Căutătorul Joi, Feb 25 2010 

stelele-ți zâmbesc pe cerul nopții.

stelele îți joacă stigma sorții.

–––––––––––––––

I.

îți mai amintești, băiete?

cum străluceai, cum zâmbet crud spuneai,

glorios, răsfrânt, cum te pierdeai,

fiu lacustru, înger rece, demon,

mai cântă-ne din lira ta o dată!

cum ai venit, eclipsă pogorâtă

avântul cosmogonic stăvilit,

suflare despicată în dorințe,

lutul,

focul închistat în scoarță de granit.

croit din vise în trezie beată,

o spasmă, un secret, o briză deviată

ai simțit.

ai visat o orhidee, om sărman,

un lujer subțiratic și plăpând

petale plânse, așteptânde, suspinând

orhidee exilată-n iad rusesc,

în taiga sau poate tundră aruncată

acolo unde lacrimile și simțirea amorțesc.

și ți-ai jurat să o găsești, să-ți spargi avântul

într-o corolă albă, singură, să-ți moară cântul.

tu, căutător, cel mai iubit de soartă și de ea,

de tulpină să o vitregești, să o salvezi

de tine, tundră,

și de ea.

un drum înșerpuit, ecou năvalnic

te vei revărsa,

cu greu o vei găsi,

o vei găsi.

dar înainte de-a pleca, mai murmură-ți o dată cântul,

slăvește tinerețea, focul sanct și fumul,

drumul ne’nceput și orhideea,

ia un fum și speră că

nu vei sfârși ca scrumul.

II.

unde ești?

obraz aspru, gând fetid, băiete

te-ai răstălmăcit

noroiul îți sticlește de pe ghete…

în orhidee și în seva ei ai obosit

s-aluneci în cuvânt, să te-mbeți, să ne mai cânți.

băiete, ai crescut.

pierdut în tundră, frig turbat, tăcere

genunchi zdreliți în orhidei, cădere

să nu câștigi, să nu renunți.

vise în contur de fildeș. clocot furibund.

razele de soare, chin zădărnicit, săgeți în suflet te pătrund.

scânteia din privire undeva-n alt timp, sub alte stele-ți moare

sorțile enigma-ți devorează

dar ești amorțit, în lumea ta nu doare.

și câte orhidei în tropot ai ucis,

câte scandaluri și taverne ai strivit,

de câte ori ți s-a părut că ți s-a părut

că ea era acolo, unică și bună.

în fiecare zâmbet ce-ai crezut

în fiecare icoană din care ai picurat lacrimi

așteptându-i minunea.

ea e soarta ta sau tu ești soarta?

redundant, neobosit,

martir fricos în flori și orhidei încremenit,

ascunde-ți lacrima

mai ia un fum, bărbate, și zâmbește,

căci fumul, cancer frânt, te izbăvește.

III.

zeu livid, magia ți-a murit.

în fum și flori și vise ofilit,

sărman bătrâne, mai cântă-ne o dată

eșecul tău, decepția, lumea toată.

deasupră-ți, stele stingi căuș în palmă,

răstignit în somn și dor și tânguire calmă.

cântec fals, refren flașnetic

un crez pervers șoptit de un eretic,

o scoarță găunoasă, flori meschine,

timpul a mușcat avid chiar și din tine…

și-ai eșuat, taigaua te-a învins…

crestat în limbi de ceață, umăr nins

zaci și îți aștepți deznodământul

din porțelanul tău cel ieftin a rămas numai cuvântul.

o lacrimă a apărut în cer pe pleoape,

destinul revărsat în mii de ape.

tu, bătrân nebun, zâmbește

copil nebun, uită de nimfele funeste,

tu, prin tine-ai luminat abrupte creste

tu cu bocancii tăi murdari

ai întinat cel mai frumos

potecile celeste.

și acum, ca să răsufli ultim liniștit,

tu, bard sărac, învins de-al tău elan ciuntit,

uită-te în buzunar, privește-o.

e orhideea ta, privește-o.

căutător  de vise sparte, cioburi colorate,

mai caută și-n buzunarul de la spate…

un ultim vers, balada-ți aruncată

o ultimă strigare, ultim fum, un ultim spasm,

și-acum, cu orhideea-ți preaiubită,

poți pica sleit pe scenă,

în dulcele și așteptatu-ți mort orgasm,

zâmbind.

