Eu şi timpul Luni, Aug 31 2009 

daylight-savings-time

aş vrea să mă criogenez şi să mă trezesc undeva în viitor, să nu mă ştie nimeni, cei la care ţin să fie demult oale şi ulcele. brand new beginning. mi-ar fi mult mai uşor să ştiu că totul e dus de timp şi îngropat, să ştiu că timpul a lucrat cât timp eu am fost absent. poate chiar asta e problema, COEXISTENŢA unor umbre mult prea distincte, care se suprapun prost.

sau aş putea să mă schimb. dar nu e aşa uşor cu schimbările. azi voiam să îmi fac o adresă nouă de mail, azi voiam să formatez calculatorul, azi voiam să răresc ţigările, să îmi fac curat în cameră, să învăţ pentru şcoala de şoferi, azi mi-aş fi dorit să…

ca şi ieri, ca şi alaltăieri. mereu aceleaşi dorinţe, doar dorinţe. da, îmi doresc „prea multe” şi vreau să îmi pice plocon la picioare. dar nu fac nimic pentru mai bine, pentru mine. degeaba îmi întorc mereu prima ţigară şi îmi pun dorinţe.  degeaba iau zâmbitor pastile de somn şi sunt fericit că o să mă trezesc peste 20 de ore, când poate se va fi împlinit ceva. nimic nu se întâmplă şi eu nu pot decât să îmi privesc perplex viaţa cum curge.

„Life is what happens to you while you’re busy with everything else” . oare? pentru mine e cam invers. restul se întâmplă cât eu sunt concentrat să îmi plănuiesc viaţa, să o deversez mai repede, să ajung la momentul fatidic. aş vrea un plan, o hartă, o statistică ca să ştiu şi eu cum să mă pregătesc din timp.

poate sunt eu prea pesimist? poate am băut prea mult? cumva visez şi o să mă trezesc în curând la realitatea cea dulce şi frumoasă? cine îmi poate dovedi că nu visez? că sunt real? că letargia asta este viaţă? că ceea ce mi se întâmplă chiar mi se întâmplă? singurul argument ar fi că respir… nu ar trebui să mă iau aşa de în serios. nimic nu e serios, în fond. e doar o glumă lungă şi deloc docilă, un fel de banc cu cămila.

niciodată nu m-am înţeles bine cu Timpul. ne urâm reciproc. şi nici unul nu poate să se debaraseze prea uşor de celălalt. şi uite că de data asta, mi-a cam dat şah.

Anunțuri

Relieved / Goodbye, summer Luni, Aug 31 2009 

măcar o dată în viaţa fiecărui om, vine un moment când simte că nu mai are niciun refugiu, că toate barajele ce îl separă de haosul cel năvalnic se rup, că nu mai există niciun last resort. eh, pentru mine, momentul acela a venit ieri.

am fost la mănăstirea Viforâta. voiam doar să mă rog. să cer iertare pentru că fiecare pas pe care îl fac este greşit şi spre pieirea mea şi suferinţa altora. pentru că, în spatele unei măşti frumos şi minuţios construite, se ascunde un chip fad şi trist. m-am rugat cum nu mă mai rugasem niciodată. m-am rugat pentru mine, dar mai ales pentru cei pe care îi iubesc.

după care, m-am spovedit aşa cum nu mă mai spovedisem niciodată. nu ca la „tata popa” la biserică… „ai drăcuit? ai înjurat?” şi nici nu aşteaptă măcar răspunsul. o confesiune sinceră, cu voce tremurândă, lucruri pe care nu cred că le voi mai spune vreodată cuiva. am cunoscut un om excepţional, care m-a convins că totuşi nu sunt chiar fără de speranţă, care mi-a deschis într-un fel ochii spre un început nou, mai luminos. „niciodată nu e prea târziu să faci ceva pentru tine…” am promis ca 3 zile să postesc, ceea ce nu am mai făcut de la 8 ani, iar sâmbătă mă voi duce iar.

e un sentiment indescriptibil, mă simt ca un Atlas uşurat de greutatea ce zăcea pe umerii săi. acum ştiu că până la urmă, există o speranţă.

