val, nepasare, lupta, orgasm ideam.

17 mii, pahar, tigara, camin, speranta, asternut,
Betie, cantec, ignoranta, ruscas, nisip, gara de nord,
Carte de munca, libertate, urlet, rana,
Scarba, mila, lasitate, orgoliu, furie, nedreptate,
Mizerie, otrava, rautate, violenta, sange.

Succes, povara, somnifer, avutie, aer, secunda, ger,
Invidie, depravare, nerabdare, goana, depresie, mal,
Delfini, lumina, orizont, liniste, furtuna, despartire, somn,
Albastru, cersetor, destin, ratacire, suflet, coroana, chin,
Uitare, lacrima, copil, oboseala, tremur, prevestrire, har,
Speranta, judecata, scrum,
Asteptare, zambet, credinta, drum,
Destertaciune, stele, foc,
Intuneric, inger, nemurire, nimic,
Calatorie, univers, molecula, dor, infinït…

(mi se pare cel mai bun cantec de pe albumul lor cel nou… cred ca fiecare se regaseste intr-o anumita masura macar intr-un vers din acest cantec. Eu ma regasesc cel mai bine in versul
„Prietenie, plaja, foc, dragoste, putere, tinerete, fum,” 😛 )

Wreckless Eric – Whole Wide World Duminică, Iun 8 2008 

When I was a young boy
My mama said to me
There’s only one girl in the world for you
And she probably lives in Tahiti

I’d go the whole wide world
I’d go the whole wide world
Just to find her

Or maybe she’s in the Bahamas
Where the Carribean sea is blue
Weeping in a tropical moonlit night
Because nobody’s told her ‘bout you

I’d go the whole wide world
I’d go the whole wide world
Just to find her
I’d go the whole wide world
I’d go the whole wide world
Find out where they hide her

Why am I hanging around in the rain out here
Trying to pick up a girl
Why are my eyes filling up with these lonely tears
When there’re girls all over the world

Is she lying on a tropical beach somewhere
Underneath the tropical sun
Pining away in a heatwave there
Hoping that I won’t be long

I should be lying on that sun-soaked beach with her
Caressing her warm brown skin
And then in a year or maybe not quite
We’ll be sharing the same next of kin

I’d go the whole wide world
I’d go the whole wide world
Just to find her
I’d go the whole wide world
I’d go the whole wide world
Find out where they hide her

Pagina următoare »