alexandru andrieş – dor de tine Sâmbătă, Ian 16 2010 

acelaşi cântec de prea multe ori, (iubita ta din zori)
acelaşi cântec de prea multe ori, (iubita ta din zori)
aripi desfăcute, fără însă să zbori…

mi-e cald de tine şi-apoi deodată mi-e frig (vine iarna…)
mi-e cald de tine şi-apoi deodată mi-e frig (vine iarna…)
lumea crede că tac, când eu de fapt, te strig.

sunt ca o scrisoare afară din plic, (n-ai nimic, nimic…)
sunt ca o scrisoare afară din plic, (n-ai nimic, nimic…)
pe-o parte albă, pe-o parte un scris mic:
„Mi-e dor de tine,
Mi-e dor de tine,
Mi-e dor de tine,
Mi-e dor…”

Anunțuri

half an hour Luni, Ian 11 2010 

6:15. privește culoarul pustiu. simți o separație, o ruptură ireversibilă ce te înspăimântă. ne-am înstrăinat, a început să tacă. înfundat. tac și eu. acea tăcere pasiv – agresivă, tensiunea. o vedenie se furișează, o pisică poate. cafeaua și al meu Parliament.

îmi amintesc că e doar 6:17 și am dormit numai o oră și încep cursurile. îmi dreg vina și privesc iar culoarul. culoarul. cafeaua proastă pe care o beau în fiecare dimineață. pune o linguriță de cafea, dă chiuveta la apă caldă, cana sub jet, gata cafeaua. culoarul tace.

6:22. 6:23.6:24. e frumos să-ți numeri viața. curge atât de grațios. „viața-flașnetă”. maimuțe, dansați!

e 6:26. nu văd sensul. nu văd direcția. de ce mă trezesc eu la 6:15? de ce trebuie să știu  Drept? unde. de ce. pentru ce… mă îndrept. credeam că mi-am răspuns. de atâtea ori am crezut. de atâtea ori cred că-mi răspund. „Dan, tu ești un mare căutător”, mi-ai spus.”și-mi pare atât de rău pentru tine… pentru că vei muri găsind.”

6:30 este o progresie aritmetică de rație -3. suntem reduși la cifre. am citit undeva despre noetică. au ajuns până a cântări și sufletele oamenilor. până și ultima noțiune care îmi rămăsese, era numai a mea, inexplicabilă, știu acum că are o masă.

6:35. o melodie în căști. random. Țapinarii – Tatuaj. contemplu. între dragoste și ură nu e o diferență așa mare. fără a doua nu poate exista prima. e o punte fragilă și alunecoasă. se preschimbă precum soarele în  lună și noaptea în zi. firesc. și cele mai frumoase perioade ale ciclului sunt apusurile și răsăriturile. eu nu pot iubi dacă sunt iubit. un cazan de indiferență. aș vrea să îl cântăresc, domnilor, se poate?

6:41. sunt obosit. nu fizic, nu psihic. spiritual. am obosit să mă prefac că vreau ceva, că sunt interesat. a murmurat ceva culoarul, poate a trântit o ușă, sătul de inepțiile mele. să nu mă iei în serios. vezi tu, noi nu semănăm deloc. tu ești gol, dar ai multe uși. eu sunt plin, dar nicio ușă. sunt încuiat și nu pot să mă descui. mă sufocă plinătatea asta, să știi.

e ora 6:45. nu merită. chiar nu merită. mă duc să dorm. prefer să visez.

„te vei pierde-n mine,
cândva,
din nou,
ca o adiere a ceea ce a fost
sau nu…
ai rămas
ca un tatuaj făcut la beție
pe care sunt mult prea rebel
să-l șterg.
m-ai lăsat în mine
cu mine
și cu ochii mei pierduți în tine…”

fugicâtmaipoți Luni, Dec 7 2009 

i’m gonna break your heart,
i’m gonna let you down,
i’m gonna walk away,
i’m gonna fool around,
i’m gonna tell you lies,
i’m gonna be untrue,
i’m gonna make you cry,
i’m gonna come unglued,
so what you, what you, what you, what you, what you, what you gonna do?

you’d better run away!
you’d better run and hide!
you’d better make your escape!

numărul bestiei Miercuri, Oct 28 2009 

„I left alone, my mind was blank
I needed time to think, to get the memories from my mind…”

e greu. e greu să te schimbi. pentru că odată cu schimbarea vine și conștientizarea unei singurătăți latente, totale. singur, singur, singur. numai de unul singur. o transmutare artificială, forțată, într-un acvariu propice unei vieți îndelungate și monotone. începi să înțelegi nimicul din care vii și în care te vei întoarce, de asemenea că în sinuoasa ta peregrinare dinspre nimic spre alt nimic nu vei pierde nimic și nici nu vei câștiga nimic.
„What did I see? Can I believe
That what I saw that night was real and not just fantasy?”