–––––––––––––––––––––––––––––––

azi e ultima zi de vară, ploioasă şi apăsătoare. privesc videoclipul de la „Wake me up when september ends” şi discuţia de la început îmi pare atât de familiară. a fost o vară frumoasă, pe care aş trăi-o din nou, o vară în care am devenit student şi în care am câştigat şi am pierdut în mod repetat. nu m-am plimbat prea mult, dar nu prea a contat. a fost vara în care am realizat mai mult ca niciodată că există oameni care, deşi îi decepţionez întotdeauna, ţin cu adevărat la mine. asta a fost VARA MEA.

despre vicii şi artă Duminică, Aug 30 2009 

„calea excesului conduce către palatul înţelepciunii” spunea odată William Blake. este ciudată această tendinţă a omului, o dată intrat pe o pantă descendentă, de a prinde gustul căderii, de a-şi savura declinul. scafandrii sunt întotdeauna tentaţi să se afunde mai mult şi mai mult în abis, numai din curiozitate, din dorinţa de a palpa fundul întunecat şi presupus intangibil, până când presiunea le zdrobeşte timpanele şi mor. asemenea, viciatul, în căutarea inimaginabilului, mereu dornic să arunce o privire furişă către partea cealaltă, inaccesibilă, se abandonează într-o continuă şi perseverentă agonie a simţurilor. şi totuşi…

şi totuşi… cei ce reuşesc să smulgă o fărâmă din ambrozia atât de căutată a revelaţiei universale devin ireversibil speciali, artişti – oameni al căror spirit a încorporat acea fărâmă, oameni al căror calm interior a fost tulburat pentru eternitate. oi ce se detaşează de turmă şi se metamorfozează în păstori, pentru că ei ştiu, sau măcar intuiesc drumul.

spunea cineva că suma tuturor viciilor este întotdeauna o constantă. şi aici nu ne referim numai la alcool, ţigări şi alte chestii nocive. orice activitate repetitivă, care te defineşte şi nu este neapărat necesară unei existenţe neieşite din comun este un viciu. cititul ziarului dimineaţa, rosul unghiilor, siesta de după masă, jocurile de pe calculator, chiar şi obsesiile construite în jurul unor persoane. dereglarea acestui echilibru mai sus menţionat poate duce la pieire sau la iluminare – numai soarta este în măsură să decidă.

teoria mea: cum ar fi lumea lipsită de vicii şi viciaţi? ar fi stagnantă, lipsită de artă, doar o frescă rece şi robotică.

„zona este pentru cei fără de speranţă

pentru că ei s-au învins pe ei înşişi” (STALKER)

Prăbuşirea Sâmbătă, Aug 29 2009 

164483-main_Full

naiv, te-am împletit din origami

te-am privit

şi, mulţumit de mine, am zâmbit.

––––––––––––––

pe raftul colorat şi totuşi gol

cu vanitate te-am expus;

iar te-am privit…

şi c-un hohot lacom şi sălbatic eu am râs.

––––––––––––––

aripele de ceară ai mişcat

şi m-ai privit

pentru o clipă; mi-ai zâmbit şi tu

şi ai zburat.

––––––––––––––

stupefiat şi derbedeu m-am înecat

în zboru-ţi falnic şi de viaţă inundat

şi te-am privit cum fugi…

––––––––––––––

avid de tine m-am întins şi am sperat

să pot trişa şi să te fur.

dar erai deja doar un contur

pe ţesătura unui nor voalat.

şi m-am întins, şi m-am întins…

––––––––––––––

până când c-un răget antic cerul

la fel de-avid de tine ca şi mine

neostoit şi furibund m-a pedepsit

în trupu-mi sufocat s-a prăvălit

şi te-am pierdut…

––––––––––––––

acum sub molozul rece zac

singur şi uitat

de nimeni regretat

şi te privesc numai în vis

valsându-ţi zborul de hârtie…

––––––––––––––

lebădă frumoasă, ai să zbori şi ai să taci

pân-ai să cânţi…

omagiu Vineri, Aug 28 2009 

Marius-22

acest post este în cinstea sa

pentru că ştie să revină spectaculos

pentru că 9.30

pentru că este cel mai funny om de pe planetă

pentru că a demonstrat cu argumente logice de ce nu există 1/x

pentru că nu se ruşinează să intre în benzinărie cu coroana de spini pe cap

pentru că el este „jumătatea de rupere”

pentru că numele său poate fi scris cu o singură literă

pentru că el este IcSs.

