stelele-ți zâmbesc pe cerul nopții.
stelele îți joacă stigma sorții.
–––––––––––––––
I.
îți mai amintești, băiete?
cum străluceai, cum zâmbet crud spuneai,
glorios, răsfrânt, cum te pierdeai,
fiu lacustru, înger rece, demon,
mai cântă-ne din lira ta o dată!
–
cum ai venit, eclipsă pogorâtă
avântul cosmogonic stăvilit,
suflare despicată în dorințe,
lutul,
focul închistat în scoarță de granit.
–
croit din vise în trezie beată,
o spasmă, un secret, o briză deviată
ai simțit.
ai visat o orhidee, om sărman,
un lujer subțiratic și plăpând
petale plânse, așteptânde, suspinând
orhidee exilată-n iad rusesc,
în taiga sau poate tundră aruncată
acolo unde lacrimile și simțirea amorțesc.
și ți-ai jurat să o găsești, să-ți spargi avântul
într-o corolă albă, singură, să-ți moară cântul.
–
tu, căutător, cel mai iubit de soartă și de ea,
de tulpină să o vitregești, să o salvezi
de tine, tundră,
și de ea.
–
un drum înșerpuit, ecou năvalnic
te vei revărsa,
cu greu o vei găsi,
o vei găsi.
–
dar înainte de-a pleca, mai murmură-ți o dată cântul,
slăvește tinerețea, focul sanct și fumul,
drumul ne’nceput și orhideea,
ia un fum și speră că
nu vei sfârși ca scrumul.
II.
unde ești?
obraz aspru, gând fetid, băiete
te-ai răstălmăcit
noroiul îți sticlește de pe ghete…
în orhidee și în seva ei ai obosit
s-aluneci în cuvânt, să te-mbeți, să ne mai cânți.
băiete, ai crescut.
–
pierdut în tundră, frig turbat, tăcere
genunchi zdreliți în orhidei, cădere
să nu câștigi, să nu renunți.
vise în contur de fildeș. clocot furibund.
razele de soare, chin zădărnicit, săgeți în suflet te pătrund.
scânteia din privire undeva-n alt timp, sub alte stele-ți moare
sorțile enigma-ți devorează
dar ești amorțit, în lumea ta nu doare.
–
și câte orhidei în tropot ai ucis,
câte scandaluri și taverne ai strivit,
de câte ori ți s-a părut că ți s-a părut
că ea era acolo, unică și bună.
în fiecare zâmbet ce-ai crezut
în fiecare icoană din care ai picurat lacrimi
așteptându-i minunea.
–
ea e soarta ta sau tu ești soarta?
redundant, neobosit,
martir fricos în flori și orhidei încremenit,
ascunde-ți lacrima
mai ia un fum, bărbate, și zâmbește,
căci fumul, cancer frânt, te izbăvește.
III.
zeu livid, magia ți-a murit.
în fum și flori și vise ofilit,
sărman bătrâne, mai cântă-ne o dată
eșecul tău, decepția, lumea toată.
deasupră-ți, stele stingi căuș în palmă,
răstignit în somn și dor și tânguire calmă.
cântec fals, refren flașnetic
un crez pervers șoptit de un eretic,
o scoarță găunoasă, flori meschine,
timpul a mușcat avid chiar și din tine…
–
și-ai eșuat, taigaua te-a învins…
crestat în limbi de ceață, umăr nins
zaci și îți aștepți deznodământul
din porțelanul tău cel ieftin a rămas numai cuvântul.
o lacrimă a apărut în cer pe pleoape,
destinul revărsat în mii de ape.
–
tu, bătrân nebun, zâmbește
copil nebun, uită de nimfele funeste,
tu, prin tine-ai luminat abrupte creste
tu cu bocancii tăi murdari
ai întinat cel mai frumos
potecile celeste.
–
și acum, ca să răsufli ultim liniștit,
tu, bard sărac, învins de-al tău elan ciuntit,
uită-te în buzunar, privește-o.
e orhideea ta, privește-o.
căutător de vise sparte, cioburi colorate,
mai caută și-n buzunarul de la spate…
–
un ultim vers, balada-ți aruncată
o ultimă strigare, ultim fum, un ultim spasm,
și-acum, cu orhideea-ți preaiubită,
poți pica sleit pe scenă,
în dulcele și așteptatu-ți mort orgasm,
zâmbind.
–––––––––––––––––
stelele te plâng pe cerul nopții
stelele-ți adapă taina morții.
I am the walrus, I am the eggman! 