și cel mai mare inamic devin amintirile. și incertitudinea cu care se încununează. incertitudinea unui trecut ce merită amintit. am un trecut? e real ce am trăit eu? cum ar fi fost altfel? senzațiile ne definesc existența? prea multe întrebări, prea multe castele de nisip luate de val.
„Just what I saw in my old dreams
Were the reflections of my warped mind staring back at me…”

și totuși, nu chiar eul meu zguduit este mărturia trecutului la care tânjesc așa de sălbatic? felul în care mă urăsc și în care mă iert mereu este garanția unicității trecutului pe care mi l-am ales. un vis, da… și totuși, pentru a deveni vis trebuie să fie urmat și de o trezire, altfel este moarte… spectrul ce mă privește din oglindă este visul pe care tocmai l-am catalogat drept vis.
” ‘Cause in my dreams, it’s always there
The evil face that twists my mind and brings me to despair…”

fiara zace ascunsă undeva, așteptând momentul oportun. și frica nu este stârnită neapărat de fiară, ci de iminența ei. teroarea își împlântă stiletul în carne și în suflet. iar Omului, obosit de a trăi în teama de fiară și de sine, i se face dor de somn și vis…

„I’m coming back, I will return,
I will possess your body and I’ll make you burn
I have the fire, I have the force
I have the power to make my evil take its course…”

și povestea se termină cu începutul.

luna amară – ego nr. 4 Sâmbătă, Oct 17 2009 

de cât de mult ţi-ai dorit să crezi
nu poţi fără să o vezi
de cât de mult te urăşti când pierzi
nu poţi să visezi
ce ciudat e să nu simt nimic
vreau să mă ridic
ce ciudat e să nu mai zic
„vreau să mor un pic”

alerg şi alerg şi încerc să scap
alerg şi alerg şi totul se-ntâmplă
doar in cap…
doar in cap…

numai alţii sunt nebuni
tu eşti cel mai blând şi bun
numai alţii-s vinovaţi
numai alţii sunt rataţi
cât de trist e să te văd
şi să nu pot să te cred
nu vreau să mă cunosc, să te cunosc
să îl cunosc, să ne cunosc, să vă cunosc
să recunosc
nu mai vreau să fug…

the doors – take it as it comes [remix] Duminică, Oct 11 2009 

Time to live
Time to lie
Time to laugh
Time to die
Takes it easy, baby
Take it as it comes
Don’t move too fast
If you want your love to last
Oh, you’ve been moving much too fast…
Time to walk
Time to run
Time to aim your arrows
At the sun
Takes it easy, baby
Take it as it comes
Don’t move too fast
If you want your love to last
Oh, you’ve been moving much too fast…
Go real slow
You like it more and more
Take it as it comes
Specialize in having fun
Takes it easy, baby
Take it as it comes
Don’t move too fast
If you want your love to last
Oh, you’ve been moving much too fast…
Moving much too fast…
Moving much too fast…

–––––––––––––––––

bucureştiul e super; e exact mediul pentru care am fost plămădit eu; freedom, fire, life;  pot avea orice, trebuie doar să întind mâna şi să iau.

şi totuşi mi-e teamă de bucureşti. mi-e teamă că o să mă sece de feeling, că o să devin un prădător fără inimă şi fără remuşcări. mă mişc prea repede. metroul mă fură. sunt damaged şi periculos. bucureşti, mi-e frică de tine şi de mine.

temptation Vineri, Iul 24 2009 

oh you’ve got green eyes
oh you’ve got blue eyes
oh you’ve got grey eyes
and I’ve never seen anyone quite like you before
no, I’ve never met anyone quite like you before…

Fate Duminică, Iul 19 2009 

în mai puţin de 24 de ore am primul examen. sunt atât de calm şi de împăcat. nu mai pot să fac nimic în legătură cu nimic. roţile s-au întors, cărţile s-au împărţit, mai trebuie doar date pe faţă.

am fost la biserică. în momentele grele, până şi cel mai înverşunat agnostic se refugiază în Dumnezeu. după prelungi tergiversări, am ajuns la inevitabilul adevăr; suntem mici, suntem nimic, doar praf suflat de vânt, răspândiţi în patru zări. nu suntem nici unici, nici măcar interesanţi, doar clipe suspendate, care după ce vor trece, vor fi uitate. nu putem decât să acceptăm şi poate să încercăm să uităm de adevărul peremptoriu; să fumăm o ţigară, să privim stelele, să citim, să vrem facultate, să ne prefacem că toate astea sunt măcar un pic importante.de fapt doar văluri şi văluri ce acoperă un mare gol.

ieşind din biserică, am strivit un melc. l-am răspândit pe trotuarul încă ud de ploaie şi nimeni nu a fost atent. graba mea de a pleca a transformat un biet melc într-o masă nedefinită de organe şi sucuri. şi nimeni nu a văzut. cu toţii păşeau cu ochii întredeschişi, atât de obişnuiţi cu melci striviţi. mi-e teamă de mine şi de ceea ce pot face. mi-e teamă că la un moment dat o să plusez prea mult şi nu o să mai pot să mă arunc. eu gândesc prost şi trăiesc prost. nu sunt decât un colecţionar de amintiri, un hoţ de vise, o umbră trecătoare care ocazional mai face rău.

Joy Division – The Eternal

„Procession moves on, the shouting is over,
Praise to the glory of loved ones now gone.
Talking aloud as they sit round their tables,
Scattering flowers washed down by the rain.
Stood by the gate at the foot of the garden,
Watching them pass like clouds in the sky,
Try to cry out in the heat of the moment,
Possessed by a fury that burns from inside.

Cry like a child, though these years make me older,
With children my time is so wastefully spent,
A burden to keep, though their inner communion,
Accept like a curse an unlucky deal.
Played by the gate at the foot of the garden,
My view stretches out from the fence to the wall,
No words could explain, no actions determine,
Just watching the trees and the leaves as they fall.”

jurnal de front Luni, Iul 13 2009 

o săptămână până la admitere. mâine mă duc la Bucureşti să îmi depun dosarul. tocmai ce am terminat şi culegerea de economie – acum totul e în mâna sorţii. pot să spun foarte sincer că mi-e din ce în ce mai frică de examenul ce va să vină. cred că o să optez ceva gen Fabbv, Marketing, Management şi Comerţ. should be enough.

abia acum, când nu mai e  nimic de făcut, încep să realizez gravitatea acestui examen şi încep să regret tot timpul pierdut, toate golurile din pregătirea mea.  nimic nu mai mă mulţumeşte, citesc Patul lui Procust, dorm 3 ore pe noapte, beau prea multă cafea, fumez cât pot, îmi fac planuri inutile, visez cu ochii deschişi, mă rog. sunt trist deşi nu ar trebui să am niciun motiv pentru asta. nici să scriu nu mai pot. trec prin stări imposibil de transpus în cuvinte. alternez paranoia existenţială cu o detaşare prostească, cu un whatever absolut. Mi-am pierdut orice capacitate de autoanaliză… nu mai înţeleg nimic, nu fac decât să mă las dus de curent.

cred că ultimele răbufniri ale adolescenţei se zbat în conştiinţa mea. îmi răsună în minte nişte versuri de la OCS:”ai facut tot / in afara de faptul / sa faci ceva cu adevarat, / Ai rezolvat tot ce era de rezolvat / mai putin tot ce era cu adevarat important / Stai si intrebi si tu ca si mine / de ce la final nu iese bine…”

încă 7 zile planificate minuţios, după care nu am nici cea mai mică idee ce o să se mai întâmple… totuşi, însăşi fervoarea asta, faptul că nu am nici cea mai mică idee ce va mai urma, ce se va alege de Dan cel vechi, tocmai goana asta spre un viitor incert şi probabil ghroaznic, mă face să zâmbesc! mă privesc în oglindă şi nu mă mai recunosc. mi se pare că sunt ca un şarpe care a dat câteva straturi de piele jos în ultimele câteva luni. Asta să fie maturitatea?

future Joi, Iun 18 2009 

3 zile până la bac. sună ciudat; simt o fervoare la gândul că aici se sfârşeşte totul. dar asta e tot? asta fuse? sunt adult? e sfârşitul începutului sau începutul sfârşitului? voi reuşi?

