hai să ne imaginăm.

ai în fața ta o plăcintă. e rumenă și caldă, abia aștepți să te delectezi cu ea. simți că un festin te așteaptă acolo, în  adâncurile plăcintei, nu mai ai de făcut decât un pas, adică să o inaugurezi. cu mâna tremurându-ți de emoție. știind ce bine se va simți stomăcelul tău, care a răbdat atât pentru o bucățică de plăcintă, iei lingurița și deguști ambrozia atât de mult așteptată.

papilele tale gustative muncesc îndelung, se zbat acolo, și într-un final ajung la o concluzie: plăcintuței îi lipsește ceva… nu ai putea să spui că e rea la gust (plăcintele sunt cel mai bun aliment, mai ales la depresie), dar îi lipsește ceva ca să fie o plăcintă divină.

Da! Sirop. plăcinta nu este destul de însiropată. siropul dă aroma, dă gustul, siropul dă plăcintei acea compoziție nici lichidă, nici solidă, acea vâscozitate inconfundabilă specifică numai plăcintelor bune. așa că iei situația în mână și însiropezi cu conștiinciozitate plăcinta, până când ajunge la o compoziție care-ți delectează fiecare senzor. în sfârșit, poți să te bucuri de ospățul pe care îl meriți din plin. fie ca toate plăcintele din lumea aceasta să fie însiropate și delicioase!

vorba unui mare înțelept târgoviștean:

„Când nu plouă, trebuie să ploi tu.”

Anunțuri