bucureşti… Vineri, Oct 16 2009 

poate că mă iau prea în serios. poate că devin un nemernic fără suflet. un copac găunos şi exotic. poate că o să reuşesc din nou să scriu. poate că voi scăpa de acel fals self-contentment, de care am devenit scârbit şi în acelaşi timp dependent. poate voi reuşi să îmi dezlipesc masca de pe faţă fără a o lua cu tot cu piele şi a rămâne urâţit pe veci. poate că mâine nu voi dori. poate că deja nu îmi mai place postul ăsta. poate că voi sări în Marele Fluviu şi mă voi lăsa doar dus de curent, voi bate apa cu picioarele, aşa e mai comod…

tgv again. e ciudat că lucrul de aici pe care îl iubesc cel mai mult şi pentru care mă întorc este muzica mea… muzica adunată de mine în timp de 4 ani. fiecare melodie aleasă cu grijă. fiecare solo, fiecare notă. se spune că solourile scurte sunt cele mai horrorshow. „shine on you crazy diamond”, par examplu. nu am auzit un solo mai pur, mai echivoc, mai trist. 15 secunde de blândă agonie. acel avânt resemnat ce ştie că va fi decimat dacă se va dezlănţui, acel arc absolut conştient de faptul că, trimiţându-şi săgeata, se va şi rupe. sacrificiu mic. ce contează un arc?…

dar este total counterproductive să îmi lipsească tgvul. şi totuşi, ceea ce mă sperie cel mai mult la bucureşti este că singurele mele arme sunt visele mele. nu am nimic altceva. dacă le pierd… o să mă pierd.

bucureşti…

Tare mi-e teamă că n-am înţeles nimic din tine,

Tare mi-e teamă că n-ai înţeles nimic din mine,

Tare mi-e teamă că suntem chit.” (Marin Sorescu)

Parts VI-IX Marți, Dec 16 2008 

da. sunt eu. mă speriasem. ar fi fost şi ghroaznic să nu mai fiu eu.
dar VOI? voi de ce nu mai sunteţi voi?
cu cât vă am mai mult în jur, cu atât mă simt mai eu şi mai nu-voi.

ziduri peste ziduri. degeaba încercaţi să le dărâmaţi. sunt humanproof.

Parts I-V Duminică, Dec 7 2008 

mi-am dat seama că urăsc cuvântul „cetăţean”. de ce cetăţeni şi nu oameni?

Gorillaz gorillaz există Oooooo

avangardă cică ( ha!)

am visat un gras care manipula lemnul şi şi-a dat cu catargul în cap.

dacă aş putea îmbutelia oamenii aş rezolva criza mondială muhahaha

realitatea = o curbă nu prea periculoasă ===>eu am tăiat-o urât de tot pe câmp ca să economisesc timp

gimme a hammer or a badger. or, a hammer and a badger. everyone should have the right to have a badger.

shine on me… shame on me…

ăsta ar fi trebuit să fie primul blog entry de pe acest blog Vineri, Noi 28 2008 

m-am schimbat. asta e sigur. dacă în bine sau în rău, asta nu voi afla niciodată; pentru că binele meu poate fi răul altcuiva şi invers.

nu mai ştiu unde sunt, de unde vin sau încotro merg. ştiu doar că trebuie să merg. chiar dacă fiecare pas mai rupe câte o fâşie din ceea ce am fost şi ce nu voi mai fi. fiecare pas mă săgetează. dar durerea nu e una sălbatică, ghroaznică, ci una plăcută, ca un fior al noului, ce îmi străbate întreaga fiinţă până la ultimul nerv. e trist – e al naibii de trist. dar la un moment dat va deveni vesel – al naibii de vesel. când voi fi deasupra tuturor şi voi privi cu dispreţ muşuroaiele şi le voi strivi. suferinţa…

suferinţa este o idee. suferinţa declanşează evoluţia. cine suferă, suferă pentru că asta vrea. pentru că suferinţa îl purifică. suferinţa ne depărtează de oameni şi ne apropie de noi, de potenţialul nostru. nietzche zicea odată că cei mai puternici şi valoroşi oameni sunt aceia care au în spate un trecut trist – pentru că acesta i-a ridicat deasupra celor care au crezut că au lumea în mâini prea devreme şi au uitat să se clădească pe ei înşişi.

vreau totul. absolut totul. chiar de ar trebui să-mi vând sufletul. contract iscălit şi pecetluit – victoria şi distrugerea mea. vreau totul prin orice mijloace. şi nu vreau să împart cu nimeni. nu vreau persoane care să mă cunoască sau care să mă iubească. vreau să revărs un fluviu peste lumea asta şchioapă care să o cureţe de cei ce nu merită să existe. vreau haos, dezordine. să distrug existenţa asta albastră – amară a voastră pentru a construi una nouă, mai bună.

mi-am jurat că voi reuşi. totul e să pot să vreau…

„Come in here, dear boy, have a cigar.
You’re gonna go far,
You’re gonna fly high,
You’re never gonna die,
You’re gonna make it, if you try…”

Sketch Duminică, Noi 23 2008 

când eram mic, obişnuiam să desenez o barcă în mijlocul oceanului; o singură barcă. în barcă, un om. întotdeauna doar un om. trist, îngândurat, privind în gol. în jurul său, imensitatea calmă, răbdătoare.
o lună palidă străjuieşte deasupra capului său. lumina ei bolnăvicioasă îmbracă silueta într-o aură lividă, apocaliptică. dincolo de luna cea prevestitoare nu este nimic – nicio stea, doar întuneric şi nimic mai mult.
întregul scenariu este calm, impasibil. nimic nu poate schimba în vreun fel lumina lunii, somnul oceanului sau soarta tânărului. fiecare are propria-i strigmă, fiecare condamnat la repaus etern.
nedezvăluind nimic. nesperând la nimic. ei sunt doar martori.

„All that is now
and all that is gone
and all that’s to come
And everything under the sun is in tune,
BUT THE SUN IS ECLIPSED BY THE MOON…”

Lullaby Miercuri, Noi 12 2008 

Does anybody here remember?
Remember how she said that
We would meet again
Some sunny day?
What has become of you?
Does anybody else in here
Feel the way I do?…

The Return of the Son of Nothing Marți, Noi 4 2008 

Zilele astea am văzut Odiseea Spaţială a lui Kubrick. Tulburător. O meditaţie asupra condiţiei umane, asupra ingeniozităţii şi superiorităţii omului.
Un lucru am învăţat sigur din fimul ăsta: ca să fii om, trebuie să înveţi să faci rău. Ca să fii om, trebuie să faci rău pentru a-ţi atinge scopurile. Dacă eşti om, nu vei renunţa niciodată până când nu îţi vei atinge ţelul, indiferent de mijloace. Dacă eşti om, cauţi infinitul, sperând că te vei găsi pe tine. Te cauţi departe în Univers în loc să te cauţi de unde ai plecat. Cauţi nemurirea şi găseşti moartea.
Şi melodia… melodia…

„And no-one called us to the land
And no-one knows the wheres or whys
But something stirs and something tries
And starts to climb towards the light…”

Despair. Bloom. Art. Infinite.

Pink Floyd – In The Flesh? Vineri, Oct 24 2008 

So you thought you might like to,
Go to the show.
To feel the warm thrill of confusion,
That space cadet glow.
Tell me is something eluding you, sunshine?
Is this not what you expected to see?
If you wanna find out what’s behind these cold eyes,
You’ll just have to blow your way through this disguise!