3 zile până la bac. e absolut bizar.ieri am vorbit cu un prieten de la facultate. mi-a rămas în minte ceva ce a spus: „ce-mi doresc să fiu din nou la liceu. să opresc timpul în clipele alea de final. să trăiesc veşnic sfârşitul de clasă a 12a…”
nu mi s-a mai întâmplat niciodată să aştept cu atâta nerăbdare un examen. bacul miroase a viaţă şi a vară. faţă de întunecatul şi sălbaticul examen dintr-a 8a, peste care se arcuiau teama şi absurditatea, bacul este un zâmbet, un blackjack, o poartă spre viaţa cea liberă şi frumoasă. las în urmă totul – cărţile mele iubite; nopţile pierdute în fum de ţigară; cerurile pline de stele; camera mea galbenă cu postere cu spiderman; zilele pe care am preferat să le petrec învăţând şi gândul mi-a zburat şi am oftat şi m-am ambiţionat. tot ce iau cu mine sunt visele şi dorinţele.
„Iar visele se strecoară în viaţa mea şi mie îmi par viaţă şi altora par vise.”(Mircea Eliade)

am făcut tot ce trebuia făcut, mai trebuie să pun doar ultima cărămidă peste construcţia monumentală numită Dan. o simplă formalitate. şi totuşi, totul nu îmi ajunge ca să pot dormi noaptea. vreau mai mult decât tot. da, sunt egoist, cel mai egoist, fixist , perfecţionist, ambiţios om, nu o să mă las până nu voi dobândi ceea ce vreau.

sunt atâtea întrebări care îmi vin în cap. un mare amalgam în care abia aştept să plonjez. şi cea mai întrebare dintre întrebări: ce va mai urma? şi îmi răspund tot printr-o întrebare: Contează?… 🙂

„and we don’t know/ just where our bones will rest/ to dust, I guess/ forgotten and absorbed to the Earth below”

ascending Sâmbătă, Iun 6 2009 

în momentele grele,când tot universul lor se destramă, până şi scepticii renunţă la crezul lor (de fapt la lipsa lui) şi se roagă. şi atunci când totul revine la normal, ca după un coşmar prelungit, sunt mult mai recunoscători pentru viaţă, pentru ceea ce au, pentru fiecare prieten care i-a sunat, pentru fiecare moment frumos pe care l-au primit. şi învaţă să îşi trieze visele.

sunt mai bine ca niciodată, no more delir, no more faint, no more gaură în braţ.

„up, down, turn around,
please don’t let me hit the ground
tonight I think I’ll walk alone
I’ll find my soul as I go home…”

Traducerea în română a Cântecului Miercuri, Apr 29 2009 

„Trebuie să existe vreo ieşire de aici” spuse Măscăriciul către Hoţ,
„e prea multă confuzie, nu pot găsi alinare…
Afaceriştii îmi beau vinul, ţăranii îmi sapă pământul
dar niciunul nu ştie să le-aprecieze valoarea.”

„Nu e cazul să te agiţi”, spuse Hoţul cu blândeţe,
„sunt mulţi aici printre noi, care cred că viaţa e doar o glumă.
Dar tu şi eu am mai trecut prin asta, iar alta ne e soarta,
aşa că să nu mai vorbim aiurea acum, pentru că se face târziu”

Din turnul de veghe, prinţii scrutau orizontul
în timp ce femeile se preumblau, servitorii cei desculţi la fel.
Undeva departe un linx a scos un răget
doi călăreţi se apropiau, vântul a început să vuiască…

PURE ART

no purpose, no fear. Miercuri, Apr 8 2009 

şi ce aş fi putut să fiu. ce explozie. câtor aş fi putut să le dau puţin din explozia asta.
câte roluri aş fi putut juca. câte măşti aş fi putut schimba.

am vrut să văd cum e viaţa – să străpung cu lancea cortina, să o sfâşii, să fie numai a mea scena. am vrut să fiu singurul actor, să joc de unul singur, să primesc eu toate aplauzele. pe care nici nu le merit. egocentrist.orgolios.

am căpătat toleranţă la oameni. sunt dependent de oameni. îi urăsc, încerc să scap de ei, şi când aproape reuşesc, începe sevrajul şi cobor iar. nu mai îmi plac oamenii. nu mai mă pot ataşa decât de obiecte. de lucruri care nu m-au dezamăgit niciodată.

viaţa mea e ca un cântec. riff, refrene, riff, solo, refrene, refrene. aş vrea să mă întind pe un câmp şi să mă uit la nori. dar nici asta nu sunt în stare. îmi amintesc ce frumoase sunt luminile oraşului. sunt în oraş. luminile sunt moarte, reci, visez la un cer albastru, la un munte sfârtecător. Muntele este prea mic. sunt în vârful muntelui şi îmi dau seama ce puţin am urcat şi mai îmi dau seama că e frig şi că vântul îmi zgârie obrajii. şi nici muntele nu mai îmi place.

realitatea se contruieşte în mine ca un castel de cărţi. fragilă. şi o dărâm şi o reconstruiesc mereu. tot ce contează e acel unic moment, în care pun ultima carte şi îmi privesc opera. după care castelul se dărâmă şi îmi reîncep munca de Sisif.

îmi aruncă o privire pe care o recunosc. mă cheamă. probabil că va înţelege unde zace cancerul şi cu mâna va smulge demonul şi îl va ascunde undeva departe, sub o eşarfă tomnatică, şi mă va scoate la iveală pe mine, pe adevăratul eu. asta dacă va dori.
şi până atunci, voi rămîne cu stelele mele şi îmi voi fuma Parliamenturile mele şi voi fi dezamăgit de oameni şi de luminile oraşului şi de cerul înnorat şi de micimea muntelui şi de mine şi de tot.

„Baby I’ve been here before
I know this room, I’ve walked this floor
I used to live alone before I knew you.
I’ve seen your flag on the marble arch
Love is not a victory march
It’s a cold and it’s a broken Hallelujah

Not really Joi, Feb 19 2009 

nimic nou. nimic vechi. aceeaşi mare poveste. acelaşi rai căzut. aceiaşi îngeri murdari şi amorţiţi. aceleaşi inimi care nu bat sincron. vise date la maşina de tocat. suntem oameni, nu ne trebuie vise. suntem geci albastre şi roşii trecând pe stradă, furioase când vântul ne fură umbrela. mergem, ne oprim, iar mergem.
spuneam cu vreo lună în urmă că aş vrea să cumpăr câte o Cola pentru toată lumea. să împart câte un zâmbet fiecărui necunoscut. un pic din bucuria aceea sinceră, primară. eh, îmi retrag cuvintele.
mnu cred că voi mai prea scrie o vreme. nu poţi să şi trăieşti viaţa şi să o şi înţelegi în acelaşi timp, nu? well, I choose life. plus că sunt prea plictisit şi whatever ca să mai am inspiraţie.

„still cries at a good film,
still kisses with saliva,
no longer empty and frantic
calm,
fitter,
healthier and more productive”

bine zis.

never forget ;) Duminică, Ian 11 2009 

Some things in life are bad
They can really make you mad
Other things just make you swear and curse.
When you’re chewing on life’s gristle
Don’t grumble, give a whistle
And this’ll help things turn out for the best…

And…always look on the bright side of life…
Always look on the light side of life…

If life seems jolly rotten
There’s something you’ve forgotten
And that’s to laugh and smile and dance and sing.
When you’re feeling in the dumps
Don’t be silly chumps
Just purse your lips and whistle – that’s the thing.

And…always look on the bright side of life…
Always look on the light side of life…

For life is quite absurd
And death’s the final word
You must always face the curtain with a bow.
Forget about your sin – give the audience a grin
Enjoy it – it’s your last chance anyhow.

So always look on the bright side of death
Just before you draw your terminal breath

Life’s a piece of shit
When you look at it
Life’s a laugh and death’s a joke, it’s true.
You’ll see it’s all a show
Keep ‘em laughing as you go
Just remember that the last laugh is on you.

And always look on the bright side of life…
Always look on the right side of life…
(Come on guys, cheer up!)
Always look on the bright side of life…
Always look on the bright side of life…
(Worse things happen at sea, you know.)
Always look on the bright side of life…
(I mean – what have you got to lose?)
(You know, you come from nothing – you’re going back to nothing.
What have you lost? Nothing!)
Always look on the right side of life…

Gin Blossoms – Follow You Down Duminică, Dec 7 2008 

Did you see the sky?
I think it means that we’ve been lost
Maybe only time is all we need
I can’t really help it if my tongue’s all tied in knots
Jumping off a bridge, it’s just the farthest that I’ve ever been

Anywhere you go, I’ll follow you down
Anyplace but those I know by heart
Anywhere you go, I’ll follow you down
I’ll follow you down, but not that far…

I know we’re headed somewhere, I can see how far we’ve come
But still I can’t remember anything
Let’s not do the wrong thing and I swear it might be fun
It’s a long way down when all the knots we’ve tied have come undone

Anywhere you go, I’ll follow you down
Anyplace but those I know by heart
Anywhere you go, I’ll follow you down
I’ll follow you down, but not that far…

How you gonna ever find your place
Running in an artificial pace
Are they gonna find us lying face down in the sand
So what the hell now, we’ve already been forever damned!

Anywhere you go I’ll follow you down…

[still my favorite song all-time]

ăsta ar fi trebuit să fie primul blog entry de pe acest blog Vineri, Noi 28 2008 

m-am schimbat. asta e sigur. dacă în bine sau în rău, asta nu voi afla niciodată; pentru că binele meu poate fi răul altcuiva şi invers.

nu mai ştiu unde sunt, de unde vin sau încotro merg. ştiu doar că trebuie să merg. chiar dacă fiecare pas mai rupe câte o fâşie din ceea ce am fost şi ce nu voi mai fi. fiecare pas mă săgetează. dar durerea nu e una sălbatică, ghroaznică, ci una plăcută, ca un fior al noului, ce îmi străbate întreaga fiinţă până la ultimul nerv. e trist – e al naibii de trist. dar la un moment dat va deveni vesel – al naibii de vesel. când voi fi deasupra tuturor şi voi privi cu dispreţ muşuroaiele şi le voi strivi. suferinţa…

suferinţa este o idee. suferinţa declanşează evoluţia. cine suferă, suferă pentru că asta vrea. pentru că suferinţa îl purifică. suferinţa ne depărtează de oameni şi ne apropie de noi, de potenţialul nostru. nietzche zicea odată că cei mai puternici şi valoroşi oameni sunt aceia care au în spate un trecut trist – pentru că acesta i-a ridicat deasupra celor care au crezut că au lumea în mâini prea devreme şi au uitat să se clădească pe ei înşişi.

vreau totul. absolut totul. chiar de ar trebui să-mi vând sufletul. contract iscălit şi pecetluit – victoria şi distrugerea mea. vreau totul prin orice mijloace. şi nu vreau să împart cu nimeni. nu vreau persoane care să mă cunoască sau care să mă iubească. vreau să revărs un fluviu peste lumea asta şchioapă care să o cureţe de cei ce nu merită să existe. vreau haos, dezordine. să distrug existenţa asta albastră – amară a voastră pentru a construi una nouă, mai bună.

mi-am jurat că voi reuşi. totul e să pot să vreau…

„Come in here, dear boy, have a cigar.
You’re gonna go far,
You’re gonna fly high,
You’re never gonna die,
You’re gonna make it, if you try…”

Sketch Duminică, Noi 23 2008 

când eram mic, obişnuiam să desenez o barcă în mijlocul oceanului; o singură barcă. în barcă, un om. întotdeauna doar un om. trist, îngândurat, privind în gol. în jurul său, imensitatea calmă, răbdătoare.
o lună palidă străjuieşte deasupra capului său. lumina ei bolnăvicioasă îmbracă silueta într-o aură lividă, apocaliptică. dincolo de luna cea prevestitoare nu este nimic – nicio stea, doar întuneric şi nimic mai mult.
întregul scenariu este calm, impasibil. nimic nu poate schimba în vreun fel lumina lunii, somnul oceanului sau soarta tânărului. fiecare are propria-i strigmă, fiecare condamnat la repaus etern.
nedezvăluind nimic. nesperând la nimic. ei sunt doar martori.

„All that is now
and all that is gone
and all that’s to come
And everything under the sun is in tune,
BUT THE SUN IS ECLIPSED BY THE MOON…”

good question Sâmbătă, Noi 22 2008 

Oh – stop
With your feet in the air and your head on the ground
Try this trick and spin it, yeah
Your head will collapse
But there’s nothing in it
And you’ll ask yourself
Where is my mind?
Where is my mind?
Where is my mind?…

Lullaby Miercuri, Noi 12 2008 

Does anybody here remember?
Remember how she said that
We would meet again
Some sunny day?
What has become of you?
Does anybody else in here
Feel the way I do?…

Pagina următoare »