CONGRATZ!!!

Darul Joi, Aug 27 2009 

catchingwishes

mai prind câte-o stea căzătoare

cu palme mari şi fără vlagă

şi o ţin în buzunar

s-o dau cuiva

dar oamenii s-ar frige cu ea

şi-ar vitregi palmele lor mici

şi croite din mătase

aşa că o ţin şi-o admir

stea arzândă şi stângace

cu inflexiuni opace

până când nu mai îmi place

şi-o arunc.

[postul atât de promis, despre aventurile de alaltăieri, îl voi posta. nu ştiu când, dar îl voi posta. e doar draft, so far]

Twenty Four Hours – Joy Division Luni, Aug 24 2009 

So this is permanence, love’s shattered pride.
What once was innocence, turned on its side.
A cloud hangs over me, marks every move,
Deep in the memory, of what once was love.

Oh how I realised how I wanted time,
Put into perspective, tried so hard to find,
Just for one moment, thought I’d found my way.
Destiny unfolded, I watched it slip away.

Excessive flashpoints, beyond all reach,
Solitary demands for all I’d like to keep.
Let’s take a ride out, see what we can find,
A valueless collection of hopes and past desires.

I never realised the lengths I’d have to go,
All the darkest corners of a sense I didn’t know.
Just for one moment, I heard somebody call,
Looked beyond the day in hand, there’s nothing there at all.

Now that I’ve realised how it’s all gone wrong,
Gottas find some therapy, this treatment takes too long.
Deep in the heart of where sympathy held sway,
Gotta find my destiny, before it gets too late.

autoanaliză „la rece” Duminică, Aug 23 2009 

e ciudat cum asupra mea evenimentele au întotdeauna un efect întârziat. ca un front de undă ce izbucneşte şi se amplifică până când începe să doară. pe moment sunt imobilizat psihic, total detaşat şi inconştient. abia apoi vin gândurile şi o dată cu ele realizez că e chiar vorba de mine, de viaţa mea şi că tocmai am afectat-o într-un mod probabil ireversibil. privirea goală şi crudă dispare şi încep să mă frământ, să îmi analizez fiecare reacţie, să o disec, deşi sunt perfect conştient că ce-i făcut e bun făcut şi că tortura pe care mi-o aplic singur este în acelaşi timp inutilă şi tardivă. de azi voi încerca să nu mai îmi trăiesc trecutul cu întârziere.  părerile de rău rămân totuşi, pentru că e mai confortabil să mă consider victimă decât asasin prost. îmi plac constantele din viaţa mea, şi abia acum realizez că eu sunt cea mai hazardată variabilă din sistem. aşa că o să mă citez: „shame on me, shine on me”

„drain the pressure from the swelling,
this sensation’s overwhelming,
give me a long kiss goodnight
and everything will be alright
tell me that I won’t feel a thing
so give me novacaine”

Hey Jude – The Beatles Vineri, Aug 21 2009 

Hey Jude, don’t make it bad
Take a sad song and make it better
Remember to LET HER INTO YOUR HEART,
Then you can start to make it better…

Hey Jude, don’t be afraid
You were made to go out and get her
The minute you let her under your skin,
Then you’ll begin to make it better…

And anytime you feel the pain, hey Jude, refrain,
DON’T CARRY THE WORLD upon your shoulders.
For well you know that it’s a fool who plays it cool
By making his world a little colder…

Hey Jude, don’t let me down
You have found her, now GO AND GET HER
Remember to let her into your heart,
Then you can start to make it better.

So let it out and let it in, hey Jude, begin,
You’re waiting for someone to perform with…
And don’t you know that IT’S JUST YOU, hey Jude, you’ll do,
The movement you need is on your shoulder.

Hey Jude, don’t make it bad
Take a sad song and make it better.
Remember to let her under your skin,
Then you’ll begin to make it
Better better better better better better, oh,
Na na na na na ,na na na, hey Jude…

[este singurul cântec care reuşeşte să mă facă să zâmbesc, oricât de down aş fi…]

scâncet Vineri, Aug 21 2009 

9f242bdf9b3089302089aa4454dbabee_we

închişi într-o arcadă picurată în sidef

simt paşi.