–––––––––––––––––

stelele te plâng pe cerul nopții

stelele-ți adapă taina morții.

Anunțuri

the grand finale Luni, Feb 15 2010 

fiecare elan trebuie să-și înfrunte neputința undeva. fiecare fir întins își va atinge rezonanța, după care se va rupe. început firav, tentative turbulente, furia descleștată în excelență, vibrații din ce în ce mai pierdute, după care calmul final. așa e legea firii.

simt că potențialul meu creator se apropie de deces. acum e în spasme. poate m-am luat prea în serios. poate că nu trebuia să-mi caut un scop, ci doar să îmbrac într-o formă lipsa acestuia. poate că nu mai simt destul sau nu mă mai pot transmite în cuvinte, ca un Midas futurist și ieftin. poate am învățat să folosesc Backspace-ul.

acesta este penultimul post de pe acest blog. mi-era teamă de iminența acestui moment. pauză sau sfârșit, who knows? cert e că voi strânge toate peticele ce mi-au rămas, le voi aduna mănunchi și le voi înnădi  în ultima mea creație, cea mai anevoioasă. cântecul meu de lebădă. eu vărsat în cuvinte…

ink. Joi, Noi 12 2009 

noaptea asta tocmai am văzut cel mai frumos film ever. da, nu zic bun, valoros, nu știu și nu dau doi bani de fapt pe ce spun criticii de film. „Ink” este un film cu adevărat frumos. puține filme, în ziua de azi, mai pot spune ceva nou. acest film reușește din plin să te lase cu gura căscată.

ink-movie-review-2

o poveste suprarealistă despre vise și realitate, despre viață și moarte, despre soartă și hazard, despre iubire și lăcomie, despre decădere și penitență, despre bine și rău, un film ce înglobează toate stările ce ne definesc existența. un film ce aprinde deopotrivă imaginația și implicarea afectivă a spectatorului.un film realizat superb, outstanding, imagini onirice și paradisiace, efecte fascinante, cum nu am mai văzut niciodată. o coloană sonoră ce îmi amintește de Amelie, armonizată cu pulsul filmului.

ink-movie-review-3

ink-movie-review-5

mă feresc să dau spoilere. și totuși, lumea visului nu este la fel de reală ca și cea fizică? Succubuși, drifteri, storytelleri vă vor răspunde la această întrebare. o poveste fantastică, o lume mai degrabă creată decât schimbată, un scenariu genial încununat de un final dantelat, neprevăzut.

până astăzi filmul meu preferat a fost Fight Club al lui David Fincher. de azi, filmul meu preferat va fi Ink.
Download

Prepare! Luni, Feb 9 2009 

zilele astea voi posta o chestie la care muncesc de mai mult de un an – poate chiar doi? uite cum trece timpul… parcă ieri scriam primele cuvinte… „cer vâscos pitit sub o sprânceană”. primul vers pe care l-am scris vreodată. îmi amintesc cât de uşurat, cât de mândru, de emoţionat mă simţeam – şi totuşi uite cât mi-a luat ca să exprim în cuvinte o singură clipă din viaţa mea. timpul a curs viclean de atunci, şi iată că trecură doi ani, în care eu am muncit sporadic la această creaţie, poate chiar cheie de boltă…

poate nu cea mai frumoasă poezie, poate nu genială, totuşi cea mai plină de însemnătate pentru mine. aşa că, mai treceţi pe aici 🙂

Sinuciderea unei stele Marți, Iul 1 2008 

decât a voastră viaţă moartă
să o contemplu de pe cer,
mai bine-mi scriu eu altă soartă
orbitor şi efemer.
––––––––––-
decât simţind a mele raze,
cum tandru noaptea v-o desfată,
mai bine vă-nvelesc o clipă
în magie adevărată.
––––––––––-
şi chiar de voi pica sleit,
învins de-a mea caldă risipă,
voi şti că cerul m-a slăvit,
chiar şi doar pentru o clipă.
––––––––––-
nu voi mai fi o stea pe cer,
voi fi un murmur călător,
o legendă a luminii,
un astru mort – nemuritor.

Almost Marți, Iul 1 2008 

a trecut deja o lună de vară… damn 😦
simt că încep să mă apropii de a scrie ceva cu adevărat special. ceva care să fie cu adevărat… eu.