.

biciul se va-nfige-n lutul sterp

şi crunt  şi sfârâind mă va cresta

c-un zâmbet frenetic şi firesc

atât de-adânc că voi tăcea.

şi tundra-n drumuri se va despica.

.

în fiecare colţ de zâmbet decrepit

sub fiecare şoaptă străvezie

pe duşumeaua moale de granit

eu văd încolăcirea cum răsare şi se stinge

pulsând întru trezie oarbă şi râvnindă.

.

închid ochii

mă descompun şi cresc şi uit

că nu pot şti

că visul fuse vis.

Uncertainty Vineri, Aug 14 2009 

lee_smithland1947

nesigur de mine, de cer, de tine

de sângele ce mi se-usucă-n vine

de ecourile tot mai slabe

de fiecare urmă ce-o gravez în orişicine.

nesigur m-aş retrage-n valuri sau în lună

nesigur dacă viermii-or să mă descompună

zâmbitor dac-o să joc cu ei pe mine frânt

şi din trupu-mi disipat să-mi împletesc cunună.

sigur voi călca pe mine

şi-o să-mi zdrobesc tendonul lui Ahile.

The Total Exploring Adventure Vineri, Aug 14 2009 

După cum probabil aţi observat, iată că m-am întors de la mare, viu şi nevătămat, cu 3 kile mai slab, deloc bronzat şi cu chef de explorare. După expediţia haotică de acum o săptămână, de data aceasta itinerariul ales a fost mult mai simplu şi cu un obiectiv precis: cercetarea şi cartografierea sectoarelor D, E şi H din Pagini Aurii, lol. Să încercăm să facem un raport cât mai minuţios al activităţilor întreprinse pe parcursul ambiţiosului traseu.

scan0002

Personajele: aceiaşi doi bizari (personaje principale), Domnul T, omul cu focul, femeia care alerga după copii şi alţii (personaje episodice)

Perioada: tot noaptea

Condiţii atmosferice: nu îndeajuns de rele încât să îi descurajeze pe cei doi temerari

Echipament: ţigări, gume, 1 sticlă Nestea, 1 sticlă Cola, telefon cu muzică dubioasă, brăţara magică (drept busolă)

Desfăşurarea evenimentelor:

1 – The Magic Backyard:

Cei doi aventurieri şi domnul T. se hotărăsc să plece într-o expediţie. Domnul T. renunţă după 50 de metri deoarece nu avea tricou. Nu mult după plecare, este întâlnită o femeie extrem de grasă care aleargă după aproximativ 5 copilaşi mici şi orăcăie. Pauză de râs.

2 – Shopping (aprovizionare cu merinde de la un bar). Aici începe urmărirea unui om pe care cei doi vor să îl bată.

3 – Cel urmărit este din ce în ce mai panicat, aşa că o ia la sănătoasa şi se face nevăzut. Cei doi se urcă pe podul de la Romlux pentru a admira priveliştea mirifică. De asemenea, aceştia urinează pe maşinile ce trec în viteză pe sub ei.

4 – Oprire la calea ferată. Sprijinindu-se de un copac, cei doi filosofează şi ascultă muzică. Îi bate serios gândul să se întoarcă.

5 – Cei doi dau peste o vacă moartă, ce se dovedeşte a fi de fapt… o chestie.

6 – Unul dintre cei doi îşi exprimă dorinţa de a face poză cu o maşină oarecare. Poza iese neagră şi o aplică drept fundal pentru telefon.

7 – Omul cu Focul:

Cei doi întâlnesc un personaj extrem de bizar, care a coborât din maşină pentru a incendia un şerveţel. Omul stă pe vine, privind atent cum şerveţelul arde. Expresia feţei sale denotă o stare extatică, conferită de priveliştea de neuitat, limbile de foc cuprinzând treptat şerveţelul.

Acest moment declanşează punctul culminant, întrucât cei doi exploratori înţeleg diversitatea preocupărilor fiinţei umane: unora le place să ardă şerveţele, altora să alerge după copii, altora să exploreze, altora să se bage sub pat etc. De asemenea, IcSs îşi pune o coroană de spini şi se aseamănă cu divinitatea.

8 – Benzinărie: proviziile sunt terminate, deci trebuie provizii noi. Un moment destul de ciudat, întrucât IcSs uită că are pe cap o coroană de spini şi intră cu ea în benzinărie.

9 – Valahia point: cei doi îşi iau la revedere şi îşi promit să mai exploreze şi în viitor.

Asemenea lui David Livingstone, fără de care probabil că Africa ar fi fost explorată în profunzime cu câteva zeci de ani mai târziu, bravii aventurieri au un rol extrem de important în filele istoriei, aceştia descoperind nu numai nordul, dar şi sudul peisajului târgoviştean, împreună cu toate atracţiile lor.

Cya Joi, Aug 6 2009 

rasarit-in-vama-veche

în 5 ore plec spre Vama Veche. sper să fie tare. sper să mă mai şi întorc. vorba cuiva: „Sunt sigur că nu o să ne mai întâlnim niciodată, deci îţi urez o viaţă plăcută!”… am creieraşul plin de valium şi ştiu că va fi de-a dreptul grav viitorul apropiat. până voi scrie din nou, pray for me! =))

The Ultimate Exploring Adventure Joi, Aug 6 2009 

itinerariu

Personajele: 2 bizari

Scopul: explorarea şi cercetarea unor tărâmuri necunoscute

Perioada: noaptea

Acţiunea:

1. IcSs’s mansion – decidem organizarea unei ample expediţii spre nord sau est (nu eram siguri). Înarmaţi cu voie bună şi sete de necunoscut, pornim spre unul din centrele de aprovizionare cu cele necesare supravieţuirii în condiţii vitrege

2. După îndelungi discuţii cu patronul depozitului, ne hotărâm asupra unei cantităţi generoase de provizii.

3. Total fail – descoperim că nu avem furculiţe şi cuţite cu care să începem festinul. În sufletul lui IcSs se declanşează un conflict interior, ce face loc desfăşurării acţiunii.

4. Ne cumpăram cele trebuitoare de la alt centru de aprovizionare, după care soarta ne scoate în cale un loc lipsit de lumină şi lume. Total success. Ne hotărâm să plecăm la mare pe jos, ceva mai devreme decât restul.

Intermezzo – un camionagiu derutat ne întreabă încotro e Ploieştiul. După o discuţie destul de lungă şi întortocheată, reuşim să îl călăuzim.

5. Pulse Point – aici se atinge punctul culminant. În mijlocul deşertului, cei doi exploratori se hotărăsc să stea  jos, să fumeze câte o ţigară, să filosofeze şi să bage nişte muzică. Lumea cunoscută este undeva departe. Deşertul şi prădătorii săi îi ameninţă şi aceştia aproape că se demoralizează şi se hotărăsc să se întoarcă. Totuşi, spiritul lor tenace învinge frica.

6. MOL – apropiindu-se de lumea civilizată şi rămaşi fără provizii, cei doi îşi cumpără câte un suc. Cumpăratul durează foarte mult.

7. Mamina- Setea este urmată de foame. Cea din urmă necesitate vitală este de asemenea satisfăcută.

8. Farewell – după o expediţie temerară încununată de o victorie categorică, după satisfacerea nevoilor existenţiale de a bea, a mânca şi a fuma, cei doi îşi dau seama că sunt sleiţi. Fiecare se întoarce la propria cazarmă şi promite ca data viitoare să exploreze spre sud.

„Focul vânăt” de Serghei Esenin Marți, Aug 4 2009 

AutumnLeaves2

Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat sa mă mai doară…
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei si vodcă dam năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu – mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cât poate de supus să-ţi fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă racită prea devreme.
S-o pornesc desculţ din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O! Pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deşarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Luni, Aug 3 2009 

şi poate vă întrebaţi de ce nu am mai postat nimic de ceva timp?

pentru că am descoperit că cel mai bine pot să scriu ceea ce am trăit, mi-e mult mai uşor şi sună mult mai natural decât să încerc să imaginez nişte situaţii/feelinguri care nu au existat, cel puţin pentru mine. corespondenţa în realitate le face totuşi imposibil de publicat… sorry pentru cei care le aşteaptă cu ardoare (simte-te!), probabil li le voi prezenta numai lor la un moment dat.

vara asta simt că mă reîntregesc, din toate punctele de vedere. ca o explozie urmată de o implozie. dintr-o substanţă difuză, amorfă, mă preschimb în ceva concentrat, prind formă, mă încheg. devin o